Libertatea: Importatorul celor 1,2 milioane de măşti interzise în UE, dar distribuite de Unifarm în spitale, a avut firmă offshore cu Streinu-Cercel

Libertatea: Importatorul celor 1,2 milioane de măşti interzise în UE, dar distribuite de Unifarm în spitale, a avut firmă offshore cu Streinu-Cercel

Aşa arată măştile distribuite în 113 spitale din România FOTO Ziar de Cluj

Compania Unifarm SA recunoaşte că a trimis în spitalele din România măşti periculoase provenite din China. Reprezentaţii companiei susţin că vina aparţine importatorului şi că au fost făcute toate demersurile pentru retragerea acestor echipamente din spitale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceste măşti tip FFP2 sunt produse de compania de pamperşi Daddy Baby în China şi au fost declarate drept periculoase, neconforme şi interzise în Uniunea Europeană, conform Libertatea.
 
Costul afacerii, derulată fără licitaţie, cu negociere direct la sediul Unifarm, a fost de aproximativ 5 milioane de dolari. 113 spitale din România au primit măştile, conform răspunsului Unifarm. Teoretic, măştile periculoase au fost retrase imediat după alerta primită la nivel european, dar, practic, din cauza numărului mare de spitale unde au ajuns, compania condusă de Adrian Ionel recunoaşte că procesul e încă în derulare, la 10 zile de la livrare. 
 
“Numele firmei care a importat şi a fost notificată pentru retragerea acestora este Ducos Trading SRL, care va şi înlocui aceste produse cu unele conforme”, a comunicat Unifarm pentru Libertatea.
 
Potrivit Confidas, unul dintre proprietarii Ducos Trading este Ion Berciu, un om de afaceri despre care RISE Project a scris în 2016 că a fost partener de afaceri într-un offshore cipriot cu Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului Matei Balş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările