Lucian Bode: Cât eu voi fi ministru al Afacerilor Interne nu se modifică sistemul de pensii în ceea ce priveşte structurile noastre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de Interne a precizat că menţinerea în sistem a angajaţilor MAI poate fi realizată şi prin asigurarea de condiţii bune de muncă şi de dotări FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Ministrul de Interne a precizat că menţinerea în sistem a angajaţilor MAI poate fi realizată şi prin asigurarea de condiţii bune de muncă şi de dotări FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Lucian Bode a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Botoşani, că pe durata mandatului său nu vor exista modificări de legislaţie în privinţa pensionarii personalului din structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Potrivit lui, pensionările masive sunt principala cauză care generează criza de personal, deoarece salariaţii părăsesc sistemul de teamă că legislaţia s-ar putea modifica în acest sens.

 "Nu trebuie să ne uităm mult în urmă să vedem că există o legislaţie favorabilă pe care o accesează toţi cei care îndeplinesc condiţiile. Nu sunt ei vinovaţi pentru că au astăzi o legislaţie care le permite la 50 de ani, dau un exemplu, şi îndeplinesc condiţiile legale, să treacă în rezervă. Eu cred că nivelul veniturilor în MAI nu este unul aşa cum ni-l dorim. Nivelul pensiei pe sistemul actual este unul care avantajează angajaţii din structurile MAI în raport cu alte sisteme publice, dar în acelaşi timp trebuie să ne uităm şi la drepturile şi obligaţiile pe care le-au avut în timpul activităţii. (...) Le-am spus şi colegilor din structurile MAI de aici, de la Botoşani şi le spun de fiecare dată la nivel naţional: transmiteţi tuturor colegilor noştri că atâta vreme cât eu voi fi ministru al Afacerilor Interne nu se modifică sistemul de pensii în ceea ce priveşte structurile noastre, în sensul de a le diminua veniturile. La fel, chestiunea legată de salarii, că se pune problema limitării la 20% a sporurilor care pot fi acordate", a afirmat Bode, citat de Agerpres

Ministrul de Interne a precizat că menţinerea în sistem a angajaţilor MAI poate fi realizată atât printr-o predictibilitate a veniturilor la pensie, cât şi prin asigurarea de condiţii bune de muncă şi de dotări. 

"Sunt mulţi factori care ar contribui la decizia de a rămâne pe post, dar cred că cel mai important este predictibilitatea. Ok, rămân pe post, dar şi peste 12 ani, dacă rămân şapte-opt ani peste vârsta de pensionare, voi avea aceeaşi legislaţie după care mă pot pensiona", a adăugat Lucian Bode.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite