La originea răului: incompetenţa

Am scris de numeroase ori în această pagină că singura instituţie care funcţionează ca lumea în România este datul cu părerea. Nu e vorba de opinii, de analize, de critici. Acestea toate presupun competenţă. Sau, mă rog, ar trebui să presupună.
"N-am intenţia de a mă pronunţa pe fond în privinţa originalităţii tezei şefei DNA". Nu-i chiar asa de greu, cum nu a fost nici in cazul lui Ponta. "Paragrafe întregi de la paginile 21–24 ale tezei semnate de Laura Codruța Kövesi sunt reproduse, fără ghilimele, din volumul I al cursului "Combaterea crimei organizate", semnat de chestorul de poliţie Damian Miclea şi apărut în 2004 la Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor. Inclusiv notele de subsol din lucrarea lui Damian Miclea sunt preluate de şefa DNA în teza sa" (vezi articolul scris de Emilia Sercan, Pressone) Chiar si un singur paragraf plagiat, preluat fara gilimelele de citare si autorul real al paragrafului, e suficient ca sa califice o lucrare (teza de doctorat) drept plagiat. Chiar nu sunt dubii daca lucrarea Codrutei Kovesi e plagiat sau, discutia e doar in ce masura, ce autori, etc.. O astfel de analiza se face de catre o comisie dar asta nu schimba concluzia asupra lucrarii ca intreg, exista deja dovezi suficiente ca sa fie calificata teza ca "plagiata"
Ce s-o mai lălăim: nici nu trebuie ca să-i citești articolul pentru a știi că tovarășul Manolescu s-o dat ca-ntotdeauna cu reacțiunea adică cu bampirii care suge sângele poporului. Huo! PS De plagiatul Luluței nu mai zic: e suficient să te uiți la fixonomia ei pentru a te lămuri de plagiat.
Mai nou, și chiar mai grav, este și faptul că onorabilul nostru critifc literar a început să se ocupe cu lansarea de falsuri grosolane, când susține că Ciuvică nu ar fi citit teza Codruței în 2012 când a făcut prima acuzație de plagiat: „În esență, am invocat că Grupul de Investigații Politice a publicat în data de 18.05.2012 o analiză amplă și temeinică, însoțită de documente doveditoare, prin care se apreciază că teza de doctorat a doamnei Laura Codruța Kovesi este un plagiat, fiind prezentat în acest sens un tabel în care sunt puse față în față circa 50 de pasaje plagiate și textele originale.” (Valer Marian, Cotidianul)
În sfârșit, pentru toate fetele mai și virgine care ne declară cu ingenuitate că nu pot pentru ca să se pronunțe dacă o fost sau n-o fost (plagiat zic), le ofer eu chiar aici toate dovezile (c-o fost): kovesiplagiat.wordpress.com/
Și dacă nu vă ajunge, mai luați d-aici: „Plagiatul șefei DNA, Laura Codruța Kövesi este dovedit de multă vreme. Lipsește confirmarea unui for oficial, așa cum este CNATCDU, dar pentru opinia publică sunt suficiente dovezile prezentate până acum. Așa cum arăta cineva, nu e nevoie de mari specialiști, căci și un copil de 10 ani poate constata că un text este copiat. În treacăt fie spus, tezele acestea de doctorat ale polițiștilor, procurorilor, generalilor, pe teme de securitate, infracționalitate transfrontalieră etc. sunt doar jalnice insăilări de fraze standard și clișee administrative. Chiar necopiate de-ar fi, și tot nu ar putea, într-un regim academic normal, să fie luate în considerare. De fapt, dacă ne uităm la producția recentă de teze doctorale care au intrat în atenția opiniei publice, nu e nicio diferență esențială între o teză copiată și una ”originală”. Ele vehiculează același limbaj mecanic care nu spune nimic și care mimează cunoașterea. Plagiatul rămâne totuși dovada cea mai clară a imposturii academice.” „Prima sesizare a plagiatului Laurei Codruța Kövesi aparține Grupului de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică. Încă din 2012, GIP a publicat un tabel meticulos cu pasajele copiate de procuroare și textele originale, semnalând și erorile de transcriere a unor note (Array). Mai târziu plagiatul a fost confirmat de ”Indexul suspiciunilor de opere plagiate în România”, o platformă inițiată de un grup de profesori de la Universitatea din Cluj (GRAUR) și dedicată furtului academic (www. plagiate.ro).”
„Traseul informațiilor legate de acest plagiat este prin el însuși extrem de interesant, căci pune în lumină politizarea excesivă a subiectului. Așa cum plagiatul premierului Ponta a fost tratat cu mare insistență în presa eurofilă și proamericană, despre plagiatul procuroarei șefe Laura Codruța Kövesi a scris cu predilecție presa de ”opoziție” națională. Meritul excepțional al ”Indexului” citat mai sus este că își propune - și până acum a reușit – să facă abstracție de afilierea politică a celor acuzați de plagiat, tratându-i pe toți cu aceeași măsură. De exemplu, ”Indexul” a publicat la vremea respectivă și un dosar cuprinzător, riguros alcătuit, al plagiatului lui Victor Ponta.” www.dw.com/ro/laura-codru%C8%9Ba-k%C3%B6vesi-acuzat%C4%83-din-nou-de-plagiat/a-35912548
N. Manolescu: „Mugur Ciuvică, şeful Grupului de Investigare Politică (GIP), susţinea în 2002 că teza Codruţei Kövesi ar fi plagiată, ca să recunoască astăzi că n-a citit-o.” - serios?! adică unde și când l-ați văzut dvs. pe Ciuvică „recunoscând că n-a citit teza” Codruței?! Cumva pe la vreo...cârciumă de cartier?! - și cum se face că nu ați fost deloc curios să verificați raportul GIP din 2012, bașca probele pe care s-a bazat acest raport: www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/grupul-de-investigatii-politice--lucrarea-de-doctorat-a-procurorului-general-laura-codruta-kovesi-este-un-plagiat-264504
Melus , daca doar plagiatul lui Luluta te framanta dintre toate pradarile prin care trece tara noastra atunci afla ca cu plagiat sau fara Codruta este ceea mai buna sefa DNA dovada ca infractori au ajuns sa se denunte si sa isi recunoasca vinovatia singuri doar ca sa scape cu o pedeapsa mai usoara ! P.S. are dreptate d-l Manolescu in privinta datului cu parerea la asta suntem cei mai buni ...
Mda. Ala cu Microsoft a pus la cale "afacerea" .. a fost anmcgetata a dat in gat si acum este liber sa kentuie milionele ciordite. Mare suuces bre!~
mel019, Te incadrezi perfect in ceea ce a spus Nicolae Manolescu: "singura institutie care functioneaza ca lumea in Romania este datul cu parerea" ! In comentariile tale pe tema plagiatului sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, faci exact acest lucru si, evident, nu vad cum ai putea invoca aici competenta ! Cum prea bine a subliniat Nicolae Manolescu, competenta lipseste, adeseori, chiar si in lucrari care se pretind serioase si care au pretentia ca avanseaza "opinii, analize, critici". Ce sa mai vorbim atunci despre comentarii insipide, dar care emit pretentii, cum sunt, bunaoara, comentariile tale pe aceasta tema (in egala masura, poate fi inclus aici si comentariul meu sau al altora) ? Nenorocirea este ca ne dam importanta si vrem sa ne erijam in vectori sau corectori ai ideilor unor personalitati consacrate, de la care am avea de invatat ! Cu atat mai mult cu cat Nicolae Manolescu nu a emis ideea ca teza de doctorat ar d-nei Kovesi este inatacabila ! Este adevarat ca un plagiat poate fi constatat de orice persoana care are o pregatire cat de cat. Dar atestarea plagiatului nu o poate face oricine. De aceea exista un CNADTCU care a fost solicitat sa dea un verdict. Imi pare insa grav ca fiecare neica nimeni, fiecare nima-n drum are impresia ca vocea lui este mai autorizata decat a unor specialsti sau a unui critic de anvergura domnului Nicolae Manolescu si ia in deradere opinia unor carturari care au in spatele lor nu comentarii de cateva randuri, ci o opera. In acest caz, ar fi mult mai bine daca noi, cititorii, am aprecia demersul profesorului Manolescu sau, daca nu suntem de acord cu unele din opiniile dumnealui, atunci sa ne tinem gura ! Nicolae Manolescu a semnat si astazi, ca si cu alte ocazii, un articol de bun simt si, in multe privinte, exemplar. Aici a luat ca punct de plecare o afirmatie facuta chiar de Ciuvica. Acesta spunea, in 2012, ca teza de doctorat a d-nei Kovesi a fost plagiata. "Astazi" insa, adica in 2016, acelasi Ciuvica "recunoaste ca n-a citit-o". Multi dintre noi, cititorii, nu am luat nota de aceasta ultima afirmatie a lui Ciuvica. Dar, pentru acest lucru, nu ar trebui si nici nu este corect sa punem la indoiala afirmatia profesorului Manolescu. Ei bine, pentru "mel019" nu conteaza nici noua afirmatie a lui Ciuvica -si nici nu este interesat sa afle daca este adevarata- si nici afirmatia lui Nicolae Manolescu. In schimb, "mel019" accepta, ca litera de lege, un citat dat intr-un articol de Valer Marian, care se baza tot pe afirmatia lui Ciuvica, dar nu pe afirmatia recenta, ci pe aceea pe care Ciuvica a facut-o in 2012. Este cazul, "mel019", sa nu mai fi condus de vederi inguste, politicianiste, sa nu mai fii guvernat de "opinilii" unor partide sau posturi TV, ci sa-ti asumi riscul ca, inainte de a iesi in lume, sa mai reflectezi la punctul tau de vedere. Altfel, trebuie sa ti se reaminteasca vorbele lui Nicolae Manolescu: te incadrezi perfect in "datul cu parerea", numai asa, ca sa te afli si tu in treaba ! Ca sa fie limpede, in ce ma priveste, mi se falfaie daca disertatia d-nei Kovesi este considerata plagiat sau nu. Adevarul insa trebuie sa se afle ! Dar printr-o abordare corecta si fara sa fim in situatia de a audia sau de a adera -chiar si in aceasta problema- la trompetele patimase ale unor oficine mass media sau ale unor politicieni, care, dupa cum s-a vazut si se stie, multi dintre ei (ma refer la minunatii nostri politicieni) au plagiat, chiar daca, in realitate, unii dintre ei habar nu au ce inseamna plagiatul (si nici nu cunosc decat din auzite semnificatia cuvantului !), dar, cu toate acestea, sunt, vezi bine, mari "doctori" in stiinte ! In ceea ce te priveste pe tine si pe foarte multi altii este, asa cum spune domnul Manolescu in articol, "absolut scandalos sa te pronunti despre lucruri pentru care n-ai nici o pregatire" ! P.S. Nicolae Manolescu a fost, atat inainte de 1989, cat si acum, o autoritate in critica si istoria literara romaneasca. Nicidecum nu se potriveste sa il etichetezi "tovaras", chiar daca a fost mai apreciat de tovarasii dinainte de 1989, decat de tovarasii de acum ! Din pacate, sunt destui, chiar foarte multi intre politicienii nostri de astazi, care se incadreaza perfect in categoria "tovarasilor" ! Poate si tu te simti bine in aceasta companie. Este insa, exclusiv, problema ta. Dar este lipsit de corectitudine si de onestitate sa ii incadrezi aici pe cei de genul profesorului Nicolae Manolescu, a caror activitate a insemnat intotdeauna profesionalism, nu politicianism !
Nicolae Manolescu: „N-am intenţia de a mă pronunţa pe fond în privinţa originalităţii tezei şefei DNA...Nu sunt competent, dar nu pot să nu trag o concluzie...” „La originea răului stă incompetența”. - pardon, la originea răului stă nerușinarea domnule propagandist Manolescu. E foarte simplu: așa cum în anii de teroare stalinistă, în timp ce oamenii erau săltați noaptea, duși la canal sau tăiați de-a dreptul cu fierăstrăul (cf. Nicolae Steinhardt), domnia voastră se ocupa cu...critica literară, la fel și acuma, în timp ce toată lumea de la opincă la vlădică știe că teza Codruței este un plagiat ordinar, domnia voastră declarați cu o nerușinare totală că nu nu sunteți competent, și ca atare săriți tot la gâtul...acuzatorilor principali ai plagiatoarei pe care o apărați cu toate mijloacele din dotare. După Kant cel mai mare păcat este inconștiența. După Buddha, nerușinarea. Pentru că nu poți fi inconștient tot timpul (Cezar Mititelu).
Zamolxie, Corecta interventia ta ! Ai perfecta dreptate ! Un singur lucru gresesti. Crezi ca il poti convinge pe Mel sau pe Melus sa aprecieze articolul domnului profesor Manolescu ? Ash ! Nici vorba ! Daca, eventual, opinia d-lui Manolescu ar fi coincis cu a lui Melus (ceea ce este imposibil !), atunci amicul nostru si-ar schimba subit parerile. Pentru Melus, nu conteaza ca domnul Manolescu este o personalitate de prima marime (pe care isi permite sa o jigneasca), nu conteaza nici ca are dreptate in ceea ce spune si nici macar nu vrea sa observe ca domul Manolescu nu s-a pronuntat in privinta doctoratului d-nei Kovesi (desi avea toata calificarea sa o faca), lasandu-i pe cei investiti prin lege sa faca acest lucru. Intr-o polologhie nesfarsita, acaparand prin "n" comentarii spatiul acestei rubrici, pentru Mel toti ceilalti pe care in invoca in nesfarstiele lui comentarii au dreptate, nu insa si domnul Manolescu. Am incercat si eu sa-i arat ca nu are dreptate. Sunt insa convins ca inutil am facut-o. Probabil, imi va raspunde, cu manie proletara, ca sunt dusmanul adevarului "melusian" si al celor care gandesc la fel ca el ! In rest, reiau si eu afirmatia domnul Manolescu, afirmatie pe care ati spus-o si Dv. si am spus-o si eu, in interventia mea: "singura institutie care functioneaza ca lumea in Romania este datul cu parerea" ! Iar in aceasta "institutie", exista destui, intre care si Melus, care sunt imbatabili !
Bine mă, dar cu nerușinarea cum rămâne?! Hai?!
"prostul daca nu e si fudul"...
Mie mi se pare ca toti distinsii domni amintiti de dl Nicolae Manolescu sunt extrem de competenti in incompetenta . Domnul Tolontan nu este fostul angajat al celebrului profesor Dan Voiculescu cu ce mai mare salariu din Trustul Intact ? Domnul Ciumica nu este acea luminoasa figura ce intuneca ecranul celui mai premiat post tv (Antena 3) din istoria televiziunilor romanesti ? Ce 'ti-e si cu competenta asta ?
Gata nene: s-o rezolvat cu plagiatul ordinar al Luluței - făcut dupe...referate.ro! Cum?! Nu mai e plagiat. Ordin pe unitate. De la Marele Licurici. Punct. PS Și cine mai vorbește, dracii-l găsește și ca Ponta o sfeclește.
No hai Melus nu mai alerga pisicul asa de dimineata si sambata ca ti-am raspuns eu mai sus ca nu ne prea doare capul de plagiatul sau nonplagiatul ei , ci de pradaciunea si de penali care jefuiesc tara asta si oricum noi suntem specialisti in a alege raul cel mai mic (sic) !
Ce prădăciune stimabile, că țara e vândută la pachet pe de-a'ntregul de marioetele Licuriciului în frunte cu Johannis, Coldea și Luluța voastră care cu toate eforturile ei supraomenești și supracoldești, n-o mai izbutit să prinză niciun PSD-ist asupra faptului din 2012 încoace!
La originea raului...doar interesul personal.Adrian Nastase,Varujan Vosganian,Adrian Severin si multi altii,oameni foarte competenti dar pusi pe capatuiala,egoisti si trisori.Competenta transforma un hot de buzunare intr-un politician abil inconjurat de un anturaj pe masura.Toti oamenii mentionati in articol fac parte din anturajul unor politicieni foarte competenti si tocmai de aia foarte periculosi ptr un popor credul ca romanii.Ciuvica,Tolontan,Ghita si asociatii sunt produsul unor oameni competenti si toxici deoarece stiu exact ce otravuri amesteca ptr a ne ametii pe toti pe termen nelimitat.Problema este ca anturajul a supravietuit sponsorului,dar nu va supravietui daca jucaria stapanului care-i tine ocupati pe toti se strica,televiziunile ca exemplu.
Absolut corect ! Totul isi are originea in asazisa "revolutie", aceasta inscenare criminala ,actiunea unor scelerati ,mincinosi si tradatori . De atunci ,numai jafuri,distrugeri si crime ! Profitorii sistemului comunist ,generatorii de lipsuri si crize,au preluat controlul asupra statului si societatii prin coruptie urmata de santaj si manipulare,manipulare prin intermediul unor televiziuni asazis comerciale ale caror venituri obtinute din activitatea pentru care s-au infiintat nu le-ar permite nici macar sa-si plateasca portarul . Cu cateva exceptii,angajatii si "colaboratorii" acestor televiziuni sunt indivizi din tagma Ciuvica,un medic ratat ,politician ratat dar "parerolog" implinit . Tara nu mai are poieti,scriitori,actori,cineasti,artisti plastici,etc,in schimb s-a imputit de analisti politici ,asazisi sociologi,"parerologi" ,numerologi,astrologi si alte oratanii specializate in specularea si amplificarea prostiei de masa . Escroci profesionisti,posesori ai unor diplome de licenta, dar ratati ai domeniului respectiv,impreuna cu progeniturile ,nevestele,tziitoarele si in unele cazuri cu prostituate de ocazie ,s-au asociat intr-o organizatie criminala, formand cea ce azi numim pompos ,clasa politica !