METEO Disconfort termic accentuat în sudul şi în estul ţării

METEO Disconfort termic accentuat în sudul şi în estul ţării

Meteorologii avertizează că va fi caniculă în sudul şi estul ţării FOTO Adevărul

Meteorologii avertizează că luni în sudul şi în estul ţării va fi caniculă, în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi local în Muntenia, fiind şanse mari ca indicele de temperatură umezeală să depăşească pragul critic de 80 de unităţi. Luni, disconfortul termic se va accentua în sudul şi în estul ţării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unei informări meteorologice care este valabilă şi luni, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, potrivit informării vor fi regiuni unde temperaturile maxime se vor încadra între 34 şi 37 de grade Celsius, disconfortul termic va fi ridicat, atrag atenţia specialiştii. 
 
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABIf), a suplimentat numărul de echipaje, fiind pregătite să intervină 56 de echipaje de urgenţă, 27 de echipaje de consultaţii şi 11 maşini de transport. 
 
„Încercăm să ajungem la 60 de echipaje de urgenţă. Important pentru aceste zile cu temperaturi ridicate este ca populaţia să nu se expună voluntar la soare în intervalul 11 - 18, să consume minimum doi litri de lichide pe zi, neîndulcite, să consume fructe şi legume proaspete şi să aibă grijă la termenul de valabilitate al cărnurilor, mezelurilor sau brânzeturilor”, a declarat, pentru „Adevărul”, medicul Alis Graşu, şefa SABIf. 
 
Comandament pentru combaterea caniculei
 
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat comandamentul pentru combaterea efectelor caniculei, anunţând măsurile care vor fi luate în această perioadă, respectiv montarea a 20 de corturi în spaţiile aglomerate, a zece containere pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor, reducerea timpului de aştepare în staţiile RATB şi controale în pieţe pentru depistarea produselor alterate şi scoaterea lor de la comercializare, în condiţiile în care Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că temperaturile vor creşte în acestă perioadă. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: