A doua lecţie de autoapărare învăţată în cei şapte ani de-acasă: să se uite mereu în spate, mai ales dacă merge pe o stradă întunecată seara. Treaba asta te poate face paranoică de-a lungul vieţii, dar dacă ai învăţat-o în copilărie nu mai poţi scăpa de ea. În felul ăsta, orice pas din urma ta devine un potenţial atac, orice bărbat care se întoarce seara de la lucru e un atacator care n-are altă treabă decât să te urmărească pe tine, iar în rest cheile, of, cheile nu se scapă niciodată din mână în faţa porţii.

A treia lecţie e ceva mai generală: cască şi tu bine ochii în jurul tău. Nu sta cu mintea în altă parte, uită-te pe unde mergi, eşti fată, trebuie să ai grijă de tine, că nimeni altcineva n-o să aibă. Dacă nu-i întuneric nu înseamnă că totul e bine, că eşti în siguranţă. Stai mereu pregătită să reacţionezi dacă ceva se petrece.

A patra problemă: străinii. Nu vorbi cu străinii, orice ar fi, sau dacă e obligatoriu – limitează-te la câteva propoziţii scurte, nu ştiu, nu cunosc, iar dacă totuşi străinul continuă conversaţia îndepărtează-te. Dacă e nevoie, strigă.

Lecţia numărul cinci, livrată într-o minunată lume liberă: nu purta şi tu fuste scurte, dacă nu vrei să ai probleme. Nu purta bluze decoltate. Îmbracă-te decent. Îmbracă-te ca şi cum ai vrea să treci neobservată, ca şi cum n-ai exista, ca şi cum ai avea, de exemplu, două bluze, una pentru zilele fără soţ, una pentru cele cu soţ. Te fluieră cineva? Mergi mai departe, nu ai auzit nimic. Nu te holba la autobuzul cu puşcăriaşi scoşi la muncă joia în centrul oraşului. Nu te hlizi prea tare.

A şasea lecţie de autoapărare. Nu sta şi tu singură la poartă numai cu băieţi. Alte fete nu mai sunt prin cartier? Oamenii vorbesc. E o lume mică şi murdară pe picioare, tu încearcă mereu să fii deasupra lor, nu le da motive să comenteze. Umblă şi tu deci mai mult cu fete.

A şaptea lecţie de autoapărare: bărbatul beat are mereu dreptate, notează asta undeva. Societatea te învaţă să nu răspunzi la provocări, chiar dacă ai dreptate. Ţine pentru tine replicile corecte în momente de felul ăsta şi nu uita: mai e şi mâine o zi când poţi avea dreptate.

A opta lecţie de autoapărare predată de societate: mergi pe stradă şi vezi o femeie bătută de un bărbat? Aici părerile sunt împărţite. Ce zice lumea că ar trebui făcut? Schemă logică. Intervii, dar iei şi tu un pumn, se ştie că aşa se întâmplă, aşa a păţit şi cutare, al lui cutare. Nasol, ce-ai căutat, aia ai primit. Alte variante, suni la Poliţie, strigi după ajutor, opreşti oameni pe stradă, aici apar alte probleme, n-ai telefon, n-ai buletin, te doare gura, te grăbeşti. Te uiţi după un bărbat mai înalt decât agresorul? Păi cine mai are chef să facă pe viteazul pe lumea asta? Treci mai departe ca şi cum n-ai văzut nimic, că sigur au ei un motiv de ceartă? Sanchi, viaţa e bună şi n-o să te pună pe tine vreodată în situaţia asta complicată.

A noua lecţie de autoapărare: priveşte şi tu în jos, nu privi oamenii în ochi, uită-te la pantofi sau eventual dincolo de ei.

A zecea lecţie: încearcă şi tu să fii mai amabilă, să vorbeşti despre lucruri mai bune, să vezi partea plină a paharului, să nu pronunţi cuvinte urâte, eşti fată!, oamenii vor să audă de la tine poveşti drăguţe, nu le pune oglinzi în faţă, nu le zice cât de nasol le pute gura, nu le spune că totul e de rahat. Fă o figură frumoasă. Altfel te vor urî.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.