Cadrele medicale, nemulţumite de un proiect de lege pus în dezbatere: „Am constatat că s-au accentuat sancţiunile pentru medicii de familie”

Cadrele medicale, nemulţumite de un proiect de lege pus în dezbatere: „Am constatat că s-au accentuat sancţiunile pentru medicii de familie”

Sancţiuni mai multe pentru medicii de familie în proiectul Contractului-cadru FOTO Adevărul

Medicii de familie sunt nemulţumiţi de un proiect de lege pus în dezbatere de Ministerul Sănătăţii. Doctorii susţin că actul normativ aduce sancţiuni în plus pentru medicii de familie, dar şi că documentul nu este adaptat la reforma care ar trebui să aibă loc în sistemul sanitar. Prin urmare, aceştia solicită o nouă dezbatere publică în care să se discute pe marginea proiectului de lege.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul de lege care îi nemulţumeşte pe medicii de familie este Contractul-cadru de asistenţă medicală, documentul care stabileşte modul în care românii asiguraţi beneficiază de tratament. Contractul, care se semnează anual, aduce prejudicii medicilor de familie, spun aceştia, care reclamă şi faptul că au avut prea puţin timp la dispoziţie pentru a veni cu modificări la document.

„Considerăm că termenul de numai 10 zile de la publicarea proiectului de act normativ în care publicul poate face comentarii  este nejustificat de scurt”, susţin reprezentanţii medicilor de familie. 
 
Concret, aceştia cer o nouă dezbatere publică în care să se discute pe marginea pachetelor de servicii medicale şi a Contractului-cadru de asistenţă medicală, document prin intermediul căruia vor fi oferite serviciile medicale persoanelor asigurate în anii 2014 - 2015. 
 
„Am solicitat prelungirea termenului de depunere a comentariilor şi propunerilor la maximul de 30 de zile prevăzut de Legea 52/2003 republicată”, mai spun medicii de familie. 
 
 
„Studiind proiectul de lege expus pe transparenţa decizonală am constatat că aproape niciuna din reglementările agreeate în discuţii precedente nu au fost implementate, că s-au accentuat sancţiunile din contract şi că instituţia dialogului nu a fost nici de aceasta dată respectată, aşa cum s-a întâmplat de altfel în ultimii cinci ani. Persistă în schimb nenumărate ambiguităţi pe care le-am amendat argumentat anterior şi care au creat reale prejudicii activităţii şi imaginii specialităţii de medicina familiei”, conchid medicii.
 
Pe aceeaşi temă:
 
 
Medicii de familie atenţionează autorităţile că multe dintre prevederile din pachetul de bază sunt încă neclare, de aceea nu vor putea fi puse în aplicare, mai ales că birocraţia a depăşit orice limită, fiind obligaţi să pună raportările în dosar de carton cu şină, deşi există sistem electronic.
 
 
Din aprilie, toţi românii vor fi obligaţi să aibă un medic de familie pe la care să treacă ori de câte ori au nevoie de specialist. Mult-aşteptatul pachet de servicii medicale de bază va forma cozi interminabile la cabinetele medicilor de familie.
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: