La vânătoare de curculi

Am o recomandare pentru nostalgicii comunismului: să citească volumul „Executaţi prin înfometare", scris de Miron Dolot şi apărut recent la Editura Meteor Press.

Este o demonstraţie impresionantă a ororilor colectivizării din URSS (1928 - 1933). În satele Ucrainei sovietice, duşmanul de clasă îl reprezentau curculii, adică micii şi marii fermieri, cărora în Rusia li se spunea culaci, iar în România - chiaburi. Un fragment din această carte poate fi un bun anticorp în faţa tentaţiilor comuniste.

„Preşedintele sovietului sătesc anunţă că urmează să rostească un discurs comisarul partidului. Tovarăşul comisar îşi începu discursul cu toată pompa unui orator comunist tipic. El descrise viaţa nenorocită a fermierilor din alte ţări şi sălbăticia cu care aceştia erau exploataţi de «rechinii imperialişti». Apoi, schimbând tonul vocii, vorbi despre viaţa fericită din Uniunea Sovietică.

«Ar putea o adunare ca aceasta să aibă loc în ţările capitaliste?», întrebă el pe un ton tânguitor. «Nu!», răspunse grăbit la propria întrebare. «Nu! Acolo nu este libertate, iar fermieri ca voi» - şi arătă spre noi cu ambele mâini - «fermieri ca voi nu au acest privilegiu. Ei nu au adunările lor...»

Isteria sa retorică continuă. Se repetă de câteva ori. El îşi încheie discursul, cerându-le fermierilor să se înscrie în colectivă şi avertizându-i că printre noi se găseau mulţi curculi.

«Curculii sunt duşmanii noştri», strigă el, «şi trebuie să-i exterminăm ca clasă socială! Rechinii n-au ce căuta printre peştii inofensivi!», adăugă el. Apoi îi înfăţişă pe curculi ca pe un instrument diabolic al capitaliştilor care se pregăteau pentru un atac împotriva URSS. «La naiba cu ei!, strigă acesta, încheindu-şi tirada propagandistică. «La naiba cu toţi curculii! La naiba cu fiecare membru al familiilor lor!»

După ce strigă aceste lozinci, oficialităţile de la tribună, soldaţii, miliţienii şi copiii răspunseră discursului său cu aplauze lungi şi puternice. Fermierii doar îşi aruncară nişte priviri şi nu aplaudară. Observându-ne indiferenţa, oficialităţile părură derutate, dar situaţia fu salvată de ofiţerul GPU (n. red. - poliţia politică). Imediat ce aplauzele încetară, acesta luă locul vorbitorului, adresându-se în propoziţii scurte şi clare.

«Tovarăşi», începu el, aruncându-le fermierilor o privire rece. «Tovarăşi, a fost o mare plăcere să aud un discurs atât de frumos şi de adevărat din partea stimatului nostru tovarăş comisar. Este însă un lucru îngrozitor să vezi că aceste cuvinte încărcate de patriotism, ale iubitului nostru comisar, sunt ignorate şi boicotate de duşmanii poporului!»

Fermierii îşi aruncară priviri temătoare. După ce făcu în mod intenţionat o pauză, comisarul continuă: «Ceea ce se-ntâmplă acum este cea mai bună dovadă că duşmanul poporului se află printre noi! Tovarăşul comisar a vorbit în numele iubitului nostru Partid Comunist şi al guvernului nostru popular. A vorbit în numele marelui nostru conducător, tovarăşul...» În acel moment, fu întrerupt de o explozie de aplauze".

Grigore Cartianu este redactor-şef "Adevărul''