Managerul Institutului „Marius Nasta”: Este extrem de dur să vezi oameni care înainte de COVID îşi creşteau nepoţii, iar după COVID nu pot să se ridice să bea apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ati covid 19

Managerul Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti, Beatrice Mahler, afirmă că sunt multe cazuri de „long COVID” - situaţia când infecţia trece, dar simptomele şi sechelele persistă - iar la spitalul pe care îl conduce vin acum mulţi pacienţi pentru evaluare post-Covid.

„Din fericire, o mare parte din pacienţii care au avut o mare afectare pulmonară recuperează foarte bine funcţia pulmonară şi leziunile pulmonare se remit. Este însă extrem de important ca oamenii să vină la control, evaluarea să fie individuală”, a subliniat dr. Beatrice Mahler, la Digi24.

Pe de altă parte, conform medicului, sunt şi persoane care, după o formă critică de boală, care au necesitat spitalizări de lungă durată, ajung să petreacă şi post-Covid perioade lungi în spital, au infecţii respiratorii importante, care se remit foarte greu la tratament şi, practic, pentru ei viaţa s-a schimbat în totalitate.

”Este extrem de dur să vezi şi să stai de vorbă cu oameni care înainte de Covid îşi creşteau nepoţii, iar după Covid nu pot să se ridice să bea o cană cu apă”, a mărturisit dr. Beatrice Mahler.

Întrebată care a fost cea mai lungă spitalizare la „Marius Nasta”, managerul a spus că au fost mai mulţi pacienţi care au stat internaţi în jur de două luni.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite