31 august, Ziua limbii române în România şi în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Limba română va fi sărbătorită la sfârşitul verii, pe 31 august, după ce plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 312 voturi „pentru” proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept ”Ziua limbii române”. Pe aceeaşi dată este sărbătorită limba română şi în Republica Moldova.

Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari din toate partidele. Proiectul de lege a fost adoptat în Senat în decembrie 2011 şi a trecut de Camera Deputaţilor marţi, 19 februarie 2013.

Pe 31 august 2012, preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj în Republica Moldova, cu ocazia Zilei limbii române, în care preciza că speră ca începând cu anul următor să fie sărbătorită şi de românii din ţară şi din întreaga lume.

De asemenea, şi ministerul de Externe, Titus Corlăţean, preciza cu acelaşi prilej că sprijină iniţiativa legislativă care are ca obiect declararea zilei de 31 august ca sărbătoare a limbii române.

Proiectul legislativ, iniţiat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice, prevede ca Ziua limbii române să fie marcată de către autorităţi şi de instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi de institutele culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

În actul normativ se mai arată că Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziunea Română pot include în programele lor emisiuni culturale sau imagini de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Iniţiatorii propunerii legislative explică faptul că „importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite”.

Proiectul de lege a fost adoptat, marţi, în Camera Deputaţilor, cu 312 voturi „pro”, două „împotrivă” şi cinci abţineri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite