Meteo: Vreme instabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presiunea atmosferică nu va suferi modificări importante în cea mai mare parte a continentului. Depresiunea islandeză se află în extindere către nord, nord-vest şi către centru, iar activitatea ciclonică va fi limitată în nord-vestul şi în nordul Europei, dar şi în extremitatea sudică.

La noi, vremea se va menţine caldă, dar instabilă. Cerul, variabil, va prezenta înnorări mai accentuate îndeosebi după-amiază şi în prima parte a nopţii, la munte, în vestul şi în nordul teritoriului, unde va ploua pe arii extinse. În rest, va ploua pe arii restrânse. Precipitaţiile vor avea mai ales caracter de averse şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări ale vântului. În unele zone vor fi şi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 29 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade.

Mâine

Vremea va fi caldă  şi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări mai accentuate după-amiază şi în prima parte a nopţii, când va ploua local în majoritatea zonelor ţării. Ploile vor fi ca de vară, cu caracter de averse  şi însoţite de descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade.

Poimâine

Vremea se va menţine caldă, dar instabilă, cu ploi în majoritatea zonelor ţării. Instabilitatea atmosferică se va accentua mai ales în a doua jumătate a zilei, când vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de averse. Maximele se vor menţine ridicate în comparaţie cu normalul acestei perioade, fiind cuprinse între 20 şi 28 de grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite