#metoo. Despre bărbăţia tradiţional-abuzivă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Când intri în biserică să o calci pe picior, să ştie cine e şeful! Că femeia trebuie să ştie că în casa voastră cântă cocoşul“. Sfatul ăsta mi-a fost dat de babele de la mine din cartier în ziua nunţii mele. După nuntă, când au văzut că nu am făcut ceea ce ele mă-nvăţaseră, s-au dus la mama să-i spună că a crescut un fraier. Mama a zâmbit şi mi-a şoptit că „modul în care bărbatul îşi respectă femeia arată cât de mult îşi iubeşte mama“...

„Cântatul cocoşului în casă“ are diverse semnificaţii în spaţiul românesc însă toate conduc către ideea că femeia are „poale lungi şi mintea scurtă“ şi că „chiar şi cea mai bună femeie are-o coastă de drac“ (proverbe populare). Modelul cultural (prin cultură înţelegând tot ceea ce transmitem non-genetic generaţiilor următoare) de a considera femeia „proastă“, „îndărătnică“ şi că „respinge, la început, ceea ce o incită şi mai mult“ a condus la ideea că abuzul poate fi o formă de „îmblânzire“ şi, chiar şi mai mult, un mod de a îţi arăta interesul şi/ sau afecţiunea.

Nu am putut să înţeleg niciodată care poate fi plăcerea unui bărbat care abuzează sexual/hărţuieşte o femeie şi cum Doamne-iartă-mă se poate uita-n oglindă după ce face ceea ce face. 

Am văzut, de foarte multe ori, diverse abuzuri îndreptate împotriva femeilor. De la banalul „mamă, ce cur mişto ai!“ strigat unei femei în plină stradă, până la agresiuni verbale îndreptate împotriva celor care nu răspundeau interesului bărbaţilor „macho“ din jurul meu. De la atacul cu bulgări de zăpadă sau obiceiul frecatului cu zăpadă a feţei fetelor din şcoală până la promovarea ideii că o tipă care făcuse dragoste cu iubitul ei din liceu era o „curvă“ care putea, şi trebuia, să ajungă şi în patul altora. Cunosc o astfel de fată care a fost şantajată, de mai mulţi tipi de la mine din cartier, să se culce cu ei pentru a nu fi pârâtă părinţilor. Scăpată din casa unde a unde a avut loc orgia s-a dus si a depus plângere. Culmea este că mulţi vecini care ştiau povestea, unii dintre ei părinţi de fete, o găseau vinovată tot pe ea că doar „ea ridicase coada“ băieţii fiind doar nişte „băieţi“ care au căzut pradă ispitei. Justiţia a gândit altfel decât cei de la mine din cartier şi tipii respectivi au stat ani buni prin puşcării.

Nu am putut să înţeleg niciodată care poate fi plăcerea unui bărbat care abuzează sexual/hărţuieşte o femeie şi cum Doamne-iartă-mă se poate uita-n oglindă după ce face ceea ce face. Ce plăcere poţi să ai să vezi ochii împietriţi de frică ai femeii din faţa ta atunci când tu o atingi în zone intime fără acordul ei? Nu pot să-mi explic cum poţi să reduci oamenii cu care intri în contact la statutul de prelungire inutilă a organelor lor sexuale doar pentru că ele sunt femei... Nu pot să înţeleg sau să găsesc vreo scuză celui ce, aflat în poziţie de putere faţă de femeia din faţa lui, îşi foloseşte poziţia pentru a cere favoruri sexuale. Cât de frustrat sexual să fii să ajungi la acest nivel? Cum poate să se uite în ochii soţiei, copilei sau nepoatei sale şi să nu-şi dorească ca ele să nu treacă fix prin ceea ce el a făcut unei alte femei?

Am văzut un profesor care folosea cuvinte pline de aluzii sexuale atunci când vorbea cu diverse studente, mai ales dacă acestea erau, fizic, frumoase. Părea cool prin felul lui non-formal de relaţionare şi toţi cei din jur, studenţi fiind, hăhăiam când respectivul „sărea calul“, chiar şi de faţă cu noi. La ceva timp, după ce una dintre fete a reuşit să probeze hărţuirea sexuală la care era supusă pentru a trece examenul de an şi a reuşit să provoace îndepărtarea respectivului de la noi din facultate, am aflat cât de multe victime avea proful ăla ce părea atât de „mişto“. Văd chiar şi acum, după aproape 15 ani, că sunt destule fete care susţin că respectivul profesor nu şi-a pierdut obiceiul de a hărţui, chiar dacă predă la o altă universitate şi a devenit şi destul de cunoscut publicului larg.

Sper din tot sufletul să avem maturitatea necesară pentru a înţelege semnalul dat de miile de femei care şi-au spus povestea şi să nu (mai) căutăm scuze celor ce se fac vinovaţi de „bărbăţie tradiţional-abuzivă“.

Am văzut bărbaţi din mişcarea civică de drepturile omului care apelează la serviciile lucrătoarelor sexuale, chiar dacă ştiu că acestea sunt victime ale unor reţele de trafic. Am văzut oameni care se consideră apărători ai drepturilor omului, ai demnităţii umane şi ai egalităţii de şanse care au o istorie plină de abuzuri împotriva femeilor din viaţa lor, presărate cu diverse acţiuni ce pot fi catalogate, cu usurinţă, acte de corupţie sexuală faţa de femei cu mult-mult mai mici, ca vârstă, decât ei. Am văzut cum toţi acestia, şi mulţi alţii care fac chestiuni de genul celor exemplificate mai sus, oferă explicaţii pentru comportamentul lor transformând victima în agresor, ei fiind doar nişte bărbaţi care au căzut pradă scurtimii fustei pe care femeia din faţa lor o purta.

În aceste zile vedem, dacă chiar vrem să ţinem ochii minţii deschişi, dimensiunea fenomenului de hărţuire sexuală din România. Campania #metoo nu este neapărat o dorinţă a femeilor abuzate de a cere ca vinovaţii pentru ceea ce li s-a întâmplat să plătescă (cu toate că ar trebui să se-ntâmple şi acest lucru), ci mai degrabă o provocare adresată întregii societăţii de a schimba modul în care femeia este percepută, cultural, în spaţiul romanesc.

Sper din tot sufletul să avem maturitatea necesară pentru a înţelege semnalul dat de miile de femei care şi-au spus povestea şi să nu (mai) căutăm scuze celor ce se fac vinovaţi de „bărbăţie tradiţional-abuzivă“. Şi să realizăm că orice glumă pe care o facem pe acest subiect nu face decât să cauterizeze pe cel ce ne-a hărţuit mama, sora sau copilul. Pentru că mai mult ca sigur, cineva chiar a făcut-o...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite