Medicii de familie vor folosi vaccinurile Moderna şi Johnson&Johnson. Valeriu Gheorghiţă: Imunizarea începe pe 4 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Pe 4 mai, cei 3.000 de medici de familie care s-au înscris în programul de vaccinare anti-COVID-19 a populaţiei vor începe imunizarea. În primă fază, ei vor folosi serurile Moderna şi Johnson&Johnson.

Valeriu Gheorghiţă a spus că s-au înscris „circa 3.080” de medici de familie, însemnând „aproximativ o treime” din numărul total care au contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Gheorghiţă a adăugat că estimările iniţiale arătau o intenţie de 50-55% de înscriere în program.

„Mare parte dintre medicii de familie sunt implicaţi în centrele de vaccinare care deja funcţionează. Este foarte dificil să vaccinezi în cabinetul propriu, să fii şi în centrele de vaccinare, să ai grijă şi de ceilalţi pacienţi”, a mai spus el.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat că înţelege reticenţa pe care o vor avea medicii la început: „Nu ştii despre ce e vorba, sunt flacoane multidoză, există acest risc să iroseşti doze. Până la urmă, le-am transmis colegilor că nu e nicio problemă dacă din zece doze vor folosi doar nouă şi o doză se iroseşte. Sigură că printr-o planificare atentă putem să reducem acest risc, dar ăsta nu e un motiv să nu începem vaccinarea”.

În ceea ce priveşte vaccinurile folosite, Valeriu Gheorghiţă a spus că era vorba de 3 opţiuni, AstraZeneca, Moderna şi Johnson&Johnson. Acesta a precizat că, în cazul în care medicii de familie vor solicita şi serul AstraZeneca, acela va fi oferit, dar momentan, imunizarea se va face cu celelalte două.

Medicul militar a mai precizat că România ar putea rămâne cu un surplus de vaccinuri de la AstraZeneca, dar că obiectivul de 10 milioane de persoane vaccinate până în luna august poate fi atins, estimarea bazându-se doar pe vaccinurile cu ARN mesager.

Gheorghiţă a mai spus că „este o decizie extrem de grea să renunţi la un vaccin care e uşor de distribuit, care are un profil de siguranţă cât se poate de bun”, vorbind despre AstraZeneca şi Johnson&Johnson, conform Digi24.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite