Ungaria este, de la un capăt la altul, o coloană compactă de maşini româneşti. Care avansează în ritm de bicicletă. Sunt românii care se întorc de Sărbători acasă. Le recunoşti uşor maşinile, chiar dacă au număr străin. Sunt ticsite de bagaje. Cât încape. Au şi pe plafon, legate cu chingi. Şi remorci. Şi maşini pe platformă. Merg să mai ducă ceva acasă, să mai repare ceva, să mai economisească nişte bani. Totul este calculat. Este obositor acest drum. Nu este concediul de relaxare al occidentalului.
 
Lumpendiaspora“ dispreţuită de Alina Mungiu-Ciuvică. Oricare dintre aceşti muncitori este demn de respect. Ceea ce nu este cazul celor care i-au alungat din ţară. Şi a celor care le ţin isonul. Şi câştigă mult mai bine din asta decât aceşti exilaţi. Dar banii lor mulţi sunt mizerabili. Ca şi ei.
 
România şi-a pierdut, după Revoluţie, o mare parte a forţei de muncă. „Căpşunarii“ şi ceilalţi că ei. Dispreţuiţi în ţară, sunt o emigraţie perfectă pentru UE. Muncesc oricât, se bucura de ore suplimentare, nu refuza w-end-urile. S-au învăţat cu un sistem care îi plăteşte corect şi le oferă condiţii bune de lucru. Apreciază orice ban câştigat cinstit.
 
Sunt puţin integraţi, iar în ultimul timp degradarea Occidentului o simt şi ei. Nu o înţeleg neapărat, dar le scade încrederea în viitor. S-ar întoarce în România, dacă ar avea unde.
 
Dar nu au. O întoarcere a lor ar pulveriza clientela politică locală. Locuri corecte de muncă, acesta ar fi fost un bun proiect de ţară de #Centenar. După modelul Japoniei după al doilea război mondial.
 
Ţara lui Vâlcov şi Dragnea le închide uşa şi le râde în nas. Le aşteaptă banii trimişi familiilor şi cheltuielile făcute de Sărbători. Pe banii „fraierilor“ care muncesc pe rupte afară, „şmecherii“ din ţară o duc regeşte. România ruptă în două.
 
Este multă revoltă în aglomeraţia drumului înapoi spre casă de Crăciun.
 
Cine-a tras în noi, după ’22, acum îşi numără banii şi slugile. Pentru ei a fost o reuşită.

articol aparut si pe ILD