MApN: 2021, al cincilea an consecutiv de alocare a două procente din PIB pentru Apărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciucă Foto Facebook
Nicolae Ciucă Foto Facebook

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) arată că bugetul propus pentru Apărare pentru anul 2021 prevede fonduri de 22,746 miliarde de lei, reprezentând 2,04 % din PIB. Astfel, aproape 800 de milioane de lei reprezintă investiţii în infrastructură şi peste 263 de milioane de lei - în sistemul medical militar, cercetare în domeniul medical (Institutul Cantacuzino) şi în învăţământul superior din reţeaua MApN.

Proiectul de buget pentru anul 2021 prevede pentru Ministerul Apărării Naţionale alocarea a peste 2% din PIB, la care se adaugă credite de angajament.

"Suntem în al cincilea an consecutiv în care România alocă, aşa cum s-a angajat, un nivel minim de două procente din Produsul Intern Brut pentru Apărare. Bugetul va acoperi asigura cheltuielile administrative, cele de funcţionare, dar şi pentru învăţământul militar, pentru investiţii, modernizări, şi pentru susţinerea luptei împotriva pandemiei COVID-19 şi pentru campania naţională de vaccinare", se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de MApN.

Conform sursei citate, angajamentul privind investiţiile pentru apărare adoptat la nivelul Alianţei prevede şi o alocare de cel puţin 20% din buget pentru echipamente majore. 2021 este al şaselea an în care România depăşeşte acest prag, procentul pentru 2021 fiind de 23.6.

"Acordul politic naţional facilitat de Preşedintele României, prin care s-a stabilit, începând cu 2017, o perioadă de minimum 10 ani în care bugetul Armatei României va fi cel puţin la nivelul de două procente din PIB, convenit la nivelul Alinaţei Nord-Atlantice, a permis demararea unui ambiţios program de înzestrare şi de consolidare a capabilităţilor de apărare ale ţării noastre. Investim în echipamente moderne, în tehnică de ultimă generaţie, în infrastructură la nivelul standardelor NATO. O mare parte din acest efort bugetar se îndreaptă către economia naţională, care participă din ce în ce mai mult la implementarea proiectelor majore", explică reprezentanţii MApN, arătând că, pentru perioada următoare, principala preocupare o reprezintă dezvoltarea şi menţinerea unor capabilităţi de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente.

În anul 2020, MApN a făcut plăţi directe către operatori din economia naţională în valoare totală de peste 1,5 miliarde de lei. În plus, s-au efectuat plăţi de aproximativ un miliard de lei către companii străine care au ca subcontractori companii din industria românească.

În 2021, sunt programate achiziţii de echipamente si materiale specifice direct de la furnizori din economia naţională care pot depăşi un miliard de lei, alţi 1,4 miliarde de lei fiind destinati unor operatori economici străini, dar care au subcontractori companii din Romania. Plăţile sunt planificate atât către agenţi economici cu capital integral sau majoritar de stat, cât şi cu capital privat.

"Aceste achiziţii vor fi făcute atât în cadrul unor programe majore de înzestrare aflate în derulare sau care vor fi demarate în acest an, pentru toate categoriile de forţe ale armatei, cât şi în domeniul modernizării tehnicii aflate deja în dotare, asigurării mentenanţei complexe şi a reparaţiilor capitale (tehnică terestră, aeriană şi navală), precum şi achiziţii de muniţii de la agenţii economici din ţară", arată MApN.

Ministerul prezintă principalele programe de înzestrare care se realizează prin implicarea de operatori economici din România:

- în derulare: Transportor blindat pentru trupe TBT PIRANHA V; Platforme de transport auto, multifuncţionale pe roţi; Modernizarea avioanelor IAR-99; Avion multirol F-16;

- în proces de finalizare şi semnare contracte: Corvetă multifuncţională; Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă SIML;

- proceduri de achiziţii în derulare pentru: sisteme UAS; sisteme C4I cu capabilităţi ISTAR; sisteme ISR; autovehicule tactice blindate de tip uşor - ATBTU; echipamente şi sisteme CBRN; sisteme de campare.

De asemenea, MAPN arată că susţine continuu implicarea industriei din România în realizarea capabilităţilor militare. "Acest demers are în vedere realizarea obiectivelor privind protejarea intereselor naţionale de apărare, inclusiv a intereselor esenţiale ale siguranţei naţionale şi asigurarea securităţii aprovizionării prin realizarea, pe teritoriul naţional, a capacităţilor industriale care să asigure atât fabricarea şi menţinerea în stare operaţională a tehnicii şi echipamentelor achiziţionate, cât şi multiplicarea capabilităţilor militare prin fabricarea de noi echipamente în situaţii de criză sau război", menţionează ministerul.

În anul 2020, s-au făcut plăţi pentru lucrări de infrastructură de circa 750 de milioane de lei, acestea neincluzând cheltuielile pentru funcţionarea cazărmilor, achiziţiile de alimente sau echipament.

"În 2021 ne propunem să investim în infrastructură peste 815 milioane lei. Această sumă include investiţii de la bugetul de stat (aproximativ 750 milioane lei), dar şi cofinanţarea unor proiecte din Programul NATO de Investiţii în Securitate – NSIP (circa 15.5 milioane lei), precum şi a unor proiecte realizate prin fonduri europene nerambursabile (50 milioane lei)", precizează MApN.

Direcţiile principale de implementare a proiectelor de investiţii pentru MApN incluse în proiectul de buget pentru 2021 sunt: Comandamentele pentru: Divizia Multinaţională Sud-Est Bucureşti, Brigada Multinaţională Sud-Est Craiova; Colegiile militare naţionale: Craiova, Breaza, Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc, Constanţa; Bazele aeriene: Borcea, Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii, Otopeni; Dezvoltare infrastructură pentru marile unităţi şi unităţi beneficiare ale programelor de înzestrare: Patriot/HSAM, Piranha, HIMARS/Larom, Spike; Centrul Farmaceutic Zonal Sebeş; Centrul de logistică medicală şi depozit sanitar Nord Sebeş; Infrastructura necesară pentru creşterea calităţii vieţii personalului prin dezvoltarea facilităţilor de cazare, tratament, odihnă, refacere-recuperare a capacităţii de lupta a militarilor; Asigurarea spaţiilor administrative şi de instruire pentru comandamentele nou înfiinţate: Comandamentul Forţelor Întrunite, Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale, Comandamentul Apărării Cibernetice, Corpul Multinaţional Sud-Est; Dezvoltarea de infrastructură prin accesare de fonduri europene nerambursabile şi prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă; Dezvoltare de infrastructură cu partenerul strategic în locaţiile comune: Cincu, Mihail Kogălniceanu, Deveselu, Câmpia Turzii.

"Investim în anul 2021 şi peste 263 milioane lei pentru dotarea şi modernizarea infrastructurii reţelei proprii de unităţi spitaliceşti, cercetare în domeniul medical (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militar Cantacuzino), instituţii proprii de învăţământ superior. Investim în anul 2021 şi în consolidarea infrastructurii reţelei proprii de unităţi spitaliceşti prin începerea a 22 de lucrări de investiţii noi şi achiziţionarea studiilor de fezabilitate pentru alte 14 proiecte de investiţii. Principalele obiective de investiţii au în vedere reabilitarea, modernizarea, extinderea şi construirea unor pavilioane noi, precum şi refacerea reţelelor de alimentare cu apă şi energie electrică", anunţă reprezentanţii Ministerului Apărării.

De asemenea, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militar "Cantacuzino” sunt alocate fonduri pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii - credite bugetare în valoare de peste 28 milioane lei şi angajamente de aproape 47 milioane lei, sunt alocate fonduri pentru acţiunile de investiţii de natura achiziţiilor de echipamente esenţiale, în valoare totală de 3,5 milioane lei, fonduri pentru activitatea de combatere a răspândirii COVID19 prin activităţile specifice de testare RT-PCR, în principal consum de reactivi si materiale sanitare – 12,5 milioane lei, precum şi pentru activitatea de cercetare ştiinţifică în domeniul medico-medical, cu predilecţie pentru dezvoltarea proiectelor înscrise în planul sectorial de cercetare al Ministerului Apărării Naţionale: ,,Imuno 1 - Orostim” – 1,4 milioane lei, ,,Imuno 2 – Polidin” 1,6 milioane lei, Good Laboratory Practice 500 mii lei şi Anatoxina tetanică  320 mii lei.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite