METEO Vreme caldă în toată ţară, temperaturi de 34 de grade în următoarele două săptămâni

METEO Vreme caldă în toată ţară, temperaturi de 34 de grade în următoarele două săptămâni

FOTO: Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo valabilă pentru intervalul 29 iulie - 11 august 2019.  Vremea va fi în uşoară încălzire astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la 29 de grade în prima zi, până la 31 de grade pe 31 iulie. Va urma o răcorire, care va dura până la sfârşitul primei săptămâni, când media maximelor termice va fi de 26 de grade. Ulterior datei de 5 august, vremea se va încălzi din nou.

Vremea va continua să fie caldă în toată ţară, anunţă meteorologii iar până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea, în medie, valori între 28 şi 30 de grade. Evoluţia mediei temperaturilor minime va fi asemănătoare, cea mai ridicată, de 19 grade se va înregistra în jurul datei de 1 august, cea mai mică de 14 grade, pe 5 august dimineaţa, dată după care, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni se va situa între 14 şi 16 grade.     

Vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, pe arii mai extinse în intervalele 2-4 august şi 6-7 august şi doar pe suprafeţe mici în restul intervalului.   
 
CRIŞANA 
 
Vremea va fi în uşoară încălzire astfel încât media temperaturilor maxime va creşte de la 29 de grade în prima zi, până la 31 de grade pe 31 iulie. Va urma o răcorire, care va dura până la sfârşitul primei săptămâni, când media maximelor termice va fi de 25 de grade. Ulterior datei de 5 august, vremea se va încălzi din nou, iar până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea, în medie, valori între 27 şi 29 de grade. Evoluţia mediei temperaturilor minime va fi asemănătoare, cea mai ridicată va fi de 19 grade, în jurul datei de 1 august, cea mai mică de 13 grade, pe 5 august dimineaţa, iar ulterior se va situa între 13 şi 15 grade până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni.    

Vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, pe arii mai extinse în intervalele 2-3 august şi 6-7 august şi doar pe suprafeţe mici în restul intervalului.  
 
TRANSILVANIA 
 
Media temperaturilor maxime va fi în creştere până la 31...32 de grade în datele de 30 şi 31 iulie, apoi, în următoarele patru zile va scădea cu aproximativ 6 grade, vremea devenind răcoroasă. În cea de a doua săptămână de prognoză, maximele termice nu vor mai avea variaţii semnificative şi se vor situa, în medie, între 25 şi 28 de grade. Media minimelor termice va atinge un maxim de 17 grade, în dimineaţa zilei de 1 august şi un minim în dimineţa de 5 august, când se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar ulterior se va menţine în jurul a 13 grade până la sfârşitul celor două săptămâni. 
 
Vor mai fi manifestări sprecifice instabilităţii atmosferice, îndeosebi în intervalele 31 iulie-4 august şi 6-9 august.  

MARAMUREŞ 
 
În primele trei zile,  media maximelor termice se va situa în jurul a 30 de grade, apoi, până la finalul primei săptămâni, vremea se va răcori, iar această medie va scădea spre 24 de grade. În cea de-a doua săptămână nu vor mai fi variaţii termice semnificative, media maximelor urmând a se situa în jurul valorii de 26 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluţie relativ asemănătoare, cele mai ridicate medii ale lor, de 16....17 grade, se vor înregistra în primele cinci dimineţi, cele mai coborâte între 4 şi 6 august când nu vor mai depăşi 12 grade, iar ulterior acestea se vor situa în jurul a 13 grade.    

Începînd cu data  de 30 iulie vor fi intervale cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare zi.   
 
MOLDOVA 
 
În primele trei zile,  media maximelor termice se va situa în jurul a 31 de grade, apoi, până la finalul primei săptămâni, vremea se va răcori, iar această medie va scădea spre 26 de grade. În cea de-a doua săptămână nu vor mai fi variaţii termice semnificative, media maximelor urmând a se situa în jurul valorii de 28 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluţie relativ asemănătoare, cele mai ridicate medii ale lor, de 18....19 grade, se vor înregistra în primele patru dimineţi, cele mai coborâte între 4 şi 6 august când nu vor mai depăşi 13 grade, iar ulterior acestea se vor situa în jurul a 15 grade.    

Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare în intervalul 2-4 august.   

DOBROGEA 
 
La începutul intervalului, media temperaturilor maxime va creşte spre 32 de grade în data de 31 iulie. Va urma o răcorire a vremii, care în ultima zi a primei săptămâni va aduce media maximelor termice la 26 de grade. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor avea, în medie, valori de 28 de grade. Temperaturile minime vor avea cea mai ridicată medie de 22 de grade în dimineaţa de 1 august, cea mai mică de 16...17 grade în intervalul 4-6 august, iar ulterior aceasta va oscila uşor în jurul a 18 grade.     

Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare în intervalul 1-4 august.

MUNTENIA 
 
Până în data de 31 iulie, media temperaturilor maxime va creşte spre 34 de grade. Va urma o răcorire a vremii, care în ultima zi a primei săptămîni va determina o medie a maximelor termice de 27 de grade. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor avea, în medie, valori de 30 de grade. Temperaturile minime vor avea cea mai ridicată medie de 20 de grade în dimineaţa de 1 august, cea mai mică de 15...16 grade, în dimineţile de 5 şi 6 august, apoi aceasta va oscila uşor în jurul a 16 grade.     
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare în intervalul 31 iulie-4 august. 

OLTENIA  
 
Până în data de 31 iulie, media temperaturilor maxime va creşte spre 33 de grade. Va urma o răcorire a vremii, care în ultima zi a primei săptămîni va determina o medie a maximelor termice de 27 de grade. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor avea, în medie, valori de 29 de grade. Temperaturile minime vor avea cea mai ridicată medie de 20 de grade în dimineaţa de 1 august, cea mai mică de 14 grade, în dimineaţa de 5 august, iar ulterior aceasta va oscila uşor în jurul a 16 grade.     

Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare pe 29 iulie şi în intervalul 2-4 august. 
 
LA MUNTE 
 
Media valorilor termice maxime se va situa între 15 grade pe 4 august şi 21 de grade în 30 şi 31 iulie, iar cea a temperaturilor minime, va fi cuprinsă între 7 grade în dimineaţa zilei de 5 august şi 13 grade în primele trei dimineţi ale intervalului celor două săptămâni. 
 
Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările