METEO România se topeşte. Cât ne chinuie valul de aer tropical, unde va fi potop de căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme deosebit de caldă FOTO Shutterstock
Vreme deosebit de caldă FOTO Shutterstock

Valul de aer tropical atinge punctul maxim vineri, 19 august, când sunt anunţate 40 grade Celsius la umbră. În jumătatea de nord-vet a ţării se vor semnala averse şi descărcări electrice.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) joi, 18 august, valorile termice vor continua să crească în majoritatea regiunilor, vremea devenind caniculară pe arii extinse din sud şi vest, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 38 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 14 şi 24 grade Celsius.

Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate, averse şi descărcări electrice, după-amiaza şi seara, pe arii restrânse în jumătatea de nord-est a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor.

În Bucureşti, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic - ridicat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 35 grade Celsius, iar cea minimă va avea valori cuprinse între 18 şi 20 grade Celsius.

Instabilitate atmosferică în vest

Vineri, 19 august, vremea va fi călduroasă, caniculară în regiunile vestice şi în cele sudice, cu disconfort termic accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 şi 39 grade Celsius, cu valori mai ridicate, spre 40 grade Celsius în vest şi sud-vest. Minimele vor fi cuprinse între 12 şi 23 grade Celsius. Conform meteorologilor, cerul va fi variabil, dar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat dinspre regiunile vestice şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe alocuri posibil vijelii şi grindină.

În Capitală se anunţă disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 36 grade Celsius, iar cea minimă de se va situa între 18 şi 21 grade Celsius.

Scad temperaturile şi plouă torenţial

Sâmbătă, 20 august, deşi valorile termice vor fi mult mai scăzute decât în ziua precedentă în sud-vest, dar în rest va predomina vremea călduroasă, local caniculară în sud, însă în jumătatea de vest a ţării gradul de instabilitate atmosferică va fi foarte accentuat. 

Astfel, în extindere treptată în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Olteniei şi în vestul Munteniei vor fi înnorări accentuate, va ploua torenţial, vor fi intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici, seara şi noaptea.

Conform ANM, temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 37 grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat în sud şi sud-est şi local în nord-vest şi în centru. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 15 şi 21 grade Celsius.

În Bucureşti, canicula va persista, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul a 34 grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, dar spre seară şi noaptea va creşte probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică (perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice). Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 19 grade Celsius.

Vă recomandăm să citiţi şi:

EXCLUSIV Expert în istoria Europei de Est, despre actualul război: „Putin se teme de România”

LIVE TEXT | Război în Ucraina.  „Conducerea” Crimeei a părăsit brusc peninsula. Ruşii acuză de atacurile din Crimeea o organizaţie islamistă a tătarilor, „coordonată” de Kiev

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite