Cu ce bani vor fi realizate spitalele regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Guvernul a aprobat un memorandum privind construcţia Spitalelor Regionale de Urgenţă din Iaşi, Cluj şi Craiova în două etape, în vederea obţinerii unei finanţări europene nerambursabile suplimentare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, prima etapă, finanţată din POR 2014 – 2020, prevede realizarea documentaţiilor necesare, iar cea de-a doua etapă, pentru viitorul program de finanţare 2021-2027, prevede construcţia şi operaţionalizarea spitalelor.

„Decizia a fost luată în urma unei analize realizată de Ministerul Sănătăţii împreună cu reprezentanţii echipei de proiect BEI, Jaspers, precum şi cu oficiali din Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care a indentificat ca oportună aprobarea unor măsuri care să permită implementarea proiectelor spitalelor de urgenţă în două etape, care va determina creşterea co-finanţării europene nerambursabile şi alocarea în viitorul program de finanţare a POR 2021-2027 a sumelor necesare executării lucrărilor de construire aferente celor trei SRU”, arată Ministerul Sănătăţii. 

A doua etapă, finanţată din POR 2021-2027, va avea ca obiective executarea lucrărilor de construire şi operaţionalizarea celor trei Spitale Regionale de Urgenţă.

„Conform studiilor realizate de experţii BEI, costurile totale pentru construcţia şi dotarea celor trei spitale sunt de aproximativ 400 de milioane pentru fiecare spital”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite