Legea pensiilor pe înţelesul tuturor, împreună cu ziarul „Adevărul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziarul „Adevărul", în parteneriat cu Monitorul Oficial, pune la dispoziţia cititorilor săi, începând de luni, 3 octombrie, volumul „Legea pensiilor pe înţelesul tuturor". În cele 272 de pagini ale volumului puteţi găsi principalele modificări pe care le introduce actul normativ intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011.

Explicaţiile la lege, scrise într-un limbaj accesibil tuturor, sunt oferite de doi membri ai echipei care a lucrat la proiectul Legii nr. 263 privind sistemul unitar de pensii publice şi, mai apoi, la elaborarea normelor de aplicare a acestei reglementări.

Este vorba de Daniela Ciobotaru şi Ştefan Ene, şefi de serviciu la Casa Naţională de Pensii Publice. Ambii au experienţă în domeniul stabilirii pensiilor, specializare în care lucrează de 20, respectiv 10 ani.
 
Creşterea treptată a vârstelor de pensionare


Legea prevede continuarea creşterii vârstelor de pensionare până în luna ianuarie 2015, la 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. La finalizarea acestei etape, se continuă creşterea graduală a vârstei de pensionare pentru femei, de la 60 de ani la 63 de ani, până în ianuarie 2030.

De asemenea, legea prevede o creştere graduală a stagiului complet de cotizare necesar pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă. Pentru femei, creşte de la 28 ani, în ianuarie 2011, la 35 de ani, în ianuarie 2030. Pentru bărbaţi, creşterea graduală a stagiului complet de cotizare este de la 33 ani în ianuarie 2011, la 35 de ani în  ianuarie 2015.

Stagiul minim de cotizare necesar pentru obţinerea unei pensii din sistemul unitar de pensii publice va creşte gradual de la 13 ani ianuarie 2011, la 15 ani în ianuarie 2015, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.

Principiul contributivităţii

Legea a pornit de la ideea uniformizării legislaţiei şi aplicarea, fără excepţii, a principiului contributivităţii. Au dispărut aproape toate reglementările apărute de-alungul anilor prin care diferite profesii beneficiau de legislaţie specială la pensionare. Acele categorii se bucurau de pensii stabilite mult mai  avantajos, a cărora valoare era de peste 80% din veniturile ultimei sau ultimelor trei luni.

Judecătorii Curţii Constituţionale au considerat însă că este prevederile referitoare la magistraţi sunt absolut necesare, aşa încât aceştia primesc în continuare o pensie calculată altfel decât se calculează în cazul oamenilor obişnuiţi.

Au dispărut pensiile speciale ale aviatorilor şi personalului navigant, ale parlamentarilor şi ale consilierilor de conturi de la Curtea de Conturi.

De asemenea, pensiile militare se supun şi ele noii legi, ministerele şi instituţiile în care lucrează aceştia virează statuui contribuţii, iar mai târziu, militarii vor primi pensii corespunzătoare acestor contribuţii.

Mai mulţi contribuabili

Pentru a evita un colaps al sistemului public de pensii, noua lege extinde categoriile de contribuabili. Plătesc, şi beneficiază ulterior de pensii, toate persoanele care obţin în mod exclusiv venituri profesionale din activităţi liberale - liberii profesionişti, managerii, membri asociaţiilor familiale etc.

Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, precum şi orice alte persoane care doresc să aibă mai târziu o pensie publică.

Penalizarea pensionărilor anticipate

Noua lege creşte penalizările aplicate pentru pensionările înainte de împlinirea vârstei standard. Până anul acesta, dacă te pensionai cu cinci ani înainte de a împlini vârsta din lege, o persoană pierdea cam 30% din valoarea normală a pensiei.

De la 1 ianuarie, procentul care se pierde a urcat până la 45% din valoarea cuvenită la împlinirea a 65 de ani. Pentru a se putea pensiona la 60 de ani, cu cinci ani înainte de termen, persoana va trebui să aibă un stagiu complet de 35 de ani, plus încă 10 ani de muncă.

Anticiparea nu poate să depăşească cinci ani, faţă de vârsta standard de pensionare, iar în perioada de anticipare nu se poate cumula pensia anticipată parţială cu un venit salarial (cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni). La împlinirea vârstei standard de pensionare, penalizarea se elimină din oficiu.

Volumul costă 9,99 lei şi poate fi achiziţionat numai împreună cu ziarul „Adevărul", de la toate punctele de difuzare a presei, de la magazinele din reţeaua Mic.ro sau poate fi cumpărat online pe www.adevarulshop.ro.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite