MEP 2019. Lista mea scurtă. George Simion

Scurt şi la obiect. Celor care mi-aţi acorda votul vostru pentru Parlamentul Europei în mai 2019, vă cer să-l votaţi masiv pe George Simion în locul meu. Într-o Românie politică dată cu capul de pereţi, caracterul şi hotărârea de oţel ale lui George dau certitudinea împlinirii, o dată pentru totdeauna, a adevăratului nostru Proiect de Ţară: REUNIFICAREA.

Acesta este George Simion.

Şi aşa şi-a lansat candidatura MEP, în 12 ianuarie 2019.

Citiţi, judecaţi singuri, şi apoi trimiteţi-l în Parlamentul Europei, să reprezinte România. Iată cum.

Încep, întâi, cu exerciţiul de educaţie civică pentru generaţiile de la 18 la 33 de ani, adică de la tinerii cu drept de prim vot acum, în 2019, până la cei de vârsta lui George.

Iubiţilor, dacă nu şţiaţi câţi sunteţi de toţi, vă spun eu acum. De la Institutul Naţional de Statistică aflăm că, potrivit recensământului din 2002, copiii născuţi între 1986 (anul în care s-a născut George) şi 2001 (adică tinerii care anul acest împlinesc 18 ani, deci au drept de vot; din aceştia am luat 40% din 168.277, adică 67.311, dat fiind că alegerile sunt în mai, deci nu toţi împlinesc 18 ani până atunci) ies la număr astfel: 2001 – 67.311; 2000 – 174.353, 1999 – 176.535; 1998 – 178.334; 1997 – 175.602; 1996 – 172.868; 1995 – 177.018; 1994 – 183.444; 1993 – 186.364; 1992 – 195.509; 1991 – 204.638; 1990 – 221.885; 1989 – 270.239; 1988 – 272.981; 1987 – 280.463; 1986 – 288.111. Total: 3.225.655.

Aşadar, în total sunteţi peste trei milioane de suflete! Douăzeci la sută din voi înseamnă peste şase sute de mii. Zece la sută vă duc uşor către trei sute douăzeci de mii. Ce spun eu este că unu sau doi din zece dacă mergeţi la vot şi puneţi stampila pe George, îl trimiteţi acolo unde îi e locul de drept, în Parlamentul European adică, într-o clipire. Unu-doi din zece câţi sunteţi, sprijiniţi-l pe George să-şi adune rapid suta de mii de semnături de susţinere şi apoi mergeţi şi exercitaţi-vă responsabilitatea civică de vot în 23-26 mai 2019, învestindu-l cu puterea reprezentării parlamentare de cel mai înalt rang european pe liderul de drept incontestabil al eforturilor unioniste româneşti de zece ani încoace, George Simion. În context, semnalez şi salut ca pe o mutaţie politică majoră, strategică pentru Reunificare, decizia elitei civice unioniste de peste Prut, cu purtătorii de drapel tricolor pe numele lor Ion Leaşcenco, Anatol Ursu şi Vlad Bileţchi, de a candida la parlamentarele din februarie curent. Este actul de implicare absolut necesar, corect, menit a propulsa consfinţirea politică a Reunificării, în Parlamentul de la Chişinău.

Acum mă adresez direct celor din generaţia mea şi mai în vârstă, părinţii şi, poate, bunicii copiilor număraţi mai sus – Oamenilor Şcolii, în primul rând, pentru că voi exercitaţi cea mai nobilă profesie din lume. Dacă vă pasă de ce vor spune urmaşii voştri despre voi şi despre cum le veţi rămâne în gând după ce voi nu veţi mai fi pe acest pământ, puneţi umărul acum pentru Reunificare. Vă spun la fel: sprijiniţi-l pe George să-şi adune rapid suta de mii de semnături de susţinere şi apoi mergeţi şi exercitaţi-vă responsabilitatea civică de vot în 23-26 mai 2019, învestindu-l cu puterea reprezentării parlamentare de cel mai înalt rang european pe liderul de drept incontestabil al eforturilor unioniste româneşti de zece ani încoace, George Simion.

Pentru conformitate, dar şi pentru înscrierea corectă strategic a proiectului unionist al lui George Simion în context european, transcriu argumentul formulat sclipitor de Bianca Ficuţ, directorul Centrului European pentru Unitate Românească de la Bruxelles, cu ocazia lansării candidaturii lui George:

„Nu ştiu să fi văzut vreun alt candidat care să poată într-adevăr să strângă laolaltă români de pretutindeni: din Roma, din Bruxelles, din toate colţurile ţării, şi până în Chişinău, Timoc, Bugeac, Cernăuţi, aşa cum ne-a adunat azi aici George Simion. Noi toţi suntem dovada clară că politica românească poate şi trebuie să fie despre mult mai mult decât ne-au obişnuit ultimii treizeci de ani. Şi nu ne-au lipsit programele politice în aceste trei decenii, ne-au lipsit cam toate: autostrăzi, spitale, salarii, pensii, mai recent suntem în criză şi de prim-miniştri... Dar, poate cel mai periculos şi cel mai dureros, ne-a lipsit dimensiunea istorică a existenţei noastre.

Din ‘89 încoace, nicio guvernare nu a îndrăznit, sau nu a voit, să abordeze România ca pe o civilizaţie. Am fost, în ce mai rău caz, moşia cuiva, în cel mai bun caz o comunitate cu nevoi economice şi atât. Or, noi suntem o naţiune. Şi avem nevoie de fărâma aceea de conştiinţă naţională, necesară pentru a îmţelege, de exemplu, că în Uniunea Europeană nu suntem imigranţi, suntem cetăţeni cu drepturi depline, care îşi exercită dreptul la libertatea de mişcare. Pentru a înţelege că nu am intrat pe uşa din spate în Europa. Noi aparţinem acestui proiect european şi, mai mult decât atât, suntem parte integrantă a tot ceea ce înseamnă civilizaţie europeană. La nivel politic, această conştiinţă naţională despre care vă vorbeam se manifestă sub forma unei direcţii, a unei strategii pe termen lung, a mult-pomenitului Proiect de Ţară, care întârzie să se materializeze.

De ce această întârziere? Pentru că cei care au fost la putere până acum au fosr ocupaţi să reinventeze roata şi să branduiască România cu frunze şi oi, pentru că mult-aştepatele forte politice noi ne vorbesc astăzi despre salvarea noastră prin unitate, însă se tem să spună lucrurilor pe nume. Se tem să spună Basarabia. Şi pentru că, din păcate, la 100 de ani de la Marea Unire, România preia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, astăzi, fără a avea pe agenda de priorităţi nici măcar Parteneriatul Estic, cu atât mai puţin Republica Moldova. Asta în vreme ce Bulgaria a făcut din extinderea europeană în Balcanii de Vest o prioritate a preşedinţiei sale, în timpul căreia au rezolvat şi disputa de 27 de ani cu privire la numele Macedoniei, un obstacol esenţial în calea integrării europene a acesteia din urmă. Nemaivorbind că Bulgaria intră şi în Schengen în 2019.

Nouă ne este teamă. Ne este teamă să spunem ce vrem, ne este teamă să spunem cine suntem. Şi cred că ne este teamă tocmai pentru că ne lipseşte această dimensiune istorică a existenţei noastre. Pentru că, din păcate, decizia de aderare la Uniunea Europeană s-a luat la nivel politic – nu public vorbind, doar politic – mai degrabă dintr-o inerţie cu accente de oportunism, decât din convingerea că noi trebuie să ne reluăm locul binemeritat în Europa. Şi poate tocmai de asta cei care s-au perindat până acum pe la Bruxelles n-au făcut mare lucru. Pentru că fără o agendă politică bine definită şi clar asumată, întinsul de hore şi purtatul de ii pe culoarele Parlamentului European nu ne vor transforma niciodată în lideri regionali. Urmărirea intereselor naţionale, pe de altă parte, şi a stabilităţii regionale prin consolidarea statului de drept, dezvoltarea economică, prin susţinerea active a extinderii europene în vecinătatea estică – acestea sunt lucrurile care ne pot transforma cu adevărat în lider regional.

Fie că ne place sau nu, România are deja un Proiect de Ţară. Şi e acelaşi. Acelaşi, dintotdeauna. E acelaşi ca acum 100 de ani. REÎNTREGIREA. Unitatea teritorială, unitatea naţională, respectarea drepturilor fiecărui cetăţean, indiferent de etnie, de religie, de statut economic. Libertatea. Despre asta suntem noi, românii. Despre asta am fost dintotdeauna. Despre libertate şi despre unitate. Nu avem nevoie de un alt Proiect de Ţară şi nu avem alt Proiect de Ţară.

Avem, însă, o nevoie disperată de oameni competenţi şi curajoşi, de oameni precum George Simion, care să poată să ne reprezinte aşa cun suntem noi, românii. Pentru că noi suntem mari, în felul în care ne-am obţinut libertatea acum treizeci de ani, în felul în care am făcut Unirea acum 100 de ani. În felul în care ne apărăm astăzi democraţia şi statul de drept, noi suntem mari. În felul în care ne-am păstrat limba şi cultura în Cernăuţi, în Timoc, pe celălalt mal de Prut, noi suntem mari. Şi ne aflăm şi într-un moment mare al istoriei noastre, moment în care interesele naţionale sunt în armonie cu cele europene. Un moment de care tebuie să ştim să profităm.

Bruxelles are nevoie de un lider puternic, de un lider pro-UE în Europa Centrală şi de Est, care nu poate fi altul decât România. Uniunea Europeană are nevoie de o integrare cât mai rapidă a vecinătăţii estice în general, şi a Republicii Moldova, în particular. Prin asumarea propriului nostru Proiect de Ţară, al Reîntregirii, România poate să asigure dezvoltarea şi stabilitatea şi securitatea întregului bloc european, asigurând în acelai timp creşterea economică în viitor, pentru că Unirea e în primul rând despre prosperitate economică şi asigurându-ne, în acelaşi timp, o poziţionare strategică la vârful Uniunii Europene.

Poate, însă, un membru al Parlamentului European, un candidat independent, un singur om, să transforme nu numai percepţia Europei despre noi, dar şi mai important, percepţia noastră despre noi înşine? Dacă vorbim de George Simion şi de mişcarea unionistă pe care a întemeiat-o şi a consolidat-o în ultimii zece ani, atunci DA. Aşa cum a reuşit să pună pe agenda politică şi publică de la Chişinău şi de la Bucureşti subiectul Unirii, tot aşa va reuşi, alături de noi, cu sprijinul nostru, al tuturor celor de faţă şi nu numai, să refacă drumul Uniunii Europene către Sibiu. EU Road To Sibiu trebuie să treacă prin Chişinău. Pentru că viitorul Uniunii Europene, viitor care se reconfigurează în acest an începând tocmai cu summit-ul de la Sibiu, viitorul acesta depinde de o Românie Mare din toate punctele de vedere, într-o Europă unită din toate punctele de vedere.

Centrul European pentru Unitate Românească nu poate decât să salute şi să sprijine din toată inima această candidatură independent a mişcării unioniste, ca pas important în reprezentarea adecvată a României şi intereselor noastre în Parlamentul European, dar mai ales ca pas esenţial spre definirea mentalităţii următorului secol românesc, şi anume:

Mai mult nu putem decât împreună!

Mai bine nu putem decât uniţi!

Vă las cu un singur gând despre imaginea ideală a României, pe care o purtăm toţi în suflet şi în minte. Să urmăm îndemnul unui alt mare unionist, Petre Ţuţea, şi să ne mişcăm spre această imagine ideală toţi, întotdeauna, asimptotic.“

Despre starea de fapt la 1 Decembrie 2018, când, firesc, ar fi trebuit să fi aşezat fundaţia solidă a Reunificării, în loc să jucăm ipocrit şi vinovat farsa calpelor celebrări de formă, ştiind că fondul nu are cum a fi decât Reunificarea şi numai Reunificare, am dat deja raportul la zi în volumul Centenarul ratatei Re-Uniri – România batjocorită politic, 1989-2018. Scriu lucrul acesta, tot pentru conformitate, pentru că despre jalnicele agregări politico-securist-comunistoide de rit vechi, reprezentate în Parlamentul României, de tip PSD-PN(D)L etc., faptul brutal că România acum, în secolul XXI, există încă în parametrii pactului Ribbentrop-Molotov (!) vorbeşte halucinant de la sine. Au a se salva de la acelaşi oprobriu istoric implacabil agregările politice de rit nou, de tip USR-PLUS, dacă îşi pun pe frontispiciu altceva decât Reunificarea. În afara acestui proiect, Proiectul de Ţară autentic al României, restul nu e nimic altceva decât leadership fals, contrafăcut. Counterfeit leadership. Fake, adică. 

Din aceste raţiuni, celor ce citiţi acest text vă cer să punem în fapt România ROMÂNIA NOASTRĂ împlinită prin REUNIFICARE, în care acţiunea de etapă curentă are subiect şi predicat clare definite.

În mai 2019, românul George Simion devine membru al Parlamentului Europei.

P.S. În context, pentru consolidarea argumentului rational al nevoii critice de reunificare a dreptei politice în România (şi pentru cine are urechi să audă), vă recomand recentul interviu acordat ziarului Adevărul de prof. univ. dr. Valeriu Stoica, fost preşedinte al PNL, precum şi excelenta analiză a formaţiunilor politice recent coagulate, publicată de Ziare.com, semnată de Daniel Ciungu, fondator PACT pentru România.