ANALIZĂ Lăcomia ucide. Medicamente dispărute din farmacii după ieftinire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ieftnirea medicamentelor a adus şi la dispariţia lor de pe piaţă FOTO Adevărul
Ieftnirea medicamentelor a adus şi la dispariţia lor de pe piaţă FOTO Adevărul

Ieftinirea medicamentelor a dus şi la dispariţia lor de pe piaţă, iar acum bolnavii cronic, inclusiv cei care suferă de diverse tipuri de cancer, nu îşi găsesc tratamentele de care au nevoie. Situaţia este foarte gravă, atrag atenţia reprezentanţii pacienţilor.

„Faptele bune nu rămân nepedepsite“ spune o vorbă din popor care în acest moment se potriveşte foarte bine cu situaţia în care se află Ministerul Sănătăţii. Mai exact, instituţia se află la un pas de a se alege cu o plângere penală din cauza lipsei de medicamente de pe piaţă. Asta pentru că anul trecut Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a scădea preţurile la 1.500 de medicamente pentru boli cronice în aşa fel încât să vină în sprijinul pacienţilor, iar acum măsura pare să se fi întors împotriva sa.

Concret, de când a fost luată decizia de la o lună la alta medicamentele dispar de pe rafturile din farmacii, iar bolnavii sunt nevoiţi să alerge mai mult pentru a obţine produsele de care aveau nevoie pentru a-şi ţine bolile sub control. Din nefericire, sunt pacienţi care nu şi-au găsit tratamentul şi au murit, atrag atenţia reprezentanţii pacienţilor. Producătorii avertizaseră că vor bloca piaţa.

Oficialii din Sănătate susţin şi acum că decizia trebuia luată pentru că preţurile la medicamentele din România erau şi de patru ori mai mari decât în restul Uniunii. Ba mai mult, Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Sănătăţii, spunea în vară că „au fost purtate discuţii şi cu CE ,şi cu partenerii externi, şi cu producătorii, asociaţiile de distribuitori, cu lanţurile de farmacii ca să nu avem deficienţe în aprovizionare“.

„Efectul pentru pacient o să fie exact contrar celui dorit de autorităţi. Nu doar că medicamentele nu se vor ieftini, ba mai mult pacientul când se va duce la farmacie, cele mai ieftine dispărând, aceeaşi reţetă costă mai mult“, atrăgea atenţia Laurenţiu Mihai, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, în urmă cu un an când oficialii de la minister şi-au anunţat intenţiile.

Zece medicamente din România pot pleca oricând către alte pieţe

La rândul lui, Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor Internaţionali de Medicamente, declara: „Zece medicamente din România pot pleca oricând către alte pieţe unde preţurile sunt mult mai mari. Nu ştim care sunt medicamentele care vor fi primele care vor dispărea de pe piaţă, dar în mod cert vor fi foarte multe medicamente critice pentru pacienţi“.

Astfel că, după ieftinire, producătorii de medicamente, distribuitorii şi chiar farmaciştii au încercat să îşi pună afacerile la adăpost şi au demonstrat că anumite produse pot să dispară complet. Între timp, şi producătorii autohtoni de medicamente au anunţat că nu îşi mai permit să pună pe piaţă anumite produse care, odată cu reajustarea preţurilor, nu mai aduc profit.

Astfel s-a ajuns în situaţia în care la sfârşitul anului trecut, o listă neoficială alcătuită de medici arăta că aproape 100 de medicamente cu preţ mic, folosite de foarte mulţi pacienţi, lipseau din spitale şi farmacii. De altfel, în ultimii 7 ani, de pe piaţa din România au dispărut 900 de medicamente.

Medicamentele pentru cronici dispar din farmacii

Astfel s-a ajuns în situaţia în care o mare parte dintre pacienţi au constatat că din farmacii lipsesc medicamente esenţiale, între care cele destinate afecţiunilor neurologice, neuropsihice, chiar şi autocoagulantele.

Inclusiv oncologicele, care erau puse sub adăpost printr-un
ordin de ministru care nu a mai fost semnat la sfârşit de an, nu sunt de găsit. În aceste condiţii, unii pacienţi se întorc la medicii de familie, pe care îi roagă să le prescrie alt tratament, iar alţii renunţă să mai ia medicaţia.

„Avem deja semnale că nu se găsesc medicamente pentru cancer în farmaciile cu circuit deschis. Vorbim şi de produse ieftine, dar şi de produse scumpe care lipsesc. Iar pacienţii au ajuns să scoată bani din buzunare. Unii mor cu zile“, a declarat Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (APCR).

„Lipsa Digoxinului ar trebui investigată de autorităţi“

Oncologice nu se găsesc în unele farmacii din Suceava, Constanţa, Tulcea, Dolj, Bihor şi Sibiu, punctează Irimia. Şi Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), a primit sesizări de la pacienţi care se plâng că nu au acces la anumite terapii.

„Este foarte grav ce se întâmplă. De regulă, în ianuarie sunt mulţi care merg la controale medicale, iar activitatea de prescriere de medicamente este mai mare decât de obicei. Singurii care se pare că nu întâmpină probleme sunt diabeticii“, a explicat Barbu, adăugând că, spre final de an, Digoxinul, un produs destinat bolnavilor de inimă, a reapărut pe piaţă după multe luni în care a fost de negăsit.

„Medicamentul este fără înlocuitor şi nu s-a găsit aproape 10 luni, timp în care au fost cazuri de pacienţi care au decedat. Vom face o sesizare la Parchetul General, pentru a investiga ce s-a întâmplat atunci. În perioada februarie - decembrie 2015 au fost pacienţi care se internau în spital doar pentru a putea face o cură cu Digoxin, în timp ce alţii au cumpărat cantităţi masive şi au făcut trafic cu acest produs“, a mai spus reprezentantul pacienţilor.

Trei fabrici de medicamente au intrat în şomaj tehnic

Cei din industria farmaceutică spun că se aşteptau la această situaţie. Concret, în trimestrul IV din 2015, piaţa farmaceutică a scăzut cu 30% în vânzări şi cu 10% în volum. Iar această scădere este un efect direct al scăderii preţului la medicamente, spune Dragoş Damian, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

„Însă nu doar produsele au început să dispară de pe piaţă, pacientul fiind nevoit în multe cazuri să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru a-şi cumpăra medicamente mai scumpe. Trei fabrici de medicamente sunt în momentul de faţă în şomaj tehnic. Dacă nu sunt comenzi, nu au ce să muncească. După reajustarea preţurilor vor dispărea 600 de medicamente ieftine. Deja nu se găsesc la raft, acesta fiind unul dintre motivele pentru care pacienţii se plâng. Ele vor fi înlocuite de alternative mai scumpe, pentru care pacientul va fi nevoit să plătească o coplată“, a precizat Damian.

„Nimeni nu face muncă patriotică“

Cu alte cuvinte, din cauza indisponibilităţii unor produse ieftine, pacienţii vor fi nevoiţi să se trateze cu medicamente mai scumpe. „Autorităţile par a nu înţelege că nimeni nu poate face muncă patriotică într-o economie de piaţă“, a declarat Petru Crăciun, farmacist şi director al companiei de cercetare de piaţă Cegedim.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite