De la 1 februarie, noul Cod Penal va dezincrimina prostituţia, în sensul în care practicarea ei nu va mai fi infracţiune ci doar contravenţie, fiind sancţionată doar cu amendă. În schimb,  proxenetismul şi traficul de persoane în scopul exploatării sexuale rămân sancţionate cu dosar penal şi închisoare. În acest fel, începutul acestui an va aduce şi relansarea dezbaterii privind legalizarea prostituţiei.

Patriarhia Română a reafirmat, ori de câte ori au apărut dezbateri despre prostituţie, faptul că legalizarea ei nu poate aduce nimic bun în societate, nici măcar când vine vorba de latura fiscală. Ultima dată a fost în luna mai a anului trecut. Există chiar şi un document amplu, intitulat „Faţa nevăzută a prostituţiei legalizate

Ceea ce mă îngrijorează, însă, este superficialitatea argumentelor pro-legalizare.

  1. Legalizarea prostituţiei elimină sau reduce semnificativ prostituţia ilegală;
  2. Legalizarea bordelurilor înseamnă „sex sigur” şi aducerea sub control a bolilor cu transmitere sexuală;
  3. Statul are de câştigat din impozitarea prostituţiei;
  4. Reglementarea prostituţiei îmbunătăţeşte situaţia femeilor care lucrează în această „meserie”;
  5. Reglementarea prostituţiei duce la scăderea cererii de astfel de servicii;
  6. Prostituatele doresc legalizarea prostituţiei;
  7. Existenţa bordelurilor duce la relaţii de cuplu şi familie mai bune;
  8. Prostituţia oricum există, fiind socotită cea mai veche „meserie” ce nu va dispărea niciodată.

Practic,  pentru fiecare dintre ele se pot aduce în discuţie serioase argumente contra. Acestea sunt: 

  1. Legalizarea bordelurilor nu elimină prostituţia ilegală, ci duce la dezvoltarea ei;
  2. Legalizarea bordelurilor conduce la proliferarea bolilor cu transmitere sexuală, inclusiv a HIV;
  3. Costurile sociale ale prostituţiei depăşesc cu mult impozitele încasate de stat;
  4. Legalizarea bordelurilor legitimează şi amplifică discriminarea, abuzurile şi violenţa la care sunt supuse femeile, inclusiv „traficul de carne vie”;
  5. Legalizarea prostituţiei creşte cererea de prostituţie;
  6. Prima dorinţă a peste 90% din prostituate este să părăsească prostituţia;
  7. Prostituţia este un atentat la familie şi are un impact catastrofal asupra comunităţilor, a copiilor, mai ales prin divorţ, adulter, violenţă, alcool, droguri etc. ;
  8. Cele mai vechi „meserii” sunt minciuna şi crima, dar asta nu înseamnă că ar trebui să le legalizăm, cum tot aşa există şi zoofilie, necrofilie, pedofilie, incest etc. 
     

Cel mai vehiculat argument, controlul medical al fenomenului, se încăpăţânează să nu ia în calcul, cu cinism, dezumanizarea celor ce o practică. Chiar de ar exista control medical 100% asupra transmiterii bolilor, sunt studii clare care demonstrează că prostituţia uzează biologic şi psihic. Din nefericire, falşii umanişti care doresc legalizarea numesc aceste persoane „lucrători sexuali”, iar bolile datorate acestei uzuri, „boli profesionale”. Cum ar veni, un fel de „pierderi colaterale” aşa cum numesc uneori politicienii şi militarii suferinţa semenilor, provocată de războaie sau jocuri politico-economice. E grav când plăcerile sau interesele financiare din domeniu întunecă raţiunea, iar unii visează beneficii prin exploatarea sexuală a semenului. E ca şi cum viaţa ar trebui să semene neapărat cu un uriaş film porno de coşmar.

Cel mai bun exemplu de insucces al legalizării prostituţiei a venit tot anul trecut, când Ministerul Familiei din Germania a recunoscut public faptul că legalizarea ei a fost un eşec. Nu s-a redus nici traficul de fiinţe umane, nici proxenetismul şi nici măcar riscurile medicale nu au fost eliminate total. Sintagma „controlul autorităţilor asupra fenomenului” s-a transformat, din păcate, în „asistenţă neputincioasă a autorităţilor în faţa prostituţiei. La aceeaşi concluzie a ajuns şi Scoţia, în anul 2004, pe baza datelor din Australia, Irlanda, Olanda şi Suedia. 

Mai interesantă a fost atitudinea Suediei, care a decis, în 1999,  să nu sancţioneze prostituatele, ci pe clienţi, alături de proxeneţi şi traficanţi. Cumpărarea unui serviciu sexual, fie doar şi pentru o singură ocazie, este suficientă pentru acuzare. Reglementarea a avut un real succes, fenomenul reducându-se la mai mult de jumătate, iar alte ţări i-au urmat modelul. Ideea are la bază o logică foarte simplă: n-ar exista prostituate dacă nu ar exista clienţi. Iar aceştia nu pot scăpa de responsabilitatea existenţei acestui flagel doar prin plată.

Cred că fenomenul poate fi şi mai bine gestionat în România dacă autorităţile vor lua în calcul faptul că prostituţia este de două mari categorii: prostituţia de subzistenţă, în care cei ce se practică prostituţia caută un venit minim şi prostituţia de lux, unde motivul practicării este cu totul altul. Câtă vreme nu se va face această diferenţiere, lupta contra prostituţiei nu va avea un succes real ci, dimpotrivă, vom încuraja existenţa uneia prin argumente contra alteia. Dacă mai există dorinţa acestei lupte din partea autorităţilor, pentru că am o senzaţie neplăcută…

Marea mea teamă este că, de fapt, trăim o dramă la un alt nivel, pe care nimeni nu mai vrea să-l ia în calcul. Este vorba de tendinţa de generalizare a prostituţiei în toate straturile sociale, prin corupere. De câte ori nu întâlnim, în viaţa de zi cu zi, situaţii în care sunt evidente celelalte forme ale prostituţiei: intelectuală, financiară, legislativă, mediatică, etc. Toate pleacă din acelaşi filon: prostituţia morală. Este acel act prin care îţi reprimi principiile moralităţii, de dragul unor beneficii, fie ele financiare, de poziţie socială, de imagine etc. Iar practicarea lui zi de zi nu duce decât la ciopârţirea demnităţii şi a moralităţii, astfel încât vom ajunge să numim binele rău, iar răul bine.

Unii demnitari încercă să mascheze această realitate crudă a vremurilor noastre, prin încercarea de a redefini morala prin atitudini anti-creştine sau chiar contra legislaţiei în vigoare. Câţi parlamentari ştiu oare că România este parte a Convenţiei ONU pentru reprimarea traficului de fiinţe umane şi a exploatării prostituţiei semenilor? Ei se uită cu ochii pe la anumite ţări vecine, dar nu se mai uită şi pe legislaţia în vigoare.

Am avut ocazia de a auzi replici halucinante ale unor deputaţi care, (nu dau numele, pentru că mă interesează principiile, nu persoana) deşi au fost votaţi de o majoritate creştină a acestei ţări, încearcă să-i redefinească morala creştină, prin dezinformări şi opinii anticlericale. Oricine are dreptul la opinie, dar când eşti în slujba celor ce te-au ales, e bine să laşi interesele proprii deoparte şi să îi reprezinţi. Altfel, nu eşti decât un om care practică o altă formă gravă a prostituţiei, sub masca democraţiei: prostituţia politică

PS: Harta interactivă a situaţiei legalizării prostituţiei la nivel global (chartsbin.com)


via chartsbin.com