Au curs câteva călimări de cerneală pe tema plagiatului în serie din CV-ul noului şi încă actualului ministru al Educaţiei. Şi vor mai curge, probabil, căci scandalul e departe de-a se fi stins. Dincolo de fapta în sine (descoperită doar în momentul în care Ioan Mang devenea, dintr-un obscur profesoraş la o şi mai obscură universitate, ditamai membru al Guvernului), ceea ce merită comentat este comportamentul său din ultimele zile. Mai întâi, şi-a închis telefonul. Apoi, a declarat că totul nu este decât un atac politic. Şi că, vezi bine, nu se ştie cine i-o fi pus numele pe nişte articole copiate de pe internet!

N-o să reiau aici acuzaţiile. S-au scris destule, cu dovezi irefutabile, despre textele pe care ministrul şi consoarta dumisale şi le-au însuşit. Fără ghilimele şi, evident, fără să citeze sursa. Sunt articole din domeniul tehnologiei informaţiilor, greu de înţeles pentru publicul larg. Cert este că ele au fost preluate, cuvânt cu cuvânt, din operele publicate de diverşi cercetători străini. Ceea ce, conform dicţionarului, înseamnă plagiat. Adică furt, hoţie, mangleală, ca să priceapă tot românul cum se cheamă ce-a făcut neamul Mang.

Acestea fiind spuse, te-ai fi aşteptat ca împricinatul să-şi dea demisia sau să fie demis din funcţie în secunda următoare. Aş! La noi se poartă tupeul şi obrazul gros. Ministrul „copy-paste" se ţine cu dinţii de scaunul ocupat odinioară de un intelectual de talia lui Spiru Haret. Iar premierul ne anunţă, senin, că aşteaptă verdictul Academiei Române. Chiar dacă plagiatul se vede cu ochiul liber. Nu trebuie să fii specialist ca să constaţi că alde Mang & co au şterpelit pagini întregi din munca altora. Sigur, această chestiune poate părea o găinărie într-o ţară în care se fură cu miliardele. Dar când făptaşul este cel care ar trebui să vegheze ca elevii să nu copieze la examene, chiar că te umflă râsul!

Ce-ar mai fi de adăugat? Un vechi proverb ne învaţă că, dacă doi îţi spun că eşti beat, atunci trebuie să te duci la culcare. În cazul de faţă, dl Mang a fost prins mangă, dar nu se lasă dus nici în ruptul capului. Vorba aia, unde mai găseşte dumnealui atâtea sticle pe masă, din care să se poată abţigui, pe gratis, cu licorile cele mai concentrate ale puterii? Hai, noroc!

P.S. Observ, cu amar, că ştirea despre 10 Mai, Ziua Naţională a României dinainte de venirea comuniştilor, abia dacă şi-a găsit un loc în presa noastră cea de toate zilele. Un loc mic, pe coloană, din care aflăm că Regele Mihai a depus o coroană la statuia Regelui Carol I. Atât. În schimb, domnii Mang, Năstase, Oprescu (adică nepoţii de drept ai celor care au desfiinţat monarhia şi au instaurat republica) primesc o pagină de căciulă. Că, de, isprăvile lor sunt mai de actualitate decât Maiestatea Sa! O să ne trezim, oare, vreodată din această debandadă dâmboviţeană? 

Sabin Orcan este Redactor-Şef Ediţii Locale "Adevărul"