Lumea în pragul legalizării cannabisului

FOTO CNN

Între 19 şi 21 aprilie, va avea loc la New York o sesiune specială în care reprezentanţii ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite vor dezbate viitorul politicilor mondiale antidrog.

Deşi statutul legal al cannabisului este subiectul cel mai vizibil, miza este cu mult mai mare – schimbarea radicală a paradigmei de la combatere şi criminalizare la măsuri bazate pe dovezi ştiinţifice şi primatul binelui public în faţa represiunii alimentate ideologic.

După un secol de criminalizare, lumea pare în sfârşit pregătită să ia în considerare o alternativă la ceea ce s-a numit războiul împotriva drogurilor. Unele ţări au decis să nu mai aştepte o modificare a rezoluţiilor internaţionale şi să îşi modifice legislaţia naţională. Exemple importante în acest sens sunt Peru, prima ţară care a legalizat consumul şi vânzarea de cannabis, Portugalia, promotoarea, din 2001, a unui model extins de decriminalizare şi susţinere medico-socială a consumatorilor care a avut rezultate uluitoare chiar şi pentru susţinătorii acestor măsuri şi câteva state din Statele Unite, care au legalizat vânzarea de cannabis (alături de alte 24 de state americane care permit vânzarea acestei plante printr-un sistem conectat medical).

Este important de făcut aici diferenţierea între decriminalizarea consumului (care presupune că un consumator nu este considerat infractor doar pentru că deţine o substanţă în vederea consumului propriu) şi legalizare (care presupune vânzarea, reglementarea şi taxarea substanţei ca orice alt produs comercial, de exemplu tutunul). Olanda, care revoluţiona în anii ’80 – ’90 politicile în domeniul drogurilor, a devenit un actor mărunt în această dezbatere, prinsă în politici populiste de dreapta. În viitorul apropiat, alte ţări vor deveni pioniere în domeniul experimentării cu politici inovative în domeniul drogurilor – Canada, care va fi probabil prima ţară mare care va legaliza cannabis-ul, şi ţările latino-americane (Brazilia, Columbia, Mexic, Ecuador), care au avut cel mai mult de suferit de pe urma războiului Statelor Unite împotriva drogurilor, război care a alimentat criminalitatea cartelurilor într-o spirală a morţii şi răzbunării. Recent dezgropatele conturi din Panama trimit la o vastă reţea de criminalitate financiară a cărei menire este să albească banii negri obţinuţi din traficul ilegal de droguri.

Visul unei lumi fără droguri

În 1998, lumea îşi propunea, tot într-o astfel de sesiune extraordinară a ONU, ca în 20 de ani să facă să dispară toate drogurile ilegale. Că nu s-a întâmplat aşa este de domeniul evidenţei. Ce este de făcut e încă neclar. Marele merit al unor ţări precum Olanda, Portugalia sau Peru este că şi-au asumat riscul de a face altceva, de a nu mai ignora problemele cetăţenilor şi de a provoca o schimbare. Şi uneori au reuşit: ratele criminalităţii legate de droguri au scăzut în Portugalia după decriminalizare, la fel şi ratele infectării cu HIV a consumatorilor de droguri injectabile, ba chiar a scăzut consumul în rândul populaţiei generale. În Colorado, unul din statele americane care a legalizat consumul de cannabis, s-au înregistrat cele mai reduse rate ale accidentelor auto.

Posibile surse de medicamente

Dincolo de aspectele politice, substanţele ilicite au început a fi studiate ca posibile surse de medicamente psihotrope. Ketamina este oficial recunoscută ca un antidepresiv extrem de eficient – un prestigios jurnal psihiatric publica recent un articol în care făcea publică doza de ketamină cu eficacitate antidepresivă. Halucinogenele sunt studiate pentru potenţialul lor de a lupta cu anxietatea, depresia şi dependenţele; MDMA (substanţa activă din Ecstasy) este testată pentru posibilul efect în tratarea sindromului post-traumatic la victimele violenţei sau la veteranii care se întorc din tot mai multele războaie; amfetaminele sunt deja folosite în tratarea ADHD-ului şi narcolepsiei; cannabisul şi-a dovedit eficienţa în diferite condiţii patologice precum glaucomul sau anorexia post-chimioterapie. În aceste condiţii, noţiunea că un consumator de substanţe ar trebui să ajungă după gratii pentru comportamentul său devine de nesusţinut. Motivul pentru care încă nu există o legalizare totală a drogurilor ilicite nu este atât lipsa de voinţă politică, cât mai ales lipsa unui model viabil. Nu dacă, ci cum. Indiferent de rezultatul sesiunii de la New York, cutia Pandorei a fost deschisă şi în anii care vor urma vom vedea tot mai multe ţări experimentând în intervalul dintre dezincriminare şi legalizare.

România, bomba epidemiologică a Europei

Unde se plasează România în acest context internaţional? Suntem una din puţinele ţări din Uniunea Europeană care criminalizează consumul de droguri şi probabil singura în care Ministerul de Interne este responsabil atât de tratamentul dependenţilor de droguri, cât şi de încarcerarea acestora. De câţiva ani buni înregistrăm o epidemie de HIV printre consumatorii de droguri injectabile – dacă adăugăm şi ratele uriaşe de infectare cu Hepatită C şi tuberculoză multidrog rezistentă, suntem bomba epidemiologică a Europei. Răspunsul instituţional este cvasi-absent: Agenţia Naţională Antidrog a amuţit de ani buni, Ministerul Sănătăţii nu are nicio curriculă pentru studenţii şi medicii specialişti care nu ştiu cum să trateze problemele legate de consum. La fel psihologii. Ceea ce s-a construit în prima decadă a anilor 2000 cu mult efort şi sacrificii se distruge acum prin nepăsare şi punerea accentului pe măsurile represive. În acest timp, consumul în rândul tinerilor se dublează de la un raport la altul, sursele lor de informare cu privire la pericolele asociate consumului sunt adesea greşite (mulţi consideră eronat că nu pot deveni dependenţi de cannabis şi mai mulţi nu cunosc pericolele uriaşe asociate etnobotanicelor). Nu avem nici măcar un singur centru de tratament de stat destinat tratării minorilor cu probleme de consum de substanţe. Ca să nu mai vorbim de sutele, poate miile de morţi prin supradoză şi infecţii cauzate de boala dependenţei netratate, o întreagă generaţie pierdută.

Într-o recentă scrisoare semnată de peste 1000 de personalităţi, incluzând mai mulţi foşti preşedinţi de state (Brazilia, Elveţia, Polonia), fostul preşedinte al Colegiului Britanic al Psihiatrilor, fostul comisar european pentru sănătate, fostul ministru al sănătăţii din Ucraina, fostul prim-ministru al Ungariei şi alţii, se spune: 

„Omenirea nu-şi poate permite ca în secolul 21 să aibă nişte politici în domeniul drogurilor la fel de ineficiente şi contra-productive ca cele din secolul trecut. Este nevoie de un nou tip de răspuns global la problema drogurilor, unul ancorat în ştiinţă, în compasiune, în sănătate şi drepturile omului. Rolul criminalizării şi justiţiei trebuie să fie limitat la nivelul necesar pentru apărarea sănătăţii şi siguranţei. [...] Acţiunile de control al drogurilor nu trebuie să facă mai mult rău decât bine sau să cauzeze mai mult rău decât însuşi consumul de droguri”. Scrisoarea nu include niciun semnatar român.