„Marşul Normalităţii“. Între „Nu suntem împotriva oamenilor şi orientărilor lor sexuale“ şi termeni peiorativi la adresa homosexualilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam / Octav Ganea
FOTO Inquam / Octav Ganea

Scandări despre „familia creştină" şi despre „România, ţară ortodoxă" combinate cu termeni peiorativi la adresa homosexualilor au putut fi auzite sâmbătă în centrul Bucureştiului din vocile a aproape 100 de oameni.

În majoritate bărbaţi, aceştia s-au strâns de la ora prânzului în Piaţa Victoriei, cu pancarte, steaguri şi bannere, toate exprimând atât dispreţul faţă de persoanele LGBT (lesbian, gay, bisexual, transgender) şi faţă de căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, cât şi faţă de Curtea Constituţională, care, spun ei, amână prea mult luarea unei decizii privind căsătoriile homosexuale. 

"Vrem să-i ajutăm, dar au destule drepturi. Noi nu suntem împotriva lor, ei sunt împotriva noastră. Vor să distrugă familiile. Cum ar fi fost ca dumneavoastră să fi fost părăsită de părinţi şi să fi ajuns într-o familie de gay? Ce educaţie aţi fi avut? Să facă ce vor, dar nu să.. să fie familie. E scârbos să vezi doi bărbaţi pupându-se pe stradă. Sau două femei. Mi se face silă! I-aţi văzut pe ăia din Madrid? Au făcut o adevărată orgie acolo. Au făcut sex pe stradă, au văzut copiii! Păi ce educaţie le dăm noi copiilor?", a declarat un bărbat revoltat prezent la marş, în timp ce cei din jurul lui îl aprobau cu un „da, da” categoric.

image

Printre cele aproape 100 de persoane, erau prezenţi şi câţiva copii. Un băiat de 13 ani a spus că nu îi place să vadă doi bărbaţi ţinându-se de mână şi că părinţii lui i-au spus că este păcat ca un bărbat să fie într-o relaţie cu un alt bărbat sau o femeie cu o femeie.

„Ai mei mi-au spus că este păcat, că Dumnezeu interzice ca un bărbat să fie cu un bărbat sau fata să fie cu fată, că aşa scrie în Biblie. Şi nu vreau să fac aşa păcate, de-aia am venit la marş”, povesteşte el.

Expresia „familia tradiţională” stă pe buzele tuturor, la fel şi „familia creştină”. Un alt participant la marş nu se declară împotriva oamenilor şi orientărilor lor sexuale, însă susţine „familia creştină, familia românească prin excelenţă”.

„Nu suntem împotriva oamenilor şi orientărilor lor sexuale, dar susţinem familia tradiţională. Marşul vine în continuarea şi susţinerea a celor trei milioane de semnături care s-au strâns, sunt depuse în Parlament si care aşteaptă acea mărturie scrisă, pentru că pentru unii trebuie să reprezinte o dovadă a faptului că familia este compusă dintr-un bărbat şi o femeie”, spune el.

Înainte să plece din Piaţa Victoriei, manifestanţii au desfăşurat tricolorul, pe care l-au ţinut de-o parte şi de alta în timp ce au rostit „Tatăl Nostru” pe un ton evlavios şi cu ochii în pământ.

image

Plecând din Piaţa Victoriei pe Lascăr Catargiu spre Patriarhie, manifestanţii au scandat continuu „Vrem o ţară, nu o colonie”, „Noi suntem români, aici pe veci stăpâni” şi „Nu vrem să fim un neam de poponari”.

„Rezistenţa naţională”, cum s-au autointitulat manifestanţii, a fluturat steaguri şi a defilat cu pancarte cu "Familia tradiţională e în pericol, veniţi să o apărăm", "Ruşine, Curtea Constituţională a României!" şi cu fotografia preşedintelui SUA, Donald Trump, pe care stăteau scrise cuvintele "Susţin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie".

Undeva pe la Universitate, o femeie pe la vreo 70 de ani le explica celor de pe trotuar ce este cu marea de oameni care strigă „Salvaţi familia tradiţională” şi „Vrem normalitate, nu perversitate”: „Domne, ăia nu sunt oameni, vă spun eu, nu sunt oameni. Cum să se pupe bărbat cu bărbat sau femeie cu femeie? Cum să vezi, domne, bărbat dat cu ruj şi îmbrăcat în rochie? Mai mare ruşinea, mi-e silă”, spunea femeia contrariată.

Atenţia manifestanţilor de la mesajele de tip „Poponare, nu uita, asta este ţara mea” le-a fost distrasă pentru scurt timp, când au văzut într-o decapotabilă un cuplu de tineri proaspăt căsătoriţi, ea - în rochie albă de mireasă cu voalul dat pe spate, el - la costum şi cravată. Momentul vederii aşa-zisei „familii tradiţionale” i-a făcut pe cei prezenţi la marş să aplaude.

 „Ce se întâmplă, pentru ce protestează?”, întreabă un bărbat râzând la manifestanţi.

„Nu sunt de acord cu căsătoria dintre două persoane de acelaşi sex”, i se răspunde.

Discuţia continuă, cu bărbatul care se declara ceva mai tolerant cu relaţia dintre două femei decât cu cea dintre doi bărbaţi.

Marşul s-a încheiat când coloana de protestatari a ajuns la Patriarhie, după aproape două ore de mers prin centrul Capitalei. Cei trei reprezentanţi ai alianţei BINE (Blocul Identităţii Naţionale în Europa) din care fac parte partidele Noua Dreaptă, România Mare şi România Unită, au susţinut discursuri în faţa participanţilor, care, ţinând de uriaşul drapel, îi priveau ca la teatru.

„65 la sută dint sloveni au votat împotriva legalizării căsătoriilor homosexuale, în condiţiile în care două treimi din Parlament era pentru şi preşedintele Sloveniei era pentru, şi prim-ministrul era pentru. Toată clasa politică era pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale. Slovenii au dat de pâmânt cu clasa politică”, a spus Tudor Ionescu, preşedintele Partidului Noua Dreaptă.

Acesta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de partidele care „şi-au bătut joc de trei milioane de români” cărora le-au promis referendum privind legalizarea căsătoriilor dintre persoanele de acelaşi sex.

„Partidele ne-au dus de nas! PSD, PNL şi ALDE şi-au asumat public că vor organiza referendum în luna aprilie. Suntem deja în luna mai şi nu am văzut niciun referendum! Şi-au bătut joc de trei milioane de români. Îi va costa scump acest lucru”, a declarat Tudor Ionescu, care este de părere că preşedintele SUA, Donald Trump, a câştigat alegerile pentru că „a fost de partea normalităţii, de partea bună a baricadei”.

"Marşul Normalităţii” s-a aflat la a 13-a ediţie şi a fost organizat de partidele Noua Dreaptă, România Mare şi România Unită, care formează împreună Blocul Identităţii Naţionale în Europa (BINE).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite