Medic de familie: Sistemul informatic de sănătate nu funcţionează de 15 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de familie atrag atenţia că sunt sătui de problemele pe care le are platforma informatică de asigurări de sănătate (PIAS). Aceasta nu funcţionează în continuare de la începutul lunii, iar doctorii nu pot raporta serviciile medicale şi nu pot deconta contravaloarea acestora.

Din cauza acestei situatii, medicii se tem că nu vor primi nici deconturile. „Din cauza nefuncţionalii sistemului nu putem raporta serviciile efectuate în iunie, nu putem primi deconturile pentru serviciile medicale raportate (cine a apucat sa raporteze) deci nu putem factura, prin urmare nu putem primi contravaloarea acestora. Ca urmare, nu vom avea cum sa facem la timp plata utilităţilor şi taxelor pentru salariile angajaţilor”, a  scris preşedintele AMFB, medicul de familie Sandra Alexiu, luni, pe pagina sa de Facebook, informează hotnews.ro. 

„Face CNAS un protocol de agrement cu ANAF sa ne absolve de penalităţile de întârziere!? Sau mai bine nu, dacă îşi unesc forţele softurile astea doua, ne dam foc la valize...", mai spune medicul Sandra Alexiu.

Pe data de 12 iunie, medicii de familie semnau o scrisoare deschisă adresată Guvernului, Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în care semnalau faptul că sistemul informatic este "în colaps total".

Medicii de familie au acordat nota 0,33 sistemului informatic şi afirmau atunci că "disfuncţionalităţile sistemului creează probleme insurmontabile medicului de familie, atât la nivel birocratic cât şi în comunicarea cu pacientul. De exemplu, documentele emise la un cabinet de medicină de familie (bilet de trimitere, reţetă electronică) trebuie validate în termen de maximum 72 de ore, însă au fost situaţii în care pe o perioada de 3 zile sistemul a funcţionat, adunat, 2-3 ore."

„Medicii de familie din întreaga ţară au ajuns la limita suportabilităţii”, se arăta în scrisoarea deschisă semnată de Societatea Naţională de Medicina Familiei: „Numărul şi complexitatea problemelor fundamentale cu care se confruntă sistemul medical sunt depăşite ca nivel de suportabilitate de chinul zilnic prin care trec mii de medici de familie încercând să îşi facă datoria".

Medicii de familie mai spuneau şi că trebuie să facă ture de noapte ca să valideze documentele şi "solicită imperativ rezolvarea problemelor informatice şi adaptarea normelor de activitate la ritmul de funcţionare a sistemului. Toate efectele negative ale acestei situaţii se răsfrâng în primul rând asupra pacienţilor prin prelungirea timpului de aşteptare".

„Disfuncţionalităţile sistemului creează probleme insurmontabile medicului de familie, atât la nivel birocratic cât şi în comunicarea cu pacientul. De exemplu, documentele emise la un cabinet de medicină de familie (bilet de trimitere, reţetă electronică) trebuie validate în termen de maximum 72 de ore însă au fost situaţii în care pe o perioada de 3 zile sistemul a funcţionat adunat 2-3 ore", mai spuneau semnatarii scrisorii.

Sistemul Cardului National de Asigurări Sociale de Sănătate (CEAS) a costat peste 87,6 milioane lei fără (TVA) şi a fost implementat de HP Romania şi Novensys Corporation, având ca subcontractat pe SIVECO România, aminteşte Societatea Naţională de Medicina Familiei. Contractul a fost atribuit în luna aprilie 2012.

„Contractul de servicii privind implementarea prescripţiei electronice (SIPE), in valoare de peste 36,2 milioane lei fără TVA, a fost atribuit în 2012 către HP România. În 31 martie 2017 s-au mai cheltuit 7,6 milioane de lei, fără TVA, pe un contract în care SIVECO se angaja să asigure mentenanţa şi suportul tehnic pentru softul care integrează toate informaţiile la nivelul Casei, sistem dezvoltat tot de SIVECO odată cu SIUI”, se arăta în scrisoarea deschisă a medicilor de familie.

Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei mai spuneau că "până în acest moment nicio persoană şi nicio instituţie nu au fost făcute responsabile pentru modul ineficient în care au fost cheltuiţi banii publici în acest proiect".

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, preciza, pe 12 iunie, ca răspuns la scrisoarea deschisă a medicilor de familie, că sistemul informatic de sănătate, despre care medicii de familie au afirmat că este în 'colaps', este gestionat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a adăugat că au fost plătiţi "bani grei" pentru pregătirea unor oameni care să asigure mentenanţa acestuia, dar care "nu se pricep" la acest lucru.

„Nu Ministerul Sănătăţii gestionează acest sistem. MS nu a contractat, nu a plătit şi nu gestionează sistemul. Sistemul este gestionat de CNAS. În mare măsură, dau dreptate medicilor de familie, pentru că eu sunt în legătură directă cu câţiva dintre ei şi de fiecare dată, în fiecare zi, îmi aduc la cunoştinţa ceea ce se întâmplă. De altfel, de aceea am şi luat decizia schimbării conducerii casei, am luat decizia verificării acestui sistem încă de acum câteva luni. Au fost pregătiţi oameni pe bani grei ca să poată mentena acest sistem din interior, dar care nu se pricep. (...) Mi s-a spus în felul următor: cardul beneficiază de un contract de mentenanţă pentru funcţionarea cardului de sănătate iar pentru prescripţia electronică există o procedură lansată în acest sens. (...) Am înţeles că de astăzi dimineaţă sistemul merge, am pus şi eu o întrebare retorică: trebuie să fie scandal ca să meargă sistemul? Am cerut mai multe date, dar, repet, nu Ministerul Sănătăţii gestionează acest lucru iar CNAS nu este în subordinea MS, este doar în coordonare", declara atunci Sorina Pintea, la Realitatea Tv.

Ministrul Sănătăţii mai spunea că sistemul informatic a fost contractat începând din anul 2012 şi a fost modificat de nenumărate ori, dar fără să se ţină cont de anumite aspecte, precum numărul mare de utilizatori în acelaşi timp: „Din păcate, nu funcţionează, nu s-a ţinut cont de numărul mare de utilizatori în acelaşi timp, nu s-a ţinut cont de anumite aspecte. Pe de altă parte, s-au risipit bani pe pregătirea unor persoane care să menteneze sistemul şi care nu se pricep, nu au fost pregătiţi corespunzător. Lucrurile acestea nu se pot rezolva de pe o zi pe alta."
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite