Ceaunul

Ceaunul, nelipsit oricărei gosopodării serioase, a devenit în ultimile decenii un simplu element de decor al restaurantelor cu specific traditional sau, în cel mai fericit caz, un moft al orăseanului care merge în vizită la bunici. 

Din pacate, campaniile agresive de marketing ale companiilor care produc ustensile de bucătărie au scos din uz instrumetul traditional de gătit, lăsând meşteşugarii din domeniu fără domeniu de activitate. Companiile au bagat bani în promovarea idei de “toxicitate” a ceunului versus produsele lor care asigurau rapiditate, “nu se lipeşte”, prestigiu social, faptul ca, în sfârşit, şi cei mai nepricepuţi pot devein bucătari profi. Nimic despre toxicitatea produselor lor. Sigur, dacă citeşti eticheta şi studiezi materiale disponibile pe internet constaţi că teflonul (aluminium şi plastic) nu e tocmai sănătos. Din păcate, ceaunarii, ca majoritatea meşteşugarilor, nu au resurse financiare să contra-atace cu marketing de tipul “v-au păcălit capitaliştii”, renunţă la meşteşug pentru că trebuie să supravieţuiască din altceva şi nici statul român nu a făcut mare lucru pentru ei pentru că … nu are o lege care să definească şi să protejeze meşteşugul tradiţional. 

Lingura

Lingura de lemn, încă folosită în cele mai multe gospodării, e mai ieftina dacă e făcută pe maşină în China decât cea autohtonă, făcută de mână, fiecare fiind diferită, care presupune 7-8 procese tehnologice şi care, din păcate, nu mai poate asigura un trai decent pentru cioplitorii în lemn. Piaţa lor, în special satele, a fost distrusă de magazinele săteşti care furnizează linguri tradiţionale româneşti din China. Dacă ar fi existat o lege a meşteşugului prin care să fie acordate inclusiv facilităţi fiscale meşteşugarilor lingurile de lemn ar fi fost unicate, făcute de mâna omului, iar meşteşugarii şi-ar fi încurajat copiii să înveţe meseria – o situaţie cu care se confruntă majoritatea meşteşugarilor;

Sticla

Show-urile sticlarilor sunt faimoase în toată lumea. E fascinant să vezi procesul prin care un sticlar transformă marfa brută în obiecte artizanale. Din păcate, în România, nu avem parte prea des de aşa ceva, căci sticlarii nu beneficiează de protecţie din partea statului, nu au asigurate locuri în care să îşi expună meşteşugul, nu există programe pentru elevi pentru a vizita atelierele sticlarilor – valabil pentru majoritatea meşteşugurilor tradiţionale. Şi toate acestea pentru că nu există o lege care să asigure meşteşugului tradiţional continuitate şi promovare. 

 

Exemplificări similare cu cele de mai sus există şi în cazul altor mestesugari precum fierari, argintari, pielari, împletitori, căldărari, cărămidari, olari, ţesători, căciulari, hamurari… 

Pentru toţi meşteşugarii din România, în urma unor analize, dezbateri şi consultări publice, o asociaţie neguvernamntală - Centrul Romano de Studii şi Dezvoltare Socială (CRSDS) - propune o lege a meşteşugarilor  care asigură premisele dezvoltării meşteşugurilor tradiţionale din România prin facilităţi pentru meşteşugarii tradiţionali, precum şi prin stabilirea premiselor de promovare a meşteşugarilor.

Această propunere de lege, care poate fi accesată aici,  a fost elaborată de CRSDS în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, în cadrul proiectului “Politică publică pentru meşteşugul tradiţional” cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020.