Vaccinarea COVID-19 pe înţelesul tuturor. O parte dintre cei mai cunoscuţi medici din România explică totul despre vaccin VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vaccinare anti-covid in salaj foto andreea vilcovschi

Colegiul Medicilor vă invită să luaţi parte la un demers de informare în premieră, organizat în parteneriat cu Universităţile de Medicină şi Farmacie. O parte dintre cei mai cunoscuţi medici din România răspund la cele mai mari curiozităţi despre vaccin, de la profilul beneficiu-siguranţă până la criteriile de prioritizare a vaccinării şi dezinformarea din mediul online pe subiectul vaccinării anti COVID-19.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, Valeriu Gheorghiţă, medic militar şi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, Beatrice Mahler, medic pneumolog şi managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti, Cristian Oancea, medic pneumolog şi managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara, medicul pediatru Mihai Craiu, medicul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase la Institutul Matei Balş, prof. Răzvan Cherecheş, expert în sănătate publică şi Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, se numără printre invitaţii conferinţei "Vaccinarea COVID-19 pe înţelesul tuturor", organizată de Colegiul Medicilor.

”Se pare că suntem în faţa unei provocări pe care doar împreună o putem depăşi. Cred că această luptă sau acest război - dacă vorbim în termenii aceştia plastici – nu va putea fi câştigată foarte simplu şi nu va putea fi câştigată decât împreună. Cred că toate măsurile de protecţie (…) ne câştigă timp, după cum munca dumneavoastră a foarte multora salvează vieţi şi ne câştigă nou tuturor, întregii societăţi, timp. Războiul îl vom câştiga doar prin vaccinare, cred că asta este clar pentru toată lumea încă de la începuturile acestei pandemii şi devine tot mai clar cu noile provocări”, a declarat, vineri seară, ministrul sănătăţii, în cadrul webinarului ”Vaccinarea Covid-19 pe înţelesul tuturor”. 

Acesta a făcut referire şi la faptul că s-a depistat deja noua tulpină de coronavirus şi în România. 

”Astăzi am avut o veste nu tocmai îmbucurătoare, nu tocmai neaşteptată sau de neimaginat pentru mulţi dintre noi - confirmarea unei noi tulpini în România. Sunt şi lucruri de care suntem mândri. Avem astăzi peste 90.000 de persoane vaccinare (…) în principal cu un număr mic de reacţii adverse, nimic semnificativ”, a mai declarat Voiculescu. 

Ministrul a precizat că se pregăteşte deja etapa a doua de vaccinare, aceasta începând cu vârstnicii din centrele rezidenţiale. 

”Pregătim etapa doi, în care vârstnicii de peste 65 de ani, cei cu boli cronice şi personalul esenţial va fi vaccinat. Vom începe cel cel mai probabil etapa a doua cu vaccinarea seniorilor din centrele rezidenţiale şi cele două etape vor merge, cel mai probabil, în paralel, pentru că nu vrem să răpim nimănui (…) această oportunitate extraordinară de a ne vaccina, de a nu mai trăi în teamă. Pentru mine personal la asta se reduc lucrurile. Teamă mai puţin pentru propria persoană, cât foarte mult pentru cei din jur, cei mai vulnerabili”, a mai declarat ministrul. 

Vlad Voiculescu a afirmat că va exista un call-centrer cu număr unic, iar platforma de programări pentru etapa 2 va fi mult îmbunătăţită şi mai uşor de folosit. 

”Ne bazăm pe medicii de familie ca unul dintre pilonii de bază în acest proces. Va exista un efort sub formă continuată din partea Guvernului, dar Guvernul singur nu va putea duce la bun sfârşit campania de vaccinare. Va fi nevoie de colaborare şi de efortul fiecăruia dintre noi. Pentru a reveni la normal, vaccinarea este singura soluţie. Pentru a fi sincer până la capăt, trebuie să spunem că avem un stoc limitat de vaccinuri şi numărul de persoane noi care se va putea vaccina va scădea pentru că va trebui să-I vaccinăm cu doza 2 şi pe cei din etapa 1. Estimările sunt că, undeva la 1 aprilie, vor fi vaccinaţi circa 1,3 milioane de români. Este un lucru care pe mine unul mă preocupă şi este o întreagă echipă care lucrează la asta de dimineaţa până seara”, a mai declarat ministrul Sănătăţii. 

Acesta a precizat că o altă prioritate este campania de comunicare, aceasta fiind necesară pentru a vaccina destui oameni în România astfel încât  ”să conteze”. 

”Construim o echipă pentru combaterea de informaţii false”, a mai afirmat ministrul. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite