Medicul Mihai Gafencu: Şcolile se vor închide una după alta. Copiii sunt cel mai activ vector de transmitere a COVID-19

Medicul Mihai Gafencu: Şcolile se vor închide una după alta. Copiii sunt cel mai activ vector de transmitere a COVID-19

Nu toate şcolile sunt pregătite pentru începera cursurilor pe pandemie

Mihai Gafencu, medic pediatru la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Louis Turcanu” Timişoara, profesor universitar la Universitatea de Medicina şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, preşedinte al „Salvaţi Copiii”, trage un semnal de alarma: şcolile din Romania se vor închide unele după altele imediat ce se vor fi deschis.

Asigurarea condiţiilor de protejare a elevilor, dar şi a profesorilor, vă fi deficitara pentru că lucrurile s-au făcut pe jumătate. Reţeaua de medicina şcolară a fost distrusa. Potrivit sondajelor realizate de „Salvaţi Copiii”, 21% dintre scoli nu sunt pregătite pentru începerea noul an scolar în condiţii de pandemie, 47% dintre elevi nu au avut acces la învăţământul online, iar 1 milion de copii trăiesc în sărăcie.
 
„S-a ajuns aici în 30 de ani de nepăsare, de ignorare a tot ceea ce înseamnă nevoile reale ale sistemului de Educaţie. (...)  Copiii sunt cel activ vector de transmitere. Nu suntem pregătiţi pentru asta. Nu cred. Cifrele arată că la copii sub 0,1% ajung cazuri grave, sub 2% - ajung în spital, în condiţiile în care ai medic de familie, ai servicii, părinţi care îi pot îngriji. Inclusiv scoală alternativă am propus în discuţiile cu unii decidentii. Dar, economic, ar fi un dezastru, pentru că nu poţi să îi pui pe părinţi o săptămână să meargă la lucru, o săptămână acasă. Pentru părinţi a fost greu pentru că lockdownul s-a tradus şi în pierderi economice pe familie, dar e complicat daca se vă apela la soluţia bunicii pentru că e că şi cum i-am sacrifica. Ar fi trebuit făcute trei lucruri: să fii pregătit şcolile, să măsori toată vara spaţiile de clasa. Ţine de lucruri simple. Daca ai o clasă de 15 - 20 de elevi, trebuie să ai spaţiu pentru a-i dispune în condiţii de siguranţă. În România avem clase de 30 în spaţii de capacitate de 15. Asta e situaţia. Nu vorbim de şcolile mari care au spaţii, nu vorbim de şcolile private, ci de şcolile oraşelor amărâte. Dacă ar fi să dăm un exemplu de oraş minier care mai are câteva sute de copii, are poate 3 - 4 cadre didactice. Clasele trebuie aerisite. E important. Asta înseamnă să ai ferestrele puse la punct, cu sisteme de deschidere, închidere. Vine frigul. Par lucruri banale, dar sunt detalii importante. Merg adeseori prin şcoli unde sunt voluntarii noştri şi mă chinui să deschid un geam. Aerisirea este obligatorie, esenţială. Apoi asigurarea necesarului de dezinfectante.”, a declarat Mihai Gafencu:arată ziare.com

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările