Joi, 18 noiembrie 2021, într-un sat din judeţul Alba a fost înmormântată fiica genialului Lucian Blaga, în cavoul familiei în care se odihneşte tatăl şi mama acesteia. Dorli Blaga împlinise 91 de ani. Vă mărturisesc că a fost cea mai decentă şi discretă, aparent simplă înmormântare la care am participat vreodată şi am avut onoarea să particip la multe înmormântări ale unor personalităţi remarcabile ale culturii romane de la Neagu Djvara la Radu Beligan, Antonie Plămădeală sau Teoctist Patriarhul. Nu a fost presă, nici fotografii, nici episcopi sau mitropoliţi. Nu a fost niciun sobor de preoţi, coroane sau sute de oameni, cetăţeni curioşi. Nu a fost aglomeraţie, îmbrânceli, nici măcar sătenii din Lancrăm nu au venit cu mic cu mare. A fost un singur preot şi cred că împreună cu groparii şi familia, am numărat eu vreo 30 şi un pic de persoane.

După slujbă, a vorbit scriitorul, primarul şi ultimul preotul. Cu toţii delicaţi în cuvinte şi concişi. Scriitorul a accentuat cu bună cuviinţă rolul esenţial al doamnei Dorli Blaga, caz unic în cultura romană, singurul urmaş direct al unui scriitor mare care s-a ocupat întreaga viaţă de opera părintelui său, cu toate piedicile şi neajunsurile atât din vremurile comuniste dar şi după 1990. A vorbit cu pasiune şi cu emoţie cum doar un scriitor autentic putea vorbi. Şi a citat din cartea „Tatăl meu, Lucian Blaga”. Dorli era membră a Uniunii Scriitorilor, filiala Mureş. A explicat cum Dorli s-a confruntat cu refuzuri din partea unor edituri, cum a făcut apel la autorităţile statului şi în arhiva online am găsit o scrisoare deschisă adresată lui Victor Ponta pe când era prim ministru prin care îi cerea ajutor cu privire la salvarea operei lui Blaga. Nu ştiu dacă scrisoarea din Dilema Veche a primit răspuns de la V.P.

Mi-a fost puţin teamă de cuvântul primarului bănuind că vom fi părtaşi la un discurs sec şi superficial rostit de un personaj cu tricolorul, un om al politicului, dornic de încă o activitate publică cu impact pentru comunitate („să dea bine”). Însă de astă dată am fost surprins. Primarul a vorbit despre patrimoniul Blaga, despre datoria cetăţenilor şi a autorităţilor, despre faptul că doamna Dorli era cetăţean de onoare al municipiului Sebeş şi despre festivalul dedicat lui Lucian Blaga.

A veni rândul preotului. Iar mi-am zis că o să auzim o predică lungă şi lacrimogenă precum ne-au obişnuit, însă preotul acesta a fost atent, scurt şi a avut inspiraţia de a citi poezia scrisă de Blaga la naşterea fiicei sale. A citit această poezie într-o altă zi a naşterii, a naşterii în Eternitate, în aceeaşi biserică, al cărui naos a fost construit de bunicul ei, preotul, în urmă cu peste 120 de ani. Ce pare nepotrivit în bisericile mici din satele romaneşti este faptul că la strană găseşti cate un nene care strigă din toţi rărunchii. Dacă în urmă cu 20 de ani înţelegeam parţial rostul, acum când toate bisericile au microfoane nu-şi mai au rost strigătele cântăreţilor bisericeşti în locul cântărilor calde şi încete. Nu cred că Dumnezeu se bucură dacă cineva urlă. Mai ales la înmormântări când emoţia este una de tristeţe şi meditaţie, te trezeşti cu cineva ţipand rostind nişte cuvinte pe care oricum nu le înţelegi. Sincer vorbind nişte cursuri de educaţie muzicală şi mai ales dicţie ar fi necesare prin bisericile din Romania.

Personal, am ţinut să-mi iau rămas bun de la doamna Dorli Blaga din mai multe motive. Întâi pentru că student fiind am avut parte de una dintre cele mai emoţionante şi frumoase întâlniri a fost cu fiica lui Lucian Blaga. Studiam la universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi într-o zi în Aula Senatului am găsit un loc pe scaun în faţă fix la un metru apropiere de doamna Dorli. Am primit-o nemişcat întreaga ceremonie. Mai mult m'a impresionat graţia şi aristocraţia distinsei doamne, politeţea şi amabilitatea şi gentileţea gesturilor. Aparţinea altei lumi şi era o figură care se deosebea de toţi ceilalţi. Îl vedeam pe Blaga prin însăşi asemănarea uimitoare fizică.  

N-am înţeles de ce atunci conducerea universităţii a numit-o membru de onoare a Senatului şi nu a onorat-o cu un titlu de doctor honoris causa. Sincer în ultimii 15 ani nu am mai auzit să fie invitată la evenimente publice academice, deşi doamna Dorli era în putere pană în ultimii ani de viaţă. Dacă doriţi să o auziţi pe Youtube veţi găsi un interviu destul de vechi oferit domnului Horia Roman Patapievici. Aşadar, ca în cazul tuturor marilor valori româneşti şi în acest caz consider că a fost mult neglijată. Vă daţi seama că am avut pană ieri printre noi pe fiica marelui poet şi filosof, cel pe care cu toţii l-am citit în gimnaziu, liceu şi facultate, toţi copiii României au în programa de limba şi literatura romană studierea operei marelui Lucian Blaga şi unii au susţinut examene naţionale din opera lui Blaga? Astăzi zeci de instituţii educaţionale şi de cultură din Romania şi din Republica Moldova îi poartă numele, licee, şcoli gimnaziale, o Universitate din Sibiu, Biblioteca Universitară din Cluj, asociaţii şi fundaţii etc.

Lucian Blaga a fost nu doar un poet, un filosof, profesor universitar, traducător, membru al Academiei Romane, un creator de sisteme care a lăsat un patrimoniu cultural de mii şi zeci de mii de pagini scrise României. A scris proză, dramaturgie, filosofie. A fost un diplomat în capitalele Europei şi ministru plenipotenţiar. Dar a fost şi un tată afectiv, dovadă sunt memoriile lui Dorli, fotografiile cu cei doi şi scrisorile acestuia, regăsite în casa memorială.

La un moment dat totul se transformă, în plină perioadă comunistă, Blaga a fost interzis, a fost exclus din instituţii educaţionale ajungând să lucreze ca bibliotecar, făcând eforturi de supravieţuire traducând din limbi străine. Vă amintiţi de Faust al lui Goethe. Dorli menţionează în biografia tatălui său că nici eforturile de traducere nu erau răsplătite corect, că făcea drumuri repetate pentru a solicita autorităţilor statutului remuneraţiile simbolice pentru traduceri care întârziau să fie făcute la timp.

De aceea îi suntem profund datori pentru devotamentul şi munca de peste 70 de ani a fiicei marelui Lucian Blaga. Am văzut-o pentru ultima oară şi m-a uimit ţinuta doamnei trecută de 90 de ani. Pană şi în sicriu avea eleganţă, purta pălărie (aşa cum o cunoştea lumea) şi poşetă. Eleganţa pană şi în moarte. Pe lumea aialaltă a trecut cu poşetă. Înainte de slujbă, o doamnă a venit la noi cu un coş şi mi-a spus să iau un răvaş, legat cu tricolor pe care era scris o poezie din Blaga. Hârtia era albastră. Apoi a adăugat ”mai luaţi două să fie în culorile tricolorului”. Ceea ce m-a bucurat. La final a subliniat: „ştiţi, Blaga a fost la Marea Unire”. Deşi aparent era vorba de o simplă înmormântare care s-a încheiat în mai puţin de o oră, am fost martor la un eveniment deopotrivă cultural, naţional, dar şi cu valoare afectivă.

Plecând din biserică, m-am oprit obligatoriu în casa în care s-a născut Lucian Blaga, parcă să-i spun un gând despre fiica sa, Dorli. Şi în urma mea alţi oameni au făcut la fel. I-am recunoscut pe autorii de la editura Humanitas. La plecare a venit o doamnă cu un braţ de cărţi de poezie şi mi-a dat oferit una cu versurile lui Blaga. Gratis. Ceea ce rar mai întâlneşti în România. Oricum i-am promis că mă voi întoarce în luna mai la festivalul internaţional Lucian Blaga. Dorli a fost înmormântată în ziua proclamată de UNESCO ca Ziua Mondială a Filosofiei.

Citiţi vă rog din poeziile lui Blaga, închideţi telefonul, internetul şi televizorul. Vă veţi îmbogaţi spiritual.