Gabriel Diaconu, despre „lagărul“ din Reşiţa: „Cum te poţi tu numi cadru sanitar şi să permiţi că la tine pe secţie stau oameni căzuţi pe culoarele reci“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Gabriel Diaconu
Dr. Gabriel Diaconu

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu îşi întrebă colegii de la spitalul-groazei din Reşiţa cum este posibil ca oamenii cu probleme psihice să fie lăsaţi să agonizeze pe culoarele reci ale spitalului care arată ca un lagăr.

Într-o postare pe Facebook, medicul psihiatru Gabriel Diaconu spune că întreaga lume medicală din Reşiţa este vinovată pentru drama pacienţilor din Reşiţa. 

Să ai ghinion să te fi născut în Reşiţa,

Mai mult, ghinion să fi trăit în Reşiţa, 

Colac peste pupăză să îţi şi placă locul, oamenii, vecinii poate. Dealurile, colinele, cerul deasupra Reşiţei. Să muşti dintr-un măr din mărul tău crescut acolo, să bei rachiu din prune din grădina ta. În Reşiţa.

Să te îndrăgosteşti acolo, să ţi se nască acolo copii. Să o duci greu, dar să nu disperi niciodată,

Pentru că ai familie, copii. Ai vecini în Reşiţa. Ai preot la care te duci să te spovedeşti. În Reşiţa. Ai locul tău obişnuit de unde îţi cumperi pâinea, ai Poşta de unde îţi ridici pensia. Ai drumurile, străzile şi aleile. Ai o poveste a ta acolo, în Reşiţa, cu momentele ei frumoase şi amintirile ei ascunse. 

După care începi să îmbătrâneşti în Reşiţa. Încep să te doară oasele când trage vremea a ploaie în Reşiţa. Încărunţeşti în Reşiţa, de la o vreme iei diverşi bumbi în Reşiţa. Unii mici şi galbeni, alţii roşii, alţii albi. Mergi la doamna farmacistă cu reţeta şi mai schimbi o vorbă, în Reşiţa, cât să treacă timpul, cât îi numeri bănuţii, cât îţi dă rest.

Dar ce ghinion să fi trăit în Reşiţa. Să ajungi internat în spital, 

Să vină o vreme când nu te mai poţi uşor ridica din patul de boală

Pe secţie 

În Reşiţa. 

Să cazi pe culoare, anchilozat de la brâu în jos. Să te scapi pe tine şi să nu-ţi poţi ţine igiena. Să urli, să implori, să plângi, să-ţi pierzi puţinele minţi pe care le mai ai,

Puţinii ani care ţi-au mai rămas, în timp ce din alte camere singure, de pe alte paturi murdare, printre alte rânduri infecte, alte voci ca a ta îşi cântă acelaşi cântec de jale. Aceeaşi durere, un unison, un fagure putred cu corpuri plăpânde prinse într-însul. 

Niciodată în toată viaţa mea, până acum, n-am auzit replică mai ticăloasă decât cea a unui oficial reşiţean despre oamenii filmaţi în lagărul zis “spital”: cei de pe jos erau cu boli psihice.

Hai, zău. Deci cei bolnavi psihic, bătrânii cu demenţă, nu mai sunt oameni deodat’...

M-am uitat la picioarele unui vârstnic, pline cu edeme, el cu insuficienţă cardiacă şi privire pierdută. Ştiu acea privire. Şi tata are aşa o privire, uneori, când e confuz, dezorientat. De ce, de ce să ajungi animal, bestie, de ce să vorbeşti cu atâta dispreţ despre un om bătrân care n-a avut decât acest ghinion idiot...

Că s-a născut în Reşiţa. 

Ce corp de control să trimiţi? Ce amenzi să dai? 

Acei oameni se fac vinovaţi de maltratarea bolnavilor, de neglijenţă criminală, imaginile respective denotă cruzimea, nesimţirea, nepăsarea unora chemaţi altfel să aibă grijă de suferind. Doctor, asistentă, infirmieră laolaltă. Cum? Cum te poţi tu numi medic, sau cadru sanitar, şi să permiţi că la tine pe secţie stau oameni căzuţi pe culoarele reci? Voi n-aveţi ce căuta în meseria asta, nici unul. 

Ce ghinion să te afli în Reşiţa. Doar că nu este niciun ghinion,

Doar banalitatea unui rău fără autor şi prea mulţi complici, un iad pe pământ unde toţi se spală pe mâini în timp ce lucrurile, cu siguranţă, ar fi putut sta mai bine. 

Acei oameni au fost odată tineri, au avut vieţi, paragrafe nescrise dintr-o poveste care merita alt sfârşit. Nu în mizerie. Nu lăsaţi pradă sălbăticiei urbane“.

Recent, au fost făcute publice imagini din spitalul din Reşiţa, cu pacienţi  cu COVID-19 care sunt trataţi în condiţii inumane: paturi murdare, pacienţi dezbrăcaţi care se târăsc pe hol, un mort ţinut în salon învelit în sac, toalete infecte, porumbei care intră în saloane. 

Vă mai recomandăm:

Dr. Gabriel Diaconu: „Degeaba tot efortul de a salva vieţi, de a mai trăi un an cu bunica, dacă ne batem joc de copii“

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite