Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului vor stabili, în această săptămână, pentru cine se va folosi vaccinul AstraZeneca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul Astrazeneca împotriva COVID-19 nu a fost testat pe persoane peste 55 de ani
Vaccinul Astrazeneca împotriva COVID-19 nu a fost testat pe persoane peste 55 de ani

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi seară, că în această săptămână comisiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii şi de la Agenţia Naţională a Medicamentului vor stabili care va fi intervalul de vârstă pentru care se va folosi vaccinul AstraZeneca/Oxford în România.

Ministerul Sănătăţii anunţă, într-o postare pe Facebook, că în această săptămână comisiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii şi de la Agenţia Naţională a Medicamentului vor stabili care va fi intervalul de vârstă pentru care se va folosi vaccinul AstraZeneca/Oxford în România. 

”După ce săptămâna trecută Comisia Europeană a luat decizia de a acorda autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă a vaccinului AstraZeneca pe baza recomandărilor Agenţiei Europene a Medicamentului, acesta devine cel de-al treilea vaccin care primeşte aprobare în UE. Vaccinul anti COVID-19 AstraZeneca foloseşte un alt virus (din familia adenovirusurilor) care a fost modificat pentru a conţine gena pentru producerea proteinei ţintă a SARS-CoV-2. Adenovirusul din vaccin este atenuat, astfel încât nu se poate reproduce şi nu provoacă boli”, a transmis Minsterul Sănătăţii. 

Sursa citată a precizat că la administrarea vaccinului, adenovirusul se comportă ca un vector, transmiţând către celulele corpului informaţia conţinută. 

”Astfel, celulele vor utiliza informatia genetică pentru a produce proteina ţintă. Sistemul imunitar al pacientului va trata aceasta proteină ţintă ca pe un corp străin, producând mecanisme de apărare naturale – anticorpi şi celule T – împotriva proteinei respective. Dacă, ulterior, persoana vaccinată intră în contact cu SARS-CoV- 2, sistemul imunitar va recunoaşte virusul şi va fi pregătit de atac: anticorpii şi celulele T pot conlucra în vederea distrugerii virusului, pot preveni pătrunderea acestuia în celulele corpului şi pot distruge celulele infectate, protejând astfel organismul împotriva COVID-19”, au ma precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. 

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat vineri folosirea în Uniunea Europeană a vaccinului împotriva COVID-19 al asocierii britanice AstraZeneca/Oxford pentru persoane în vârstă de peste 18 ani, precizând că vaccinul este adaptat, de asemenea, persoanelor în vârstă. 

Statele membre UE aşteptau cu atenţie această decizie, întrebându-se dacă EMA avea să urmeze sau nu exemplul Comisiei germane de vaccinare, care a recomandat joi ca vaccinul AstraZeneca/Oxford să nu fie folosit la vaccinarea persoanelor în vârstă de peste 65 de ani evocând date ”insuficiente”.

De asemenea, Italia a anunţat că nu va administra acest vaccin persoanelor de peste 65 de ani. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite