Mai bine mă-mpiedic

De ce să plăteşti un PR cu greutatea lui în şaorma, când bikinii compun comunicate de presă cu mult mai elocvente?

Ştiţi bancul ăla cu găina care fugea de cocoşul înfierbântat. Se gândea, în timp ce alerga cu creasta vâlvoi: dacă fug, zice că-s proastă, dacă stau, zice că-s curvă, ia mai bine să mă-mpiedic eu! Potrivit acestei filosofii deosebit de utile, zânele neprihănite ale zilelor noastre se împiedică în timp ce fug de paparazzi, mai ales când sunt în chiloţi, la mare.

În România, e foarte uşor să fii paparaţ dintr-ăsta. Trebuie doar să-ţi răsădeşti fundul într-un şezlong, la Mamaia, şi să faci tot posibilul să se prindă toată lumea cu ce te ocupi, cam ca un James Bond vulcanizat: ochelari negri, aparat foto uriaş, capul mobil ca un periscop. Şi, normal, un tricou cu I Spy.

În timp-record, tot felul de vipărese mai mult sau mai puţin frumoase şi proaste vor face parada feselor cu mai multă sau mai puţină celulită. Bine, ele vor crede, în unanimitate, că e mai puţină, altfel n-ar defila prin pupila obiectivului foto. Toate speră ca tu, paparazzo aflat în deplasare pe însoritul litoral al Mării Negre (pe banii ziarului) să nu aţipeşti taman când trec ele prin cadru. Nouă din zece faimoase neaoşe visează să se lăbărţeze pe prima pagină a publicaţiilor colorate: uite ce bine ştie Cutărella să lingă îngheţata! N-o să-ţi vină să crezi ce-a păţit cornetul!

Celebrii domni fără burţi şi celebrele doamne fără colăcei merg la mare în ideea de a scuti cheltuieli inerente. De ce să plăteşti un PR cu greutatea lui în şaorma, când bikinii compun comunicate de presă cu mult mai elocvente?

Unii au impresia că eu glumesc acum, dar mulţi jurnalişti pot depune mărturie că nu bat câmpii: există vedete care ne sună şi ne roagă să le hărţuim - cu reporter, paparazzi şi tot harnaşamentul aferent. Pe multe le refuzăm politicos.

Nu din ipocrizie, că nu suntem nici noi îngeri angajaţi cu carte de muncă, dar n-avem ce hărţui la ele, au o viaţă anostă şi idei tâmpite.

Bunăoară, m-a sunat o divă, odată, să-i aranjez cu un fotograf s-o pozeze când o amendează poliţia, pentru exces de viteză. Şi s-o dea la gazetă. Zic: bun, tu poţi să conduci cu viteză, dar de unde ştii unde te prinde poliţia? Că doar n-o să te urmărim cu maşina şi benzina ziarului până-n Zalău?

Zice: păi stai aşa, că eu n-am nici maşină, nici carnet, dar am un văr poliţist şi alt văr care-mi împrumută maşina lui, că ştiu să merg până-n viteza a doua, cam aşa. Am aranjat cu ei...

I-am explicat cât am putut de calmă (nu din cale-afară, admit) că scenariul e ridicol şi lipsit de etică - iarăşi, nu vreau să sune ipocrit, dar chiar era un subiect derizoriu. Ca să nu mai spun că nu te amendează nimeni când mergi cu viteza a doua decât dacă bagi maşina-n holul blocului.

S-a supărat, a zis că promovăm toate paţachinele, iar pe ea, care e folkistă serioasă (ups!) o neglijăm. Am făcut o glumă proastă, i-am spus că probabil de-aia n-are debit în ziare, că e prea serioasă. M-a cântat prin tot show-businessului, cum că sunt subiectivă şi arogantă.

Nu, păpuşă, subiectivă aş fi fost dacă te-ai fi culcat cu bărbatul meu, iar arogantă aş fi fost dacă ţi-aş fi spus adevărul: eşti plictisitoare, n-ai cum să devii, momentan, subiect de presă.

N-ai mai scos un album de pe vremea când încă i se mai spunea „compact disc", n-ai mai avut un amant de pe vremea când încă i se mai spunea „logodnic" şi n-ai mai fost prin ziare de pe vremea când încă li se mai spunea „publicaţii independente".

Simona Catrina este editor coordonator la revista „Tango"şi colaborează la ziarul„Adevărul" din 2011.