Mai învăţăm câte ceva? Când ne luăm viaţa furată de corona înapoi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest pentru renunţarea la obligativitatea purtării măştilor şi respingerea legii izolarii si carantinei în Piaţa Victoriei din Bucureşti FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Mai putem învăţa câte ceva, combate panica şi bezna minţii indusă de corona, alfabetizându-ne astfel, încât să începem să înţelegem cifrele corect? Corona există şi infecţiile sporesc. Dar riscul lor s-a redus dramatic.

Motorul de înfricoşat

Maşina de iscat panică funcţionează la turaţii maxime. Şi-a reintrat în pâine nu doar în România, ori în SUA, ci peste tot în Europa. Buletinele de ştiri şi declaraţiile politice şi medicale ne copleşesc, ne cotropesc, ne înspăimântă, ne-nfricoşează, ne panichează cam la fel, dacă nu chiar şi mai rău, pe alocuri, decât în primavară.

Iar eficienţa maşinii depinde de cine anume o mânuieşte şi de credibilitatea lor. Degeaba încrearcă să liniştească şi să avertizeze contra panicii lideri stăruitor calificaţi drept ”mincinoşi”, ca Donald Trump, cel mult demonizat de presă. Sunt alarmiştii inşi cu autoritate şi credibilitate? Dregători, medici, moderatori sau influenceri populari care avertizează pe un ton sinistru şi o voce sepulcrală? Panica creşte. Şi creşte rău. Dar, la ce bun?

Cât sunt de relevante, în sine, cifrele care ne îngrozesc, anunţându-ne zilnic mii şi zeci de mii de noi contaminări? Cât de raţionali suntem să le lăsăm să ne-ngrozească? Şi cât de utile sunt, în parte, măsurile care se anunţă ori se iau şi care şi în stadiul vorbei, necum în cel al faptei, tind să omoare nu doar economia, ci şi speranţa revenirii la normalitate, dimpreună cu psihicul, cultura, societatea, existenţa şi securitatea lumii libere.

Despre medii şi lectura inteligentă a datelor

Ca să pricepem despre ce e vorba, realmente, în viaţa noastră, avem urgentă nevoie de o informare diferenţiată şi raţională. Or, din varii motive, n-am prea avut parte de ea în vremea din urmă, marcată şi în presa publică a multor ţări de abordări necritice, iraţionale, angoasate, panicate, docile şi hiperprudente.

Dar mai există şi miracole. Dorinţa de a înţelege, de a învăţa şi de a ajuta iată că n-a murit, cu totul, încă, nici măcar în presa apuseană mainstream. O recentă emisiune a televiziunii publice germane, ARD, a întreprins, cu ajutorul unor specialişti de marcă, un salutar efort de a plasa cifrele şi statisticile (reale) care se vehiculează, într-o perspectivă judicioasă. Una, în stare să calmeze, să clarifice, să limpezească şi să dezmeticească, spre a promova înţelegeri mai ample, evaluări mai realiste şi politici mai serioase, mai adecvate şi, deci, şi mai utile decât până în prezent.

E adevărat: cazul german este, ori pare mai fericit decât al multor ţări. In România e, din păcate, alta situaţia la spitale, secţii de terapie intensivă, numărul de medici şi de medicamente eficiente. Totuşi, departe de a fi singular, cazul german e, într-o serie de privinţe, deopotrivă edificator şi apt să ilustreze tendinţe generale.

Ce-am putea învăţa din experienţa nemţilor

Acest caz sugerează, că numărul infecţiilor dintr-o ţară e prea puţin relevant. Sau chiar irelevant. Nu prea contează, altfel spus, câţi oameni se contaminează. Ori cât creşte numărul celor ce se infectează zilnic. Contează în schimb câţi oameni se îmbolnăvesc. Contează câţi sunt spitalizaţi. Contează câţi ajung la terapie intensivă şi câţi medici, ori medicamente bune are ţara. Şi mai contează câţi oameni mor, dacă mai mor, din cauza pandemiei.

Statisticile relevă că în Germania nu există o supramortalitate. Doar în luna aprilie supramortalitatea a depăşit vag media altor ani. Apoi s-a diminuat rapid şi drastic, ajungând sub medie, clar.

Cele 9.500 de decese atribuite de Institutul Robert Koch fie virusului Covid 19, fie comorbidităţilor unor oameni infectaţi cu acest agent patogen, s-au înregistrat, într-o proporţie covârşitoare, până în luna iunie. De atunci încoace, doar 500 au murit contaminaţi fiind cu corona.

În primele trei luni de pandemie au prezentat simptome dacă n-au fost spitalizaţi şi fără ele doar 20 la sută dintre infectaţi. S-au golit apoi vertiginos spitalele. Şi secţiile de terapie intensivă. Acum sunt ocupate de bolnavi de Covid 19 mai puţin de 500 din cele 30.000 de paturi din secţiile spitalelor germane de terapie intensivă.

Utilă în context e o privire acordată şi de jurnaliştii de la ARD, ca şi de specialiştii consultaţi, mortalităţii lunii august. În răstimpul celor 31 de zile ale acestei luni de vară, mortalitatea a sporit brusc, (dar a rămas sub medie) la aproape 20.000 săptămânal. De ce?

De arşită. Din morţi, doar 20 erau contaminaţi. Linia deceselor de covid s-a aplatizat. Tinde spre zero. Ce se constată? Ce reiese din aceste cifre? Dar din examinarea situaţiei din morgi, spitale, secţii de terapie intensivă? Potrivit profesorului Hendryk Streeck, un virolog renan de top de la Universitata Bonn, cifrele indicând ”noile infecţii au doar condiţionat o noimă, de vreme ce avem un număr foarte mic de oameni care chiar au nevoie de o îngrijire medicală”.

Şeful asociaţiei federale a caselor de asigurări de sănătate din Germania, Andreas Gassen, a deplâns şi el overkill-ul mediatic, pe care l-a numit ”extrema concentrare de dimineaţă până seara pe corona”. Iar doctorul Torsten Bauer, şeful unei clinici pulmonare de la Berlin, a cărui secţie de corona e de săptămâni aproape goală, s-a exprimat chiar şi mai clar, recomandându-ne ”să ne eliberăm de această cifră (absolută) a (sporului) noilor infecţii”. Căci relevant, în opinia sa, e numărul îmbolnăvirilor. Care a rămas, de luni de zile constant, la un nivel foarte redus. Pentru că se contaminează mai ales tineri, care adesea rămân asimptomatici.

Precauţia rămâne obligatorie

Înseamnă toate astea că ne putem lăsa garda jos? Că ne putem permite să fim iresponsabili? Că e rezonabil să tolerăm imprudenţele? Că putem renunţa definitiv la măşti ori distanţări sociale în spaţiile închise? Că nu există vreun potenţial pericol şi posibile sechele pe termen scurt, mediu sau lung? Că n-ar mai trebui protejate persoanele vârstnice şi categoriile de risc, din care făcea parte şi ultimul bătrân, vai, mort de corona într-un azil german, care s-a prăpădit, în luna iunie a anului curent?

Defel. Înseamnă doar că e recomandabil să-ncepem să gândim cu propriul cap. Să disociem ce e de disociat. Să defalcăm sporul contaminărilor de numărul net mai important al spitalizărilor, al cazurilor grave şi al deceselor. Să realizăm, pe scurt, ce este relevant, ce nu. Şi ce mai este realmente proporţional şi acceptabil şi ce nu.

Înseamnă să înţelegem, în fine, ce s-a mai spus: că numărul infecţiilor va continua să crească, posibil până la un vaccin, ori până la o potenţială, dar negarantabilă imunizare ”de turmă” a populaţiilor europene şi americane. Mai înseamnă să cerem clasei politice să reziste ispitei unor demersuri convenabile, de mână forte.

Avertisment puterii

Tentaţia introducerii de noi restricţii şi interdicţii care mai de care mai draconice e mare. Căci e lesne şi dă bine să spui ”nu”, să dai impresia că, fiind în pericol alegătorul, tu, dregătorul, îi aperi viaţa. Pe termen scurt, o politică liberticidă îi sprijină pe potentaţi.

Dar, când severitatea e alăturea cu drumul, îi sminteşte şi îi nenoroceşte pe cetăţeni. Care, la un moment dat, vor cere socoteală. Şi s-ar putea şi răzbuna şi destabiliza puterea, punând democraţia pe butuci.

E bine deci şi pentru societate, şi pentru stat şi pentru viaţa şi sănătatea mentală şi psihică a oamenilor, ca adoptarea de interdicţii şi măsuri extreme, gen lockdown, să fie înlocuită cu încrederea în popor şi în discernământul cetăţeanului. Şi cu o politică stabilă, echilibrată, fermă, dar calmă, de renormalizare.

Petre M. Iancu

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite