László Bodor, fundraiser: „O situaţie de criză creşte implicarea oamenilor“ INTERVIU
0
László Bodor, consultant în strângere de fonduri, povesteşte despre generozitatea românilor în pandemie şi despre mişcarea internaţională Giving Tuesday, coordonată în România de Asociaţia Envision, pe care a fondat-o în 2012.
László Bodor (40 de ani) este unul dintre fondatorii Asociaţiei Envision. ONG-ul a adus în România, în 2017, mişcarea globală Giving Tuesday – datorită căreia avem ocazia să fim generoşi şi cu persoane pe care nu le-am întâlnit niciodată – şi a dezvoltat platforma de strângere de fonduri Galantom, „care aduce împreună oameni de bine“: fundraiseri, organizaţii neguvernamentale, donatori şi voluntari. László Bodor vorbeşte, de asemenea, despre ce înseamnă să renunţi la jobul dintr-o multinaţională ca să porneşti proiecte care schimbă viaţa comunităţii în care trăieşti.
Ce aţi aflat despre altruismul românilor de când organizaţi Giving Tuesday?
Nu am făcut cercetări despre altruism, dar am învăţat multe lucruri din campaniile pe care le-am derulat şi din iniţiativele oamenilor şi ale organizaţiilor. Am conştientizat că oamenii, în general, sunt generoşi. Au această calitate, dar sunt luaţi de grijile de zi cu zi şi angrenaţi într-o fugă contracronometru – care s-a mai schimbat un pic odată cu pandemia – şi nu au ocazia să fie generoşi zilnic. Nu găsesc singuri contextul de a ajuta pe cineva în nevoie şi care nu are legătură cu ei. Mingea este la noi, la Giving Tuesday, şi la orice altă organizaţie care desfăşoară activităţi caritabile şi sociale şi are nevoie de sprijin. Odată ce ajungem la oameni cu mesajul potrivit, mulţi dintre ei se vor implica. Trebuie să le atragem atenţia. Vrem să continuăm să creştem această campanie şi să ne dezvoltăm celelalte iniţiative.
Cât de dispuşi au fost românii să dăruiască în 2020, având în vedere incertitudinile, inclusiv financiare, aduse de pandemie?
Chiar dacă la început cei din ONG-uri s-au gândit că o să fie foarte rău şi că fondurile şi sprijinul vor fi afectate, lucrurile nu au stat aşa. În România, multe companii încă nu se implică. Fiind un potenţial mare, lucrurile au continuat să crească. Cu siguranţă că au fost segmente din populaţie ale căror venituri s-au diminuat, iar ele nu s-au mai putut implica, însă mulţi oameni nu au fost afectaţi financiar şi au participat abia acum, când au avut un imbold să o facă. O situaţie de criză creşte implicarea oamenilor. Primul impuls este să ajute în problema actuală, să sprijine spitalele în contextul pandemiei. A fost important şi ca organizaţiile care rezolvă alte cazuri să comunice că problemele de care se ocupă ele necesită, de asemenea, sprijin, pentru că încă nu au fost rezolvate. Proiectul Galantom, platformă de peer-to-peer fundraising, de strângere de fonduri de la om la om, a avut o creştere semnificativă anul trecut. Suma donaţiilor din 2020 a fost mai mare cu 47% decât suma donaţiilor din 2019. Pe platformă am avut şi iniţiative legate de pandemie, dar au continuat să crească şi celelalte. Nu m-a surprins! Mai am alte câteva proiecte şi mă documentasem în legătură cu fundraisingul de criză. Inclusiv donaţiile prin SMS au fost mai multe, iar o creştere a venit din campaniile de urgenţă. Firmele au continuat să ofere sponsorizări deductibile; au o facilitate fiscală prin care pot direcţiona o parte din impozitul pe profit, respectiv din venit. Apoi, destul de multe campanii de sfârşit de an au atras sume considerabile. Am stat de vorbă cu oamenii, sunt bucuroşi că se pot implica, se simt bine când ajută. Trebuie să ajungem la cât mai mulţi şi să construim partea de filantropie în România, pentru că suntem în urma multor ţări dezvoltate.
O colaborare între stat şi comunitate
Crezi că oamenii au contribuit anul trecut şi pentru că această pandemie ne face mai empatici?
O asemenea situaţie atrage atenţia şi oamenii devin, într-adevăr, mai empatici. Prin natura lor, îşi doresc să participe la rezolvarea problemei. Dacă am întreba aleatoriu lumea pe stradă, ar spune că, în general, oamenii nu ajută. Dar, dacă le pasă de o problemă, vor oferi din puţinul pe care-l au.
De ce e importantă implicarea socială, ce impact ar avea pe termen lung în România?
Estimăm că va fi mai mare impactul. Este nevoie de un efort comun al comunităţilor – mă refer şi la persoane fizice, şi la companii – şi al statului, să nu fie problemele doar în cârca unuia, ci fiecare parte să aibă o contribuţie corespunzătoare. Cred că mai e de lucru şi la mentalitatea cum că nu trebuie să construim noi spitale, ci statul. E cu dus şi întors. Statul trebuie să-şi facă treaba, dar, între timp, putem să ne implicăm în proiecte care construiesc spitale, până îşi revine statul. Ar fi bine să privim lucrurile echilibrat. Am observat, datorită proiectelor de strângere de fonduri, că există resurse la nivelul comunităţii. Nu e adevărat că nu sunt bani. Firmele au o facilitate fiscală unică în Europa, pot deduce sponsorizări, nu e niciun cost pentru ele. Şi persoanele fizie au resurse; până la urmă, contează fiecare 2 euro.
Oamenii vor să vadă repede rezultate când dăruiesc. Ce îi poate convinge să fie constanţi şi de ce e important să se întâmple asta?
Este important pentru o organizaţie să ştie că se poate baza pe un anumit venit lunar, iar contribuţiile lunare oferă sustenabilitate, pentru că sunt predictibile şi eficiente. Mulţi oameni consideră că cei 2 euro pe care i-ar putea dona nu ar fac nicio diferenţă. Trebuie să-i convingem că fiecare leu face o diferenţă, pentru că se adună şi se transformă într-un sprijin concret.
Alte forme de generozitate, dincolo de cea financiară
Care e povestea Giving Tuesday?
Mişcarea a pornit în Statele Unite, în 2012, în contextul Black Friday şi Cyber Monday. După zilele în care facem cumpărături şi ne gândim la cei apropiaţi, de ce să nu ne gândim şi la necunoscuţii care au nevoie de sprijin? Să dăm ceva înapoi. Giving Tuesday a fost gândit ca o sărbătoare a generozităţii şi a devenit o mişcare la nivel global. Acum, în peste 70 de ţări există echipe locale care se ocupă de ea, dar s-au observat activităţi legate de asta aproape peste tot. Poate fi generozitate la orice nivel, nu neapărat implicare financiară. Ar putea fi o masă caldă, un sfat, o îmbrăţişare, orice îl ajută pe celălalt să meargă mai departe. De-a lungul timpului, am avut iniţiative şi din partea copiilor, au fost clase care au strâns jucării şi le-au oferit copiilor care nu aveau. Anul trecut, un puşti din Alba Iulia, în jur de 12 ani, pasionat de calculatoare, a recondiţionat un laptop şi l-a oferit unor copii. În felul acesta, au reuşit să participe la cursurile online. Alţi oameni au donat sânge, echipa noastră face asta în fiecare an. Oamenii şi-au dăruit şi ziua de naştere. Sunt organizaţii care au diverse iniţiative; Programul Niciodată singur – Prietenii vârstnicilor, al Fundaţiei Regale Margareta a României, a oferit câte un fular croşetat de vârstnicii din grijă pentru o donaţie de 100 de lei. În 2020, am avut o întreagă săptămână a generozităţii, nu doar o zi.
Ce planuri aveţi pentru această mişcare?
Am decis să continuăm tradiţia şi să organizăm o săptămână a generozităţii în fiecare an. Credem că pentru România, unde mai sunt atât de multe de făcut, o zi este prea puţin. Vrem să creştem proiectul şi campania. Anul trecut, numai pe 1 decembrie s-au făcut donaţii de peste 2.4 miliarde de dolari în Statele Unite. Exemplul SUA ni se pare îndepărtat, de aceea, ne uităm şi la alte ţări. Un exemplu pozitiv este Rusia, unde Giving Tuesday a crescut enorm. Dacă o mişcare din SUA poate să se dezvolte aşa frumos în Rusia, cu siguranţă poate şi în România.
Cum a învăţat bine limba română
Ai copilărit într-un oraş mic. În anii ’90, au ajuns ONG-urile internaţionale şi acolo?
Am copilărit în Sfântu Gheorghe şi din cauza asta am luat contact cu voluntariatul foarte târziu. Mi-a părut rău că nici măcar la facultate nu am făcut şi că am reuşit abia la 30 de ani. Cred că este important ca studenţii şi ceilalţi tineri să afle mai devreme de existenţa acestor organizaţii. Ar fi minunat, când iau decizia încotro se îndreaptă după facultate, să aibă şi această opţiune în faţă. Acum sunt mai vizibile organizaţiile, dar ar fi util ca ONG-urile, mai ales cele mari, cu putere şi resurse, să dezvolte programe prin care să meargă în universităţi şi să le povesteasă ce fac ei şi ce oportunităţi de activitate profesională există. Mie, din perspectiva fundraiserului, mi-ar plăcea să lucrez la un astfel de program şi să povestesc ce înseamnă să atragi fonduri. E o profesie care se poate compara cu oricare alta dintr-o multinaţională din zona de marketing şi resurse umane. În Anglia sau America, oamenii ies la pensie după ce muncesc în fundraising.
După liceu, de ce te-ai hotărât pentru Academia de Studii Economice din Bucuresti?
Mi s-a părut potrivit să fiu economist; atunci oferta universitară din România era destul de limitată. Ţin minte că mai cochetam şi cu ideea de producţie de televiziune. Când ne alegem facultatea, ar trebui să avem mai multe informaţii, dar eu locuiam într-un oraş mic şi nu aveam acces la ele. Facultatea mi-a plăcut la momentul respectiv. Dar ar fi bine ca tinerii să aibă experienţe care să-i ajute să-şi dea seama mult mai devreme ce pasiuni au. Eu am făcut schimbarea abia la 33 de ani. Cum ar fi fost să lucrez de la început în zona asta? Acum aş fi avut mai multă experienţă şi un impact mai mare.
Limba română şi un potenţial conflict
Legat de oraşul în care ai copilărit şi de oportunităţi, unde ai învăţat limba română: în familie sau după ce te-ai mutat în Bucureşti?
Am învăţat-o mai bine după ce am venit în Bucureşti, dar nu am avut dificultăţi majore când am ajuns aici. Am făcut şcoala în limba maghiară, anturajul a fost de naţionalitate maghiară, dar am învăţat limba română conform programei după care aţi învăţat şi voi. Din fericire, învăţ uşor limbi străine şi m-a ajutat că părinţii m-au dat de două ori la grupa mare la grădiniţă – a doua oară m-au înscris la cea de limba română. Fiind copil, am fost forţat să mă întâlnesc cu această limbă zi de zi şi o foloseam cum puteam atunci. S-au pus nişte baze. Părinţii mei au fost deschişi şi au vrut să o învăţ cât mai bine. Mi-ar plăcea să se schimbe anumite lucruri, pentru că nivelul la care maghiarii vorbesc româna a rămas singurul potenţial conflict între cele două naţionalităţi.
Ce crezi că ar fi bine să se schimbe?
Cel puţin când am învăţat eu româna, aveam aceeaşi programă cu elevii de naţionalitate română. Mi se pare o greşeală. Copiii maghiari, ca să înveţe să vorbească româna, ar trebui să aibă o programă diferită şi dezvoltată special pentru ei, cu obiectivul ca ei să înveţe limba cât mai repede. Înainte să reţină nişte analize filosofice, ar ajuta să aibă ore de conversaţie. E o problemă încă nerezolvată şi nu înţeleg de ce. Cei care aleg să plece din comunităţile respective la universitate depăşesc limita aceea, se confruntă cu limba română şi învaţă la un nivel care le permite să facă ce-şi doresc. Poate unii renunţă să înveţe mai bine româna şi apoi să aplice la joburi, pentru că li se pare greu. Fie că rămân sau nu printre maghiari, e un avantaj să cunoască limba.
„Eram convins că voi lucra toată viaţa în companii multinaţionale“
Când ţi-ai dat seama că e important să fii generos cu ceilalţi? Ai o poveste de la începuturile voluntariatului?
Am început activitatea profesională în companii multinaţionale şi aveam alte planuri de viitor. Eram convins că voi lucra acolo toată viaţa şi că voi construi o carieră frumoasă. Am avut noroc şi am ajuns de la facultate direct într-o companie bună. Când am avut o perioadă mai puţin aglomerată, am început să fac voluntariat. Aşa am ajuns la HOSPICE Casa Speranţei. Experienţa asta a generat o schimbare profundă şi mi-am dat seama că ce gândisem iniţial nu mai era valabil şi că voiam să fac altceva. Atunci am înţeles cât de important e să fim atenţi la oamenii din jur şi să-i sprijinim de câte ori putem. Cred că un rol important l-a avut şi cauza pentru care am făcut voluntariat: HOSPICE oferă îngrijire paliativă pentru pacienţii care se luptă cu boli incurabile şi este o organizaţie pentru care fiecare clipă de viaţă contează. Şi-a propus să ajute oamenii aflaţi, poate, în cea mai dificilă etapă a vieţii lor. Îi ajută să trăiască cu demnitate, fără durere. Mi-am dat seama că e important să mergem dincolo de noi, de propria familie şi de prieteni. Am reuşit să mă mut în sectorul neguvernamental în 2013, după trei ani de voluntariat, şi mi se pare o alegere inspirată, chiar dacă a fost destul de grea trecerea. Eram obişnuit cu un anumit venit, aveam rate. Partea financiară nici acum nu e cum ar trebui, dar a fost cea mai bună decizie. Nu e numai un domeniu care îţi oferă satisfacţii că lucrezi pentru proiecte sociale, dar este şi unul bogat profesional, în care poţi să înveţi şi să te dezvolţi. În atragerea de fonduri, unde lucrez eu mai mult, ai o experienţă extraordinară, cunoşti mulţi oameni, îi înţelegi mai bine.
Oportunităţile din ONG-uri
La voluntariat conversai cu pacienţii sau te ocupai mai degrabă de strângerea de fonduri?
Am ajutat echipa de fundraising, am implementat evenimente şi campanii. Rareori am avut contact cu pacienţii. S-a întâmplat mai des după ce m-am angajat în echipa de fundraising, dar era la latitudinea mea cât de mult. Îi vizitam ca să înţeleg mai bine pentru ce strângem banii.
Primul tău job într-un ONG a fost chiar la HOSPICE Casa Speranţei. Cum ţi s-a părut trecerea de la voluntar la angajat full-time?
Am avut norocul să am această tranziţie, după ce am aplicat la programul Voluntar de Profesie al Fundaţiei Vodafone România. Aplicai ca să implementezi un proiect într-un ONG şi, dacă erai ales, fundaţia îţi plătea salariul şase luni – ultimul salariul pe care l-ai avut, dar cu un anumit plafon. Însemnau mai puţini bani, dar era o oportunitate frumoasă de a vedea cum e să lucrezi cu normă întreagă într-un ONG, iar salariul a fost decent. După cele şase luni, s-a ivit o oportunitate la HOSPICE şi am rămas acolo.
Ce sfaturi le-ai da celor care vor să urmeze aceeaşi cale, să plece dintr-o multinaţională într-un ONG?
Cred că, oriunde am lucra, e important să ne placă şi să facem lucrurile cu pasiune. Când cineva îşi dă seama că şi-ar dori altceva, ar fi bine să facă paşi către direcţia respectivă. Câteva sfaturi sunt, într-adevăr, utile. E important să înţeleagă ce înseamnă jobul acela nou, iar printr-un voluntariat poţi să te apropii şi să observi anumite lucruri. Totuşi, e o perspectivă diferită. I-aş recomanda să îşi ia câteva zile libere şi să meargă acolo toată ziua. Apoi, să conştientizeze ce înseamnă tranziţia respectivă, pentru că poate fi dureroasă, cum a fost şi în cazul meu. Chiar dacă faci o schimbare şi se dovedesşte că nu e ce ţi-ai dorit, nu e un capăt de ţară, măcar ai încercat. După aceea, poţi să faci o altă schimbare. Tinerii sunt destul de curajoşi acum şi fac schimbări mult mai repede; dacă văd că ceva nu merge, renunţă. Am văzut şi percepţia că în ONG-uri nu e mult de muncă şi e mai lejer. Acolo poţi să faci câtă treabă vrei tu. Probabil că presiunile sunt mai mici decât într-o companie, care e mai structurată şi sunt nişte standarde pe care trebuie să le respecţi, dar şi în ONG poţi să ai nişte rezultate foarte bune, măsurabile.
Pasiunea pentru proiecte contribuie la depăşirea greutăţilor
În ce măsură te-a ajutat experienţa din corporaţie în sectorul ONG?
Cred că m-a ajutat, am transferat multe skilluri. Când am preluat un departament, mi-a fost mai uşor să construiesc o structură şi să dezvolt o strategie.
De ce ai fondat Asociaţia Envision, dacă făceai deja voluntariat într-o organizaţie neguvernamentală?
Înainte să mă mut în sectorul neguvernamental cu jobul, am înfiinţat acest ONG pentru că eu şi doi prieteni de la HOSPICE am vrut să creăm ceva şi să avem o contribuţie a noastră. Am învăţat multe şi din antreprenoriatul social.
Probabil că ai avut şi dezamăgiri sau obstacole în sectorul neguvernamental. Cum le-ai depăşit până acum?
Au fost şi obstacole, şi lucruri care m-au dezamăgit. Le-am depăşit pentru că îmi plăcea prea mult ceea ce făceam. Am mai vorbit despre partea financiară, care e importantă – vrem să atragem oameni foarte buni, dar pentru asta avem nevoie de resurse. Din acest punct de vedere, s-a mai schimbat situaţia în bine, dar încă nu suntem la nivelul la care ar trebui.
Se încarcă comentariile...
