Miliardar Forbes, cercetat pentru evaziune

Miliardar Forbes, cercetat pentru evaziune

Mihai Anghel susţine că este nevinovat

Procurorii DIICOT îl acuză pe Mihai Anghel de evaziune fiscală, contrabandă şi spălare de bani în comerţul cu cereale. Omul de afaceri oltean este cercetat în stare de libertate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Patronul Cerealcom, Mihai Anghel, unul dintre miliardarii Forbes, este cercetat de procurorii DIICOT - Structura Centrală într-un dosar de evaziune fiscală. Vineri, 17 august, mascaţii au făcut percheziţii la mai multe societăţi pe care magnatul oltean le deţine. Bărbatul a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, după care a fost eliberat şi este cercetat în stare de libertate. 

Mihai Anghel este acuzat alături de alte 20 de persoane, români şi libanezi, de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă şi spălare de bani, în domeniul operaţiunilor comerciale cu cereale. Omul de afaceri doljean din topul Forbes 500 Miliardari este acuzat şi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals, uz de fals şi înşelăciune. Magnatul, a cărui avere se ridică la 39.000.000 de euro, este cercetat pentru rambursări ilegale de TVA de 200.000 de euro.

Dosarul a fost pasat la DNA

Procurorii DIICOT au început cercetările în dosarul lui Mihai Anghel în urmă cu şase ani. Iniţial, în urma anchetei s-a stabilit că, în perioada 2002-2006, omul de afaceri a primit ilegal returnări de TVA de aproximativ cinci milioane de euro (aproape 20 de milioane de lei) prin intermediul firmelor pe care le deţine.

SC Cerealcom SA ar fi încasat suma de 4,5 milioane de lei, SC Cervina SA Segarcea - 3,4 milioane de lei, SC Oltyre SA Craiova - 2,8 milioane de lei, SC Redias SA Redea din judeţul Olt - 4,9 milioane de lei, iar SC Crama Segarcea SRL - 370.000 de lei. Potrivit datelor din dosar, în perioada 2002-2006, Mihai Anghel a cumpărat mai multe utilaje, iar în baza unor facturi a obţinut returnări ilegale de TVA, operaţiunile de achiziţie fiind apoi stornate în contabilitate.

În anul 2008, dosarul în care Anghel este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals, uz de fals şi înşelăciune a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în vederea efectuării unei expertize. DNA Craiova a stabilit că suma obţinută ilegal din rambursări de TVA de către omul de afaceri este de 200.000 de euro şi nu de cinci milioane cum era iniţial, astfel că dosarul s-a reîntors iar la DIICOT.

Anghel susţine că este nevinovat şi spune că nu a aflat nici până acum care sunt acuzaţiile care i se aduc, deşi dosarul se plimbă de şase ani între DNA şi DIICOT, iar toate informaţiile îi pot fi puse la dispoziţie oricând.

Procurorii îl mai acuză pe Anghel că a cumpărat acţiunile Cerealcom fără o reevaluare a capitalului social. Magnatul ar fi plătit 1,9 milioane de lei, însă valoarea reală a acţiunilor s-ar fi ridicat undeva la suma de 12 milioane de lei. Mihai Angel are în arendă în sudul judeţului Dolj peste 20.000 de hectare de teren agricol.

Cine este Mihai Anghel

În anul 2011, Mihai Anghel a ocupat locul 106 în Topul Forbes „500 Miliardari". El a declarat că a reuşit să facă profit făcând acelaşi lucru „de 20 de ani": agricultură. „Stau într-o casă cu trei camere, asta e situaţia, şi încerc să dezvolt afacerea", declara Anghel, anul trecut, pentru „Adevărul", în legătură cu prezenţa sa în Topul Forbes.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările