METEO Adio, caniculă! Cum va fi vremea în ţară în următoarele două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vin zile cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei. Este anunţul făcut de meteorologi care au dat publicităţii prognoza meteo pe două săptămâni. „În general, vremea va fi răcoroasă iar în centrul, în sud-estul ţării şi la munte se vor înregistra ploi”, spun specialiştii.

Banat

În primele trei zile ale intervalului de prognoză vremea va deveni răcoroasă, iar media regională a temperaturilor maxime va scădea până la 22 de grade pe 10 iulie. În intervalul 11 - 16 iulie, cu o medie a maximelor termice între 24 şi 26 de grade, vremea se va apropia de cea normală, iar între 17 - 21 iulie va deveni treptat călduroasă, media urmând să atingă 32 de grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi asemănătoare, cu o medie în scădere până spre 11 grade, pe 11 şi 12 iulie, apoi va avea variaţii între 12 şi 15 grade, iar din 16 iulie va creşte treptat spre 16 grade, la sfârşitul celor două săptămâni. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) vor fi posibile zilnic, dar cu probabilitate mai mare în intervalul 12 – 15 iulie.

Cişana

În primele trei zile ale intervalului de prognoză vremea va deveni răcoroasă astfel că pe 10 şi 11 iulie media regională a temperaturilor maxime va fi de 23 de grade. În intervalul 12 - 16 iulie urmează ca vremea să fie apropiată de normal, cu o medie a maximelor termice în jurul a 25 de grade, iar între 17 - 21 iulie vremea se va încălzi treptat, iar media va creşte spre 30 de grade. Temperaturile minime vor evolua asemănător, media lor fiind în scădere până spre 11 grade, în intervalul 10 -12 iulie, apoi, cu mici variaţii, se va situa în jurul a 13 grade, iar până la sfârşitul celor două săptămâni va creşte spre 15 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) vor fi posibile zilnic, dar cu probabilitate mai mare în intervalul 12 – 15 iulie.

Transilvania

În intervalul 8-11 iulie vremea va deveni răcoroasă astfel încât media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 22 de grade. În intervalul 12 - 16 iulie media maximelor termice va oscila în jurul a 23 de grade, iar între 17 - 21 iulie vremea se va încălzi, această medie urmând să ajungă la 29 de grade. Temperaturile minime vor evolua asemănător, media lor în intervalul 10 -12 iulie find în scădere până spre 9 grade, apoi cu mici variaţii va fi în jurul a 10 grade, iar din 17 iulie va creşte uşor, până spre 13 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) vor fi posibile zilnic, dar cu probabilitate mai mare în intervalul 13 – 17 iulie.

Maramureş

În intervalul 8 -11 iulie vremea va deveni răcoroasă, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 22 de grade. În intervalul 12 - 16 iulie media maximelor termice va oscila în jurul a 23 de grade, iar între 17 - 21 iulie vremea se va încălzi, media urmând să ajungă la 29 de grade. Temperaturile minime vor evolua asemănător, media lor find în scădere până spre 9 grade, apoi în intervalul 10 -12 iulie, cu mici variaţii, se va situa în jurul a 11 grade, iar din 17 iulie va creşte până spre 14 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) vor fi posibile zilnic, dar cu probabilitate mai mare în intervalul 13 – 17 iulie.

Moldova

Pe fondul răcorii vremii din intervalul 8-11 iulie, media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 23 de grade, iar între 12 şi 17 iulie va oscila în jurul valorii de 25 de grade. În intervalul 18-21 iulie vremea se va încălzi, până la valori maxime, în medie, de 30 de grade. Media temperaturilor minime va urma o evoluţie aproape similară, astfel încât cea mai scăzută medie, de 11 grade, se va înregistra în intervalul 10 - 13 iulie, iar valorile mai ridicate, spre 15...16 grade, se vor semnala la începutul şi la sfârşitul intervalului celor două săptămâni. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) va fi mai mare în intervalul 13-16 iulie.

Dobrogea

Vremea se va răcori în intervalul 8 -11 iulie, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 23 de grade. În intervalul 12 - 18 iulie această medie va oscila în jurul a 25 de grade, iar între 17 - 21 iulie, pe fondul încălzirii vremii, va ajunge la 28 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere, în medie, până spre 14 grade pe 12 iulie, apoi în intervalul 13 - 21 iulie, cu mici variaţii, media se va situa în jurul a 16 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) vor avea o probabilitate mai mare în intervalele 8 - 11 şi 13 –16 iulie.

Muntenia

Vremea se va răcori în intervalul 8 -11 iulie, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 24 de grade. În intervalul 12 - 17 iulie această medie va oscila în jurul a 26 de grade, iar între 18 - 21 iulie, pe fondul încălzirii vremii, va creşte până la 31 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere, în medie, până spre 12 grade pe 12 iulie, apoi în intervalul 13 - 21 iulie, cu mici variaţii, media se va situa în jurul a 14 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) va fi mai mare în intervalele 8-11 şi 13-16 iulie.

Oltenia

Vremea se va răcori în intervalul 8 -10 iulie, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 24 de grade. În intervalul 11 - 17 iulie această medie va oscila în jurul a 25 de grade, iar între 18 - 21 iulie va ajunge la 31 de grade, ca urmare a încălzirii vremii. Temperaturile minime vor fi în scădere, în medie, până spre 11 grade pe 12 iulie, apoi în intervalul 13 - 21 iulie, cu mici variaţii, media se va situa în jurul a 13 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) va fi mai mare în intervalele 8-11 şi 13-16 iulie.

La munte

În intervalul 8 - 10 iulie, media regională a temperaturilor maxime va scădea de la 17 la 13 grade, iar în intervalul 11 - 17 iulie această medie va oscila în jurul a 14 de grade, urmând ca între 18 - 21 iulie, pe fondul încălzirii vremii, să ajungă la 19 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere, în medie, până spre 11 grade pe 12 iulie, apoi în intervalul 13 - 21 iulie, cu mici variaţii, media se va situa în jurul a 13 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) va fi mai mare în intervalele 8-11 şi 13-17 iulie.

Prognoza meteo este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite