UPDATE Meteorologii anunţă vreme caniculară marţi şi miercuri în aproape toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis luni o informare privind instalarea caniculei şi a disconfortului termic, marţi şi miercuri, în majoritatea regiunilor. Temperaturile vor ajunge la 37 de grade Celsius. De asemenea, astăzi a fost emisă şi o avertizare de cod galben de vijelii care a fost valabilă pentru judeţele Buzău şi Prahova.

UPDATE Judeţele Buzău şi Prahova au ieşit de sub incidenţa codului galben de vijelii. 

UPDATE Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de vijelii, valabil până la 15.45, pentru zona de munte a judeţelor Buzău şi Prahova

Se vor semnala frecvente descărcări electrice, condiţii de grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului şi cantităţi de apă ce pot atinge şi depăşi 20 de litri pe metru pătrat.

Marţi 13 august şi miercuri 14 august, vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, se arată în informarea ANM.

”În Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea şi sudul Moldovei local va fi caniculă şi indicele temperatura-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic. În aceste regiuni, marţi 13 august, se vor înregistra frecvent temperaturi în jurul valorii de 35 de grade, iar miercuri 14 august, în Lunca Dunării, se vor atinge 37 de grade”, anunţă meteorologii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite