Marile privatizări, marile ţepe date României. Toate legăturile periculoase dintre milionari şi politicieni care au ruinat industria ţării, în ultimii 25 de ani
0
Nepăsarea autorităţilor şi afacerile păguboase ale unor oameni de afaceri au condus la uciderea industriei româneşti, în ultimul sfert de veac. Marile privatizări s-au dovedit a fi, cu mici excepţii, şi marile ţepe date României.
TÂRGU-JIU. Cum au dispărut marile unităţi economice ale Gorjului
Fabrica de sticlă, ferma de porci Suinprod sau fabrica de cărămidă Unirea sunt doar câteva dintre marile unităţi economice ale judeţului Gorj din care nu au mai rămas decât amintirile.
Interese personale sau de grup, „tunuri“, privatizări dubioase, trecerea de la economia socialistă la cea capitalistă sau managementul defectuos au fost principalele motive pentru care unele dintre cele mai mari unităţi economice din judeţul Gorj au dispărut.
VASLUI. Cum a transformat Omar Hayssam cel mai mare combinat de fibre sintetice din Moldova în ruine
Zona industrială a municipiului Vaslui, care absorbea aproape întreaga forţă de muncă a oraşului a ajuns o ruină, marii coloşi industriali fiind falimentaţi în urma unor privatizări controversate. De notorietate este prăbuşirea celui mai mare combinat de fire şi fibre sintetice, Moldosin SA, după ce a ajuns în mâinile controversatului Omar Hayssam.
Considerat cel mai mare combinat de fibre sintetice din Moldova, SC Moldosin SA Vaslui a ajuns acum să fie vândut bucată cu bucată. Bazele companiei au fost puse în anul 1976, când s-a construit Combinatul de Fire Sintetice (CFS) Vaslui.
ZALĂU. De la privatizări dubioase la problemele aduse de economia de piaţă
Marile fabrici construite la Zalău în perioada comunistă au început să clacheze, rând pe rând, imediat după Revoluţie. Vinovaţii sunt căutaţi şi astăzi.
Având industrii înfiinţate forţat la Zalău de comunişti, fără nicio legătură cu specificul sau potenţialul local (spre exemplu, Fabrica de anvelope, care se baza pe importul de cauciuc adus pe mare, în condiţiile în care Zalău se află la 800 de kilometri de port), era oarecum de aşteptat ca, odată cu economia de piaţă, fabricile să nu mai facă faţă concurenţei.
BUZĂU. Economia a fost măcinată după Revoluţie de privatizări eşuate şi falimentări
Istoria economiei judeţului Buzău abundă de episoade dramatice despre privatizări dubioase şi falimentări ale unor întreprinderi importante.
Dacă industria oraşului Buzău trăieşte în urma câtorva privatizări reuşite, oraşele Râmnicu Sărat şi Nehoiu au rămas fără pilonii economici, care până în 1989 ofereau majoritatea locurilor de muncă pentru comunităţile respective.
ALBA IULIA. Cum au ajuns fier vechi cele mai mari fabrici de pe vremea comunismului
Marile falimente ale judeţului Alba au produs o gaură de sute de milioane de euro, bani care nu vor mai putea fi recuperaţi integral niciodată. Suma reprezintă totalul creanţelor creditorilor la marile firme care au ajuns în insolvenţă sau în faliment. Dintre fostele mari fabrici comuniste, dar câteva au supravieţuit şi au reuşit să se menţină în condiţiile economiei de piaţă.
Cele mai importante procese de insolvenţa şi faliment aflate în derulare la Tribunalul Alba se referă al societăţile GHCL Upsom SA Ocna Mureş, Resial SA Alba Iulia, Metalurgica SA Aiud, Montana SA Câmpeni, Stratusmob SA Blaj şi Ardeleana SA Alba Iulia.
GALAŢI. Ce-a fost şi ce-a ajuns cel mai mare combinat siderurgic din ţară
Mulţi ani declarată gaura neagră a bugetului statului, combinatul din Galaţi a fost privatizat aproape pe gratis şi dăruit indianului Mittal, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei. De cinci ani, ArcelorMittal Galaţi merge în pierdere, numărul salariaţilor a ajuns la puţin peste 7.000. În 2013, au fost raportate cele mai mari pierderi.
În 2011, statul român ar fi trebuit să ia 77 de milioane de dolari ar fi trebuit să ia pentru vânzarea celui mai mare combinat siderurgic construit vreodată în România. Multe voci spun că această sumă ar fi fost de fapt doar 10 la sută din fierul vechi pe care îl ascundea Sidex Galaţi în măruntaiele sale.
PLOIEŞTI. Fostele fabrici şi uzine, amintiri în ruine
Unul dintre cele mai industrializate judeţe din ţară, Prahova avea, înainte de Revoluţie, uzine şi fabrici în care se produceau de la detergenţi, stofe, geamuri, îngrăşăminte chimice şi mobilă până la cele mai performante instalaţii de foraj petrolier din lume. Privatizate, închise sau prădate, au „produs“, în ultimii 25 de ani, câteva sute de mii de şomeri, dar şi dosare penale. Foarte puţine au devenit modele de afaceri de succes capitaliste.
Pe lista fabricilor şi uzinelor din România abandonate sau vândute după Revoluţie, din Prahova figurează peste 50 de întreprinderi, uzine, combinate şi centrale care fie nu mai au deloc activitate, fie merg la capacitate de subzistenţă, fie, extrem de rar, s-au transformat în afaceri de succes.
CLUJ-NAPOCA. Fabrica de încălţăminte Clujana - o poveste cu bani, politicieni şi două morţi suspecte
Fabrica de încălţăminte Clujana, care în perioada comunistă era unul dintre brandurile Clujului, are o istorie de mai bine de 100 de ani. Povestea fabricii de la Revoluţia din 1989 şi până acum, moment în care se află într-o situaţie critică, include milioane de lei devalizaţi şi doi directori, acuzaţi de păgubirea companiei, morţi în condiţii suspecte.
Înfiinţată în 1911, sub numele „Fabrica de Piele Fraţii Renner & Co”, Clujana a devenit, peste ani, una dintre cele mai cunoscute mărci ale Clujului. Trecută în proprietatea statului în anul 1948, fabrica şi-a trăit apogeul la începutul anilor ’80, când avea aproximativ 8.000 de angajaţi, care lucrau tăbăcării, la fabricile de articole din cauciuc, de tălpi şi de încălţăminte.
BISTRIŢA. Cum s-au desfăşurat cele mai dubioase privatizări din Bistriţa-Năsăud - Mopan şi CPL
Pagubele uriaşe pe care le-au generat prin privatizare unele dintre cele mai importante fabrici comuniste încep să atragă atenţia inclusiv a DNA. Printre unităţile de producţie din Bistriţa-Năsăud care ar fi pe lista privatizărilor „dubioase” se află Mopanul, fosta fabrică de pâine a judeţului, dar şi fostul Combinat de Prelucrare a Lemnului.
Nu mai puţin de 140 de societăţi comerciale din Bistriţa-Năsăud au fost privatizate în urmă cu mai bine de un deceniu. Acestea aveau în total peste 10.000 de angajaţi, care după câţiva ani de la privare, după ce unităţile de producţie au fost băgate în mormânt s-au văzut nevoiţi să-şi caute noi locuri de muncă.
TÂRGOVIŞTE. Ce s-a ales de fabricile cu care Ceauşeşcu avea de gând să transformare Târgoviştea în capitala României
În urmă cu 15-20 de ani, aproape jumătate din populaţia Municipiului Târgovişte lucra în fabricile emblemă ale judeţului Dâmboviţa: COS Târgovişte (fost Mechel), Romlux, UPET SA, SARO sau Termocentrala de la Doiceşti.
Judeţul Dâmboviţa, august 1970. În planurile de dezvoltare trasate de comunişti, judeţul Dâmboviţa trebuia industrializat. Printr-o hotărâre a consiliului de ministri, este infiinţată, ca pilon principal pentru întreaga zonă, "Uzina de Oţeluri Aliate".
Abandonată de administratori din cauza datoriilor de ordinul milioanelor acumulate la bugetul de stat şi a productivităţii scăzute, fabrica de cărămidă din Ţăndărei s-a transformat în ruină. De patru ani, de când fabrica şi-a închis definitiv liniile de producţie, hoţii fură tot ce le stă la îndemână.
Fabrica de cărămidă din Ţăndărei a fost privatizată imediat după 1990. Societatea a fost preluată de către firma bucureşteană SC Soceram SRL, aceeaşi care a preluat şi fabrica cu producţie similară din Urziceni. În anul 2000, SC Soceram SRL închirează platforma industrială, cu tot cu utilaje de producţie, societăţii SC Ceram Material Construct SRL din Ţăndărei, firmă administrată de Constantin Lupu.
Până în prezent, nimeni nu a plătit pentru devalizarea industriei din judeţ, care număra înainte de 1989 25 de întreprinderi.
Vrancea pe harta economică a României este aproape invizibilă. Dar Vrancea economică nu a fost aşa întotdeauna. A avut industrie de vârf: mecanică fină, metalurgie, prelucrarea maselor plastice, industrie de mobilă, industrie chimică, întreprinderi de transporturi şi de construcţii extrem de puternice.
Înainte de 1989, Vrancea se situa pe la mijlocul clasamentului pe ţară la majoritatea indicatorilor dezvoltării economico-sociale.
CĂLĂRAŞI. Fosta mândrie a României comuniste, colosul siderurgic din Bărăgan, făcut praf de privatizări
Combinatul siderurgic de pe malul Borcei, printre cele mai importante din sud-estul Europei, este astăzi o ruină. Privatizările nereuşite au făcut praf colosul din Călăraşi care dădea o pâine, în vremurile bune, la 6.000 de muncitori.
În acelaşi timp a fost înfiinţat un altul în Polonia. Şi astăzi acesta produce oţel. La Călăraşi, mastodontul a fost inaugurat în 1979, după ce a fost accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de dolari. Înălţat pe o suprafaţă de 650 de hectare, acesta a fost cotat, în anii 80, ca unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei în care se producea şină de cale ferată. Imediat, după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu bucată şi vândut la fier vechi.
IAŞI. Cum au ajuns ruine branduri comuniste Lactis, Unirea, Avicola, Zimbru sau Ţigarete
Coloşi industriali ai Iaşiului precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. Până în acest moment, în ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu condamnări penale.
Multe branduri economice au consacrat Iaşiul în perioada comunismului, în condiţiile în care şefii regimului au stabilit strategic să maseze în Capitala Moldovei o mare parte a industriei grele.
VASLUI. Cum a fost vândută FEPA ‘74 unor afacerişti controversaţi
Oraşul Bârlad, judeţul Vaslui, se mândrea la începutul anilor ‘90 cu o industrie înfloritoare, fiind motorul economic al judeţului. În urma privatizărilor, coloşii precum Rulmenţi, FEPA ‘74, dar fabrica de Confecţii au rămas o umbră a ceea ce au reprezentat odată.
Industrializarea Bârladului a început la mijlocul anilor ‘60 şi a ajuns la cea mai înaltă cotă de dezvoltare spre finele anilor ‘80. Fabrica de Rulmenţi, care a şi dat numele oraşului, Bârladul fiind cunoscut în epoca de glorie comunistă drept “oraşul rulmenţilor”, a ajuns să aibă peste 12.000 de angajaţi. Era urmată ca putere economică de FEPA ‘74, fabrica “ochi de om”, cum i se mai spune datorită gamei largi de produse. În urmă cu 25 de ani, FEPA se lăuda cu peste 3.000 de salariaţi, specialişti de primă mână. Fabrica de Confecţii, Vigonia sau Abrazive întregeau tabloul industriei bârlădene.
BRAŞOV. Marile uzine au ajuns ruine. În locul lor răsar Malluri şi proiecte imobiliare
Marile uzine ale Braşovului care aveau înainte de 1990 zeci de mii de angajaţi au fost rase pe faţa pământului. În locul lor apar proiecte de zeci de milioane de euro.
Uzina Hidromecanica a fost ştearsă de pe harta Braşovului. Pe terenul ei, de 40.000 de metri pătraţi, care este chiar în Centrul Civic s-a anunţat construcţia de clădiri de birouri şi un hipermarket Cora. Între timp situaţia s-a schimbat. Cora nu a mai făcut investiţii şi a anunţat că vinde terenul. Până atunci, în plin centrul Braşovului este un teren viran. După demolările din Centru Civic, uzina s-a restrâns într-o hală de la marginea Braşovului, dar la finele anului trecut a intrat în faliment şi au fost concediaţi ultimii angajaţi.
ARAD. Privatizarea celor mai importante fabrici a pus producţia pe butuci
Marile fabrici din judeţul Arad au cunoscut privatizarea imediat după Revoluţie. Odată cu privatizarea a venit şi declinul unora dintre marile intreprinderi, iar din miile de angajaţi au mai rămas sute, iar apoi zeci.
Nici producţia nu mai excela ca pe vremea comunismului, chiar dacă unele utilaje vechi au fost înlocuite. Fabrica de textile - UTA a dispărut cu timpul complet, iar în locul ei a apărut o zonă rezidenţială.
TÂRGU-MUREŞ. Zeci de mii de locuri de muncă şi zeci de întreprinderi desfiinţate
Cei care au lucrat şi înainte de 1989 în Târgu-Mureş, vorbesc cu mândrie de câteva obiective economice pentru care Mureşul era renumit. Este adevărat că economia planificată, centralizată a creat şi coloşi sau mormane de fier. Privatizările şi reformele economice, reuşite sau nu, au dus după anii 1990 la desfiinţarea a peste 21.000 de locuri de muncă numai în Târgu-Mureş.
După anii 1960, industria oraşului era dominată de cea de prelucrarea a lemnului, confecţii, pielărie şi alimentară. După 1977 au apărut ramurile de construcţii de maşini şi chimică. Până în 1990, mai mult de 60 la sută din producţia industrială a oraşului era reprezentată de industria constructoare de maşini şi de cea chimică.
SUCEAVA. S-a ales praful de cel mai mare producător de hârtie din ţară
Combinatul de Celuloză şi Hârtie, astăzi Ambro, s-a deschis Suceava în anul 1962 şi a deţinut ani la rând locul I pe ţară la producţia de hârtie şi locul II pe ţară la producţia de celuloză. În anul 1996, francezii de la Rossmann au cumpărat fabrica de celuloză şi hârtie, întreprinderea la care cândva lucrau 3.000 de oameni iar astăzi mai are doar vreo 400 de angajaţi.
CCH - Combinatul de Celuloză şi Hârtie (astăzi Ambro) s-a deschis Suceava în anul 1962 şi a deţinut locul I pe ţară la producţia de hârtie şi locul II pe ţară la producţia de celuloză. Pe 17 octombrie 1959 s-a aprobat amplasamentul, profilul şi termenul de punere în funcţiune a Combinatului de Celuloză şi Hârtie Suceava, cu o suprafaţă construită de aproape 40.000 mp, pe un teren de 155.600 mp.
SATU MARE. De la mândria economiei locale de altă dată la dezastrul actual
Starea marilor fabrici din Satu Mare de după guvernele post-decembriste reprezintă pomelnicul industriei româneşti abandonate, vândute la 1 dolar bucata sau distruse prin favorizarea importurilor şi a legendarelor investiţii străine.
Înainte de 1989, SC. Samobil. SA era o fabrică de mobilă de rang înalt, atât pentru ţară, dar şi pentru străinătate. Era cea mai mare fabrică de mobilă din judeţ şi era cotată ca a doua pe ţară. După revoluţie fabrica a avut tot mai puţine vânzări intrând în faliment, iar în 2006 fabrica a intrat în lichidare. Toate utilajele au fost vândute în urma diverselor licitaţii, singurele bunuri care au mai rămas fiind tubulaturile din fier.
SLATINA. Alro, „perla României“, vândută la preţ de nimic
Municipiul Slatina a avut, înainte de 1989, una dintre cele mai profitabile platforme industriale din ţară. Nici nu este de mirare de ce: preşedintele Nicolae Ceauşescu, originar din Scorniceşti, judeţul Olt, a ţinut să-şi transforme judeţul natal într-o emblemă de invidiat. Şi a reuşit. Pentru o vreme, cel puţin. După 1990, privatizările făcute doar pe interese obscure au dărâmat industria din Slatina şi pe cea din întreg judeţul.
Exemplul cel mai semnificativ este de departe cel al fostei uzine “16 Decembrie” din Slatina, botezată ulterior Întreprinderea de Aluminiu şi, după 1990 - SC Alro SA Slatina. Cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, exceptând Rusia, şi singurul producător de aluminiu şi aliaje de bază din ţara noastră, firma slătineană “a hrănit”, practic, capitala judeţului Olt, dar nu numai.
TUNRU-SEVERIN. Cum s-a prăbuşit combinatul de celuloză şi hârtie, cea mai mare fabrică de carton ondulat din Oltenia
Una din fabricile etalon ale judeţului Mehedinţi a fost Combinatul de Celuloză şi Hârtie (CCH) din Drobeta Turnu Severin. Înglobată în datorii uriaşe, unitatea şi-a închis porţile în toamna anului 2008, iar 800 de angajaţi au fost trimişi acasă.
Construcţia combinatului a început în anul 1971, iar trei ani mai târziu se tăia panglica inaugurală. Cum la vremea aceea totul se făcea planificat, zeci de tineri au fost trimişi la şcolarizare încă din anii 1967 pentru ca la deschiderea fabricii, angajaţii să fie şcoliţi în ceea ce înseamnă producţia de hârtie.
CRAIOVA. Acum Electroputere, există ca mall, iar Avioane este în picaj
Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane sunt în pragul dezastrului, iar după revoluţie s-au transformat în două fabrici cu datorii uriaşe la stat. În perioada comunistă erau considerate uzine de etalon.
Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane sunt în pragul dezastrului, iar după revoluţie s-au transformat în două fabrici cu datorii uriaşe la stat. În perioada comunistă erau considerate uzine etalon în oraş.
Electroputere Craiova a fost ridicată pe data de 1 septembrie 1949, iar primele transformatoare de forţă au fost realizate în concepţie proprie începând cu anul 1951.
PITEŞTI. Privatizările din industria Argeşului, cu bune şi cu (multe) rele
Eşecurile şi succesele privatizărilor din Argeş sunt, ca peste tot, strâns legate de intenţiile celor care au preluat fabricile judeţului. Unii le-au făcut praf, alţii le-au transformat în actori importanţi ai economiei româneşti. Un astfel de exemplu pozitiv este Uzina Dacia. Din păcate, cam singurul. La polul opus, exemplele sunt însă multe.
După mai bine de 15 ani de la privatizarea uzinelor Dacia, producătorul auto a devenit cea mai mare companie din România, devansând unul dintre primii coloşi ai ţării, Petrom, şi ajungând cel mai mare exportator autohton. Intrarea sa în grupul Renault a avut loc la 2 iulie 1999 (data semnării contractului de privatizare).
CONSTANŢA. Epoca de Aur, vândută la bucată. Ce a mai rămas de furat din judeţ
Exploatând resursele naturale ale Dobrogei, comunismul a înzestrat judeţul Constanţa cu mari obiective economice, care să confirme ideea triumfului regimului Ceauşescu. Construite unele cu mari jertfe, fostele glorii industriale şi agricole au fost vândute la bucată ajungând marile tunuri ale privatizării dubioase din România.
Centrala Nuclear-Electrică de la Cernavodă, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Portul Constanţa, flota maritimă comercială şi de pescuit, platforma de la Petromidia, Oil Terminal, platformele de foraj marin, şantierele navale de la Constanţa, Midia, Mangalia, Hârşova, combinate, trusturi de utilaj, întreprinderi de montaj, fabrici de producţie, cooperative, ferme agricole şi toată industria hotelieră şi de alimentaţie publică de pe litoral funcţionau la capacitate maximă pentru propăşirea societăţii comuniste.
TIMIŞOARA. Fabrica care a scăpat cu bine de război şi de privatizarea erei post-revoluţionare
Intreprinderea Elba de la Timişoara este una dintre rarele cazuri din România în care o fabrică de pe vremea comunismului nu a fost transformată în fier vechi după 1990.
În anul 1884 Timişoara devenea primul oraş din Europa continentală cu străzile iluminate electric. Pe 12 noimbrie, la lăsarea întunericului, pe străzile “burgului” de pe Bega au fost puse în funcţiune 731 de lămpi de iluminat electric, în lungime totală de 59 de kilometri, dându-se astfel în funcţiune Uzina Electrică.
La acest material au participat Alin Ion, Simona Voicu, Alina Pop, Iulian Bunilă, Dorin Ţimonea, Bogdan Nistor, Dana Mihai, Remus Florescu, Bianca Sara, Ionuţ Dima, Mădălin Sofronie, Borcea Ştefan, Ionela Stănilă, Cezar Pădurariu, Sabina Ghiorghe, Elisabeth Bouleanu, Simona Suciu, Bogdan Iancu, Ana Gajdo, Dănuţ Zuzeac, Nicu Ghişan, Mugurel Manea, Corina Macavei, Andreea Mitrache, Cosmin Zamfirache, Cristina Stancu, Sinziana Ionescu, Ştefan Both.
Se încarcă comentariile...
