El sau ea se hrăneşte din ignoranţă, se proiectează în vârful ierarhiei sociale, considerându-i pe alţii inferiori, în raport cu culoarea pielii, etnia, orientarea sexuală, genul sau statutul lor economic. El sau ea nu poate fi vinovat/ă, căci este doar un produs al societăţii noastre, vina-i ceva mai amplă, cu bătaie lungă în istorie, vina este colectivă!

Bădăranul e rasist, aşa la mişto (ştiţi originea cuvântului, nu?), căci îi invidiază pe negri pentru performanţele lor, le ascultă muzica (unii chiar le cântă muzica – vezi Paraziţii), le dansează dansul, şi-ar proiecta o experienţă sexuală cu un partener de culoare, le poartă hainele, are frustrări în relaţie cu dimensiunile… însă replica sa imediată e un soi de oglindă heliomatică – nişte maimuţe! A fost crescut să creadă că este superior, că „rasa” lui a inventat computerul, neavând habar că cel care a propus primul computer a fost, într-adevăr, alb, însă gay!

Bădăranul e homofob, că aşa-i lăsat de divinitate; facem sex şi stabilim familii doar pentru a procrea. Bădăranul va semna orice act prin care să le restrângem posibilitatea altor oameni să existe, chiar dacă unul dintre ei a inventat, cum ziceam mai sus, computerul din care şi bădăranul citeşte acum acest text. În mod cert, homosexualii fac parte dintr-o conspiraţie malefică ce urmăreşte să-i ademenească pe heterosexuali (sau, în accepţiunea bădăranului, «normalii sexual»), cu scopul explicit de-a stârpi oamenii din lume (căci, tema recurentă pe care o promovează bădăranul homofob este imposibilitatea cuplurilor gay de a procrea, încăpăţânându-se deci contra naturii). Bădănarul generic, în schimb, se înfurie când vorbeşte despre procreare peste limita sa.

Bădăranul nostru e romofob. Ţiganii, căci aşa îi place lui/ei să le spună (sună mai bine, cum să spui muşchiului ţigănesc? muşchi romanes? Hmm?), sunt ţinta perfectă, căci ei sunt opusul proiecţiei despre sine. „Ţiganul este om doar de departe” spune o zicală mioritică; şi nu-i de mirare că bădăranul o ia de bună, nefiind capabil să facă diferenţa între pământeni (în sensul de băştinaşi) şi străini (adică persoane ce aparţin unei alte culturi) – chiar dacă, ce să vezi, au construit împreună România.

Şi, atunci când se enervează, poate să-şi verse focul înjurându-i pe ţigani, chiar dacă le ascultă muzica şi are prieteni din această etnie (doar că ăştia sunt, evident, excepţii – ei sunt ok; dar restul de 99% ce-or fi? adică fără să realizeze că, dacă fiecare bădăran are un prieten rom ok, prin reducere la absurd, rezultă că numărul romilor ok este egal cu cel al bădăranilor, că doar n-or fi toţi prieteni cu acelaşi ţigan), oricum ţiganii sunt vinovaţi pentru tot ce este nasol în România.

În plus, bădăranul mascul se enervează cel mai mult atunci când un ţigan se cuplează cu o româncă. Păi ce, să-şi bată joc de femeia noastră?! Sigur, căci el nu-şi bate joc de femeie, e drept c-o mai bate unori, fizic, chiar cu frecvenţă relativ ridicată, să afle şi muierea cine-i cocoş în casă.

Da, aţi ghicit, bădăranul este şi misogin, pentru el femeia este un bun ce trebuie protejat de străini, ca să nu-şi piardă pivilegiul asistării în viaţa casnică şi, mai nou, profesională. Desigur, femeia trebuie să-şi cunoască limitele, doar că alea le stabileşte bădăranul şi le transmite altor bădărani, ca normă, femeia având doar libertatea de-a deveni un servitor eficient, fără remuneraţie, pe viaţă. Femeia, de altfel, este om, dar aşa, tot de departe. Bădăranul oferă, la schimb, o inutilă protecţie, care n-o protejează ci, cel mai adesea, o izolează de lume, considerând că ea suferă de o dizabilitate socială, neprovocată de el (un el istoric, pe generaţii întregi), dar lăsată de istorie în responsabilitatea lui.

Şi, că tot veni vorba, bădăranul nostru detestă handicapaţii. Persoanele cu dizabilităţi sunt inutile, nu produc nimic pentru bădăran, în comparaţie cu serviciile oricum incomparabile şi necondiţionate ale femeilor. Sigur, nu produc nici pagubă atât de mare precum persoanele de culoare, homosexualii sau romii, ceea ce îi face uneori virtual tolerabili pentru emoţiile bădăranului şi pentru pomenile creştineşti periodice sau la întâmplare, mila fiind o virtute generatoare de statut – om milos şi cu mila lui Dumnezeu!

Şi Dumnezeu e unul singur şi e creştin! Restul, evreii şi musulmanii (cu care interacţionam mai des în acest spaţiu geografic) sunt doar deviaţii de la ortodoxismul bădăranului. Evreii, chiar şi în condiţiile în care numărul lor în România este – a rămas, mai bine zis – mic, nu-I de mirare că bădăranul îi detestă pentru conspiraţii mondiale şi metafizice, invocându-l pe Soros mai des decât pe Badea Cârţan în afacerile interne. Shaorma e ok, musulmanii nu! Aştia-s terorişti genetic, clar! Bine, ne place-n Turcia la mare all-inclusive, muzica orientală, mâncarea libaneză şi dansul, dansul din buric, dar plantăm cruci în cazul în care vor vreo moschee p’aci şi le mai mai oferim şi un tradiţional porc (îngropat) în semn de ospitalitate creştinească.

Drama noastră, a celor ce locuim în România, e că bădăranul poate fi întâlnit peste tot: la vârful politicii, în administraţia publică, în mass-media, în artă, la academie, în sport, peste tot. Bădăranul, omniprezent fiind, nu-şi asumă o identitate clară, el nu are etnicitate, nici orientare sexuală şi nici gen.

Bădărani pot fi şi persoane de culoare, şi homosexuali, şi romi, după cum şi femei sau persoane cu dizabilităţi, bădărani putem fi cu toţii.

Cum ieşim din capcana asta?