Merită să munceşti în România?

Sunt oameni care muncesc în România câte 10-12 ore pe zi. Nu se plâng şi nu ies în stradă pentru că sunt prost plătiţi. Muncesc pentru că altceva nu pot să facă. Dacă ar „face gât“, în „secunda doi“, şi-ar pierde locurile de muncă, fiind înlocuiţi de cei care „stau la coadă“.

„Optimizarea costurilor“ este moda care se practică de patronii din sistemul privat din România. Sub pretextul crizei se fac „optimizări“ şi „restructurări“. Adică, se „trage“ de oameni (tineri, în special) până la epuizare. Alţii la rând! Sunt plătiţi cu câteva „milioane de lei“ pe lună; dacă nu le convine, să plece, să lase locurile libere altora care vor să muncească! Pe aceiaşi bani sau chiar pe bani mai puţini. Sau să facă pentru aceeaşi leafă, nu patru, ci opt treburi deodată, pentru că se poate, pentru că acesta este job descriptions, dacă nu-ţi convine, acolo e uşa!

Proştii muncesc, şmecherii profită. Fraierii strâng cureaua, impostorii ţin discursuri despre muncă.

Te uiţi, însă, la tot felul de manageri şi la nişte ţuţeri cu liceul făcut pe şpăgi, care se mişcă prin birouri şi dau indicaţii, trasează task-uri, ţin evidenţe, fixează deadline-uri, strigă că vor „rapoarte“ în cinci minute, şi constaţi că această mult invocată „criză“ nu i-a lovit pe aceşti „angajaţi“. Nu i-a atins la buzunare, la vacanţe, la entertainment, nici măcar nu le-a dezumflat roţile automobilelor. Bune automobile. Proştii muncesc, şmecherii profită. Fraierii strâng cureaua, impostorii ţin discursuri despre muncă. (Ei neştiind ce este munca.) Frustraţii bombănesc, tupeiştii prosperă. Unii aduc bani „de-acasă“ (penalizări) pentru a „salva“ firma, alţii încasează bonusuri de obiectiv. Sigur, la atâtea broaşte înghiţite, îţi vine să pui mâna pe ceva. Şi să dai în stânga şi-n dreapta. Să pui mâna pe seceră şi ciocan? Dar asta ar însemna să te întorci în trecut şi să dai dreptate celor care ziceau că era mai bine atunci, oficial, cu secera şi ciocanul. Nu, atunci nu era bine, dar nici acum nu-i bine! După atâta muncă disperată, aberaţiile formează tabloul normalităţii. Pentru că adevărata normalitate a fost îngropată.   

În fond, criza asta pare mai degrabă o formă (modernă) de slavagism. Nu se ştie mare lucru despre sclavii din trecutul îndepărtat, dar angajaţii ăştia muţi şi munciţi par nişte sclavi. Unii sunt legaţi de locurile de muncă prin creditele pe care le-au făcut. (Credeau că pot să trăiască pe datorie, până la adânci bătrâneţi. Ţeapă! Acum trebuie să plătească ratele la bănci!) Alţii n-au unde să se ducă sau nu sunt în stare să vadă „oportunităţile“. (În România umblă câinii cu „oportunităţile“ în coadă!) Cine zice că România e plină de oportunităţi este un ipocrit. Mare ipocrit. România e plină de politicieni şi şmecheri care profită de „oportunităţi“. Ei şi progeniturile lor.

Criza asta este expresia lăcomiei. Se „optimizează“ pentru profituri. Se exploatează pentru bani. Se fac tot felul de abuzuri pentru câştiguri rapide. Decenţa şi legile supravieţuiesc cu pumnul în gură. Chiar nu merită să mai munceşti în România.