Mea culpa!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce credeţi că vom alege între MIG-ul prăbuşit în brazdă şi anunţul că bugetarilor li s-ar putea mări salariile abia tăiate?

Într-un ocean de ştiri negative, de la dramele cotidiene până la dezastrele globale, abia dacă mai poţi zări câteo veste pozitivă în presa zilelor noastre. Este concluzia la care ajungi frunzărind ziarele, butonând telecomanda sau, pur şi simplu, navigând la întâmplare pe internet. Picăturile de bine se pierd, parcă, în vâltoarea răului general, în care albul devine gri, griurile se fac negre, iar negrul - şi mai negru. Iar cei mai vinovaţi suntem (evident, cititorii vor fi de acord cu mine!) chiar noi, jurnaliştii. Pentru că în mâinile noastre stă reprezentarea realităţii.

Şi când spun asta mă refer mai ales la ce alegem ca subiect de pagina întâi, de „prime time" sau de „home page". Ce credeţi că vom alege între MIG-ul prăbuşit în brazdă şi anunţul că bugetarilor li s-ar putea mări salariile abia tăiate? Sau între agonia poetului Adrian Păunescu şi lansarea unei cărţi-eveniment? Dar între o dezbatere din Parlamentul European şi amanta văduvului Mădălinei Manole? Răspunsul poate fi găsit uşor în presa de ieri sau de azi.

Se vor revolta probabil câţiva confraţi, reproşându-mi că am o viziune prea pesimistă despre propria breaslă. Că dracu' nu-i, în fond, aşa de fioros! Întrucât oamenii au libertatea să aleagă între „Cancan" şi „Dilema veche" (ca să vorbim de extreme), între OTV şi TVR Cultural (altă asociere oximoronică) sau între blogul vecinului de scară şi un portal serios de ştiri. Cu alte cuvinte, nu-i obligă nimeni să guste numai sânge, scandaluri, chiloţăreli şi alte teme degrabă aducătoare de audienţă, vânzări şi, la o adică, bani.

Alţii, dimpotrivă, mă vor certa că îndrăznesc să critic lumea din care fac parte. Că, în definitiv, sunt la fel de responsabil pentru starea presei ca orice jurnalist care oftează când subiectul nu-i destul de şocant. Există, în redacţii, un dialog de un cinism înfiorător atunci când cineva propune un subiect. „Am un accident", zice reporterul. „Ai victime?", întreabă editorul. „Doar trei răniţi", replică primul. „Şi morţi?", insistă cel de-al doilea. „Niciunul", încheie reporterul, dezamăgit la gândul că propunerea lui nu va intra decât cel mult pe o coloană sau în buletinul de la ora cinci. 

Nimic mai adevărat că presa nu mai este o simplă vocaţie, ca în vremurile romantice ale gazetelor trase la şapirograf, ci o industrie în deplinătatea termenului. Şi ca orice industrie, atunci când tragi linie, trebuie să dea cu plus. Însă profitul poate fi obţinut în diverse moduri, căci şi afacerile au o anumită etică. Marea noastră problemă pare să fie că am uitat, printre rânduri, că gazetăria nu are doar un rol informativ, ci şi unul formativ. Ca să citez dintr-un clasic (Marshall McLuhan) presa nu face decât să ne umple vieţile cu „percepţii artificiale" şi „valori arbitrare".

Şi chiar dacă publicul înghite pe nemestecate ceea ce îi servim, asta nu înseamnă că nu ne va judeca mai devreme sau mai târziu. O face deja pe forumuri! De aceea, simt nevoia să-mi fac, aici şi acum, „mea culpa"! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite