„Lucy” de Luc Besson. O cronică estivală electorală
0
M-am dus să văd fimul „Lucy” pentru că vreau să votez la toamnă şi greaţa (politică, de societate) se tratează. Triumful de zile mari al filmului, ca-ntr-o cursă electorală prea evident dezechilibrată, e manipulator. Cei mulţi au întotdeauna dreptate?
M-am dus să văd „Lucy” pentru că
...Luc Besson e realizatorul filmelor „Marele Albastru/Le Grand Bleu(1988)” şi „Le cinquième élément/ Al cincilea element (1997)”;
...filmul francezului e deja un blockbuster, cu încasări de aproape 100 de milioane de dolari în SUA;
...vreau să votez la toamnă şi greaţa (politică, de societate) se tratează.
De ce se naşte ca să moară? Care e rostul unei celule care trece, o vreme, prin timp? Transmiterea informaţiei. Trecerea prin timp e trans-misiune. O banalitate veţi zice, pe care oamenii de ştiinţă ştiu să o aproximeze cu ceva mai multă exactitate, iar artiştii cu ceva mai multă expresivitate. Cred că nici Luc Besson nu-şi crede ochilor cîţi bani poţi să cîştigi cu un astfel de postulat, dacă-l îmbraci în/manipulezi cu limbajul „grand public” al unui film SF de acţiune...
Lucy e o studentă banală, poate uşor vulgară, dar cu fond bun. Scarlett Johansson o joacă, cum altfel, cu buzele întredeschise, de o senzualitate, evident, insuportabilă. Nişte asiatici răi de tot (cum altfel) o forţează, pe ea şi pe încă alţi cîţiva, să transporte spre Europa un drog nou, ascuns în pîntece. Doar că în cazul lui Lucy se produce, accidental, fuziunea între molecula necunoscută şi propriul corp. Dacă, ne spune filmul, oamenii nu-şi folosesc neuronii decît în proporţie de 10%, (ei, nu-i chiar aşa, priviţi vă rog, demostraţia făcută de Ted -Ed, este excelentă!) respectiva substanţă o face pe Lucy să înceapă să-şi folosească creierul, capacităţile fizice şi psihice, în proporţie de 20%, 30%, 40% etc . Supereroina lui Luc Besson vede, simte, aude tot. Îşi aminteşte de viaţa intrauterină (aşa-i spune mamei la telefon), călătoreşte în timp cu viteza ameţitoare a sinapselor descătuşate. În preistoria omenirii o întîlneşte pe ... tiza ei, strămoş al fiinţei umane de acum 3,5 milioane de ani, prima „femeie-umanoid” pe care oamenii de ştiinţă au botezat-o Lucy.
Un subiect ofertant (încă de exploatat) chiar dacă deloc original. Am să dau, impresionist, doar cîteva exemple de creatori care au glosat, superb, pe aceleaşi teme. Pentru Murakami „fiinţa umană nu e decît un vector pentru gene. Nu suntem pentru ele decît un mijloc. Prioritatea lor este să obţină cel mai bun randament pentru ele însele.” Sau Cărtărescu care intră în sinapsele lucrurilor, fiinţelor, cosmosului, povestirii în sine cu un fel de nerv optic incandescent, în stare să vadă şi ţesătura şi desenul de ansamblu. Dar asta e ce poate literatura. Pentru că cinematografic vorbind, după „Matrix” (et comp) sau constelaţiile de conexiuni feerice din „Avatar”, „Lucy” din 2014 al lui Luc Besson e cel puţin o colecţie de déjà-vu, de efecte speciale care, banalizate de gen, dar folosite în exces, devin kitsch.
Lui Lucy îi lipseşte melancolia lui Leeloo. Filmul din 2014 (pe care îl suspectez de o nereuşită încercare de autoironie) nu-şi îngăduie, în intensitatea acţiunii, nici o clipă de graţie. Fracţiunea aceea de secundă în apnee, cînd ceva misterios şi neliniştitor poate dematerializa însuşi filmul, doar o celulă-viziune care trece prin timp, se naşte şi moare ca să transmită mai departe o informaţie. Poate singura secvenţă uşor imponderabilă a filmului este dată de privirea umanoidului din preistorie: nu doar animal, nu încă om, strămoaşa Lucy îşi priveşte urmaşa din viitor cu un amestec de frică, miraculos şi nedumerire. Dar Luc Besson nu s-a putut abţine să nu facă (prea vizibil) cu ochiul către scena tabloului lui Michelangelo, cînd Dumnezeu şi făptura sa sunt gata-gata să-şi atingă, tandru, degetele.
Luc Besson n-a avut destulă imaginaţie pentru o călătorie cinematografică intrauterină dar s-a răsfăţat, regeşte, cu o porţie copioasă de urmărire de maşini gen James Bond pe celebra Rivoli de la Paris. Eficace. Triumf de zile mari, ca-ntr-o cursă electorală prea evident dezechilibrată. „Lucy” este box-office-ul verii în sălile nord-americane, cu aproape 100 de milioane de dolari de încasări. În Franţa natală filmul rulează de puţin timp dar spectatorii de la Paris urmează trendul succesului de peste ocean, îndeaproape. Mitul Luc Besson în ţara sa, realizator adulat dar şi director contestat de casă de producţie, mai scrie o pagină de speculaţii: directorul casei de producţie EuropaCorp revine cu o producţie grand public care-i umple conturile din care va susţine, eventual, diverse producţii de film independente, europene...
După ce am văzut „Lucy”
... Luc Besson rămîne regizorul a două filme (Le grand Bleu şi Le cinquième élément);
... nu mi-am tăiat chiar cu totul greaţa (de politică, de societate), dar
...pentru că vreau încă să mă duc să votez la toamnă, cînd văd succesul imens de public al acestui filmuleţ simpatic (şi benign), sau audienţa faraonică pe care o acumulează (malign) unele vedete nocive de televiziune, îmi vine să întreb: cei mulţi au întotdeauna dreptate?
Se încarcă comentariile...
