Ministerul Sănătăţii: „România nu înregistrează o creştere suplimentară a cazurilor date de clostridium difficile!”

Ministerul Sănătăţii: „România nu înregistrează o creştere suplimentară a cazurilor date de clostridium difficile!”

Un ghid specific pentru terapia cazurilor de clostridium difficile, elaborat de MS FOTO Adevărul

Ministerul Sănătăţii (MS) arată că în România nu se înregistrează o explozie suplimentară a cazurilor date de clostridium difficile, o bacterie care stă la baza unor infecţii spitaliceşti grave. De altfel, autorităţile arată că au elaborat deja şi un ghid specific pentru terapia acestor cazuri, document avizat de Comisia de Boli Infecţioase din MS.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Situaţia infecţiei cu clostridium difficile este cunoscută şi adresată de autorităţi, care au şi elaborat un Ghid specific pentru această infecţie, Ghid cunoscut de toate instituţiile implicate”, a declarat profesorul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

Ghidul a ajuns în atenţia specialiştilor

Potrivit unui comunicat MS, ghidul cuprinde toate elementele specifice cu privire la izolarea pacienţilor, dar şi cu privire la terapia specifică pentru infecţia cu clostridium difficile, problematică ce a ajuns în atenţia autorităţilor de sănătate publică din România de anul trecut.

De asemenea, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” precum şi o serie de clinici de gastroenterologie din ţară şi-au pus la punct tehnicile de recolonizare bacteriană care se cunoaşte că dau rezultate foarte bune în prevenirea recăderilor. Specialiştii arată că la baza infecţiei cu clostridium difficile stă şi consumul inadecvat de antibiotice.

„Pe această cale tragem un semnal de alarmă suplimentar menţionând că uzul şi abuzul de antibiotice poate deveni foarte dăunător”, a mai spus Streinu-Cercel.

Infecţiile, mai frecvente la pacienţii cu imunitate scăzută

Infecţiile intraspitaliceşti apar mai des la pacienţii cu imunitate scăzută şi, în formele foarte grave de boală, o posibilă cauză fiind şi utilizarea excesivă de antibiotice atunci nu este cazul. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, medicul Dorel Săndesc.

„O posibilă cauză a infecţiilor cu germeni rezistenţi la antibiotic este aceea că, la nivel mondial, lumea foloseşte antibiotice, deşi nu este cazul. Un roşu în gât este tratat cu antibiotic, deşi nu este cazul", a declarat secretatul de stat.

Cele mai recente cazuri de infecţii de acest fel au fost depistate la Bârlad, unde conducerea Spitalului de Urgenţă a decis reducerea cu câteva ore pe zi a programului de vizită pentru toţi pacienţii internaţi în unitatea medicală, din cauza extinderii focarului de infecţie nosocomială provocat de bacteria clostridium difficile.

Focarul de infecţie nosocomială a fost confirmat în aprilie, numărul pacienţilor care au contractat bacteria ajungând, în prezent, la 17. Conducerea spitalului din Bârlad a afirmat că „este puţin probabil” să identifice sursa focarului.

Pe aceeaşi temă:

Focar de infecţie nosocomială la spitalul bârlădean. 17 pacienţi au fost contaminaţi cu un microb de import extrem de agresiv: clostridium difficile

Situaţie fără precendent la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad unde creşte vertiginos numărul pacienţilor îmbolnăviţi în timpul spitalizării cu un microb virulent. Majoritatea cazurilor au fost contaminate în secţia Boli interne, unde a fost contaminat şi un asistent medical.

VIDEO Un microb de import face victime la Bârlad. Medicii au izolat 8 pacienţi contaminaţi cu clostridium difficile, toxină ce devastează purtătorii

Opt persoane sunt internate în spitalul bârlădean din cauza infecţiei cu un microb contagios, clostridium difficile (CD). Infecţia se manifestă prin febră şi diaree apoasă, boală ce apare la persoane care au stat în spitale şi au făcut tratament excesiv cu antibiotic. Toxina este letală în 20% din cazuri.

FOTO „Bombă biologică“ cu ceas la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad. Zeci de angajaţi şi pacienţi sunt suspecţi de tuberculoză

La spitalul bârlădean a fost declanşată o anchetă epidemiologică fără precedent în istoria unităţii. În jur de 100 salariaţi din secţiile Chirurgie, Bloc Operator şi Reanimare, alături de câţiva pacienţi, au intrat în contact cu un pacient operat, purtător al Bacilului Koch. Toţi contacţii aşteaptă rezultatul culturilor de laborator pentru confirmarea/infirmarea îmbolnăvirii cu TBC. O anchetă similară s-a derulat la UM 01411 Bârlad.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: