Susţin de ceva vreme că România se află într-un „război civil soft“: pături sociale luptă una împotriva alteia, Instituţii ale statului se luptă între ele etc. Ura a ciprins întreaga societate.

Primul indiciu este limba (în sensul mai larg) care vine prin media.

Avem un prim nivel în care se trece de la informarea neutră la etichete clare. Construirea unui limbaj “de război” e mai veche la noi însă el capătă o abordare profesionistă în perioada epocii Băsescu cînd grupuri sociale care dispun de drepturi la diverse beneficii sociale sînt numit “asistaţi sociali”. Think tank-uri & intelectuali din jurul lui Băsescu au lucrat serios la asta.

Termenul e bine ales şi trimite spre ideea de grup social neputincios, subdezvoltat, care este ca un copil mic care trebuie întreţinut. Dar asta e doar începutul. El are un conţinut negativ dar nu suficient. Narativa negativă va fi dezvoltată. Negativitatea lui va fi amplificată printr-un amplu proces de propagandă susţinut de putere: “asistaţii” sînt aşa pentru că sînt “leneşi” & “beţivi”. Avem déjà o categorie clară socială: oameni subdezvoltaţi, aproape suboameni care îşi merită soarta. Săracii încep să devină o categorie tot mai bine nuanţată şi încărcată negativ de putere în epoca Băsescu. Media va amplifica enorm acest tip de discurs. Se va contura un rasism social fără precedent la noi.

Va exista o contrareacţie. Poporul va striga: “Un pitic si-un chior, si-au batut joc de popor”. Un răspuns folcloric dar lupta e disproporţională.

Această luptă la nivel de discurs, de limbă va continua. Tendinţa este de a împinge etichetele, conţinutul care a descrie “adversarul” de la un minus relativ spre încărcături care conţin forme negative maxime: de la “mahala ineptă” sau “ştirbi” la descrieri fiziologice şi psihologice dure.

PSD va specula mult această situaţie “lingvistică”. PSD nu-şi îndreaptă tunurile spre “popor”, spre oamenii simpli cum face Băsescu&PDl sub îndrumarea “elitei cu papion” & technocrat, ci spre categoriile din care ea crede că produce acest discurs. Mimează un interes faţă de “păturile de jos” pe care o utilizează la greu în această luptă şi atacă dur cu aroganţa specifică “păturile de mijloc” şi presa adversară.

De partea aceasta apare contrareacţia. Se inventează cuvîntul “tfl-işti” care răstoarnă cumva conţinutul pozitiv al autodescrierii “tineri frumoşi şi liberi” şi care treptat va fi încărcat negativ. E şi acesta un truc lingvistic şi propagandistic. Aici mai intervine o falie lingvistică ce are o mare tradiţie propagandistică: duşmanul intern şi cel extern. Duşmanul extern este “Soros” pe de o parte şi “Putin” pe de altă parte. Ambele tabere le folosec din belşug una împotriva alteia. E folosită limba şi capacitatea ei de a da etichete simple care trimite la ideea că ceea ce se întîmplă nu se datorează unei voinţe de grup asumate ci a unei forţe malefice externe. În acelaşi timp se face trimitere la o idee negativă puternică: trădător. Mai vin alte multe etichete de la “comunişti” la “fascişti” care are ca scop diabolizarea adversarului.

Practic adversarul nu este un individ, sau un grup de indivizi ci o masă amorfă, care nu e pe cont propriu ci e doar manipulată şi spălată pe creir. E chiar duşman şi trădător. Ambele baricade cred acelaşi lucru despe adversarul lor. 

Rezultatul: din acest moment este greu să mai ai o polemică. Sîntem pe picior de război total.

După acest truc elementar, mai vine un moment important: se inventează cuvinte speciale, încărcate de ură pentru situaţii concrete. Ambele părţi inventează cuvinte unul mai ofensator decît altul.

Sînt tehnici lingvistice care au un scop pur propagandistic şi care merg mult mai departe. Dacă duşmanul este om tu poţi intra cu el în relaţii de egalitate, comunici de la egal la egal. Cum poţi însă să fii de la egal la egal cu un „şobolan” (Dragnea spre jurnalişti) sau cu „viermi&gîndaci” (folosit pentru psd-işti)? Se ajunge la negativitatea maximă. Acestea sînt nişte fiinţe colective, neoameni, nu au personalitate şi nu se poate comunica şi negocia cu ele. Însă cînd adversarii nu mai sînt oameni, dacă le dai o definiţie inumană, ei pot fi distruşi, omorîţi etc.

Aceasta e ideea centrală: puterea nu intră în dialog cu reprezentanţii protestatarilor, de exemplu, pentru că ei consideră că aceştia sînt o masă amorfă, cu care nu merită să discuţi. Limba te ajută, poate avea şi această funcţie: să-l umileşti pe celălalt, pe posibilul tău partener de dialog, pentru a-l coborî mult mai jos de nivelul tău. Mai trebuie ştiut că în orice limbă, avem mai multe cuvinte negative decît pozitive, mai multe cuvinte ofensatoare decît laudative.

Toate datele limbii ne arată că sîntem în plin război civil. E forma noastră de a serba centenarul Unirii.

Apărut iniţial pe Baricada