Medici de la Spitalul Militar Central, premiaţi cu aur la Concursul internaţional de inventică Eureka

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din echipă a făcut parte şi Mihnea Costoiu (mijloc), rector UPB FOTO SUUMC
Din echipă a făcut parte şi Mihnea Costoiu (mijloc), rector UPB FOTO SUUMC

Medicii de la Spitalul Militar Central au câştigat o medalie de aur la Concursul internaţional de inventică Erueka, de la Bruxelles, cu invenţia „Proteză de şold scurtă femurală cervicală”.

Potrivit unui comunicat de presă, din echipa care a reprezentat România la concursul organizat în cadrul Salonului Innova, au făcut parte: Moga Marius, medic primar ortopedie-traumatologie, Cezar Ionuţ Călin, medic specialist oncologie medicală, şi asistent medical licenţiat Ileana Mariana Mateş/ Secţia Clinică ORL, din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC).

Concret, echipa a obţinut cinci distincţii, respectiv, medalia de aur a Salonului Innova, Premiul special al Secţiunii „Medicină şi sănătate” şi trei diplome, acordate de delegaţiile Franţei, Rusiei şi Poloniei, arată un comunicat de presă al SUUMC.

Acest proiect de cercetare-dezvoltare şi inovare ştiinţifică în domeniul medical este rezultatul parteneriatului academic dintre SUUMC şi Universitatea Politehnică Bucureşti (UPB), sens în care din echipă au mai făcut parte profesorul Augustin Semenescu, de la Facultatea Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, rectorul UPB Mihnea Costoiu şi conferenţiarul universitar Cătălin Gheorghe Amza.

Omologare la nivel naţional, în 2016

Produsul final al activităţii de cercetare-dezvoltare este reprezentat de o proteză de şold, cu un sistem inovator de fixare, mixt, prin înşurubare şi cimentare în colul femural, dispozitiv medical ale cărei principale avantaje sunt atât posibilitatea de implantare prin tehnici chirurgicale minim invazive, cât şi asigurarea unei conservări maxime a masei osoase, a precizat sursa citată.

Ideea acestui proiect i-a aparţinut maiorului medic Moga Marius, din Secţia Clinică Ortopedie şi traumatologie a SUUMC, care, în urmă cu un an de zile, a iniţiat dialogul cu echipa de cercetători din cadrul Politehnicii.

În 2015, pentru invenţia „Short femoral stem cervical endoprothesis” s-a obţinut brevetul naţional, urmând ca, la începutul anul viitor, să se demareze demersurile necesare pentru omologarea, la nivel internaţional, a acestui dispozitiv medical.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite