La masa Adevărului. Florin Iaru, scriitor: „Mă gândesc să emigrez”

Scriitorul şi publicistul Florin Iaru recunoaşte că, pentru prima dată în viaţă, îşi pune problema să se stabilească în străinătate din cauza proastei organizări instituţionale din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Exasperat din cauza invadării spaţiului public de către exponenţii anomaliilor sociale, poetul Florin Iaru a mărturisit „La masa Adevărului" că, de la o vreme, ia în calcul şi varianta de a părăsi România. El a făcut o analiză a stării în care se află intelectualitatea pe timp de criză şi a rememorat câteva dintre dezamăgirile pe care le-a trăit în cele două decenii scurse de la evenimentele din decembrie 1989.

Mai citeşte şi:

Florin Iaru a vorbit la chatul "Adevărul" despre soluţiile anticriză

Altfel, Florin Iaru este pesimist în ceea ce priveşte şansele ţării noastre de a depăşi curând recesiunea economică şi remarcă faptul că românii şi-au pierdut speranţa. Invitatul nostru din această săptămână consideră că răul cel mai mare făcut românilor de la Revoluţie încoace îl reprezintă „reîmpărţirea ideologică şi totalitară". Florin Iaru constată că oamenii au ajuns să se urască, lucru mai grav decât fenomenul corupţiei.

CARTE DE VIZITĂ

-Florin Iaru s-a născut 24 mai 1954, la Bucureşti.
-A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti (1978).
-A fost membru al „Cenaclului de luni", condus de Nicolae Manolescu.
-A scris, printre altele, „Cântece de trecut strada" (1981), „La cea mai înaltă ficţiune" (1984), „Înnebunesc şi-mi pare rău" (1990) şi „Poeme alese" (2002).
-A susţinut, în anii 90, demersurile organizaţiilor civice româneşti care doreau o reformă de profunzime a societăţii.

„În democraţie valorile sunt relative"

„Adevărul": De ce nu are intelectualitatea publică românească un mesaj coagulat în aceste vremuri? Nu puţini o bănuiesc că este resemnată după ce l-a girat pe preşedintele Băsescu...

Florin Iaru: Intelectual e acela pe care îl doare capul atunci când nu gândeşte. Intelectualul alege dintr-o multitudine de proiecte, direcţii sau posibilităţi nu neapărat cel mai mic rău, ci pe acela care oferă mai multe posibilităţi de dezvoltare. Pe de altă parte, am să mai spun un lucru: nu este intelectual doar acela care este „oficial" intelectual, ci şi acela dintr-un mediu mic. Mass-media alege figurile care au beneficiat la rândul lor de facilităţile oferite de însele mass-media. Spre exemplu, eu vi l-aş propune între intelectualii publici pe Liviu Antonesei. Cine a auzit în public de Liviu Antonesei?

Cei care citesc...

Da, cei care citesc şi care ştiu puţină istorie. Aceştia nu sunt majoritari. Acest lucru este valabil şi atunci când avem de ales între poeţi - să zicem între Mircea Cărtărescu şi un poet mai puţin cunoscut...

Sau care n-a beneficiat de marketing literar...

Da, foarte corect! Dar asta nu înseamnă că Mircea Cărtărescu este o nonvaloare, iar celălat poet este valoros. Vreau să spun că şi în cadrul intelectualităţii există mai multe valori, pe mai multe straturi şi pe mai multe perioade. Nu este obligatoriu să intre în contradicţie.

Intelectualitatea publică deja existentă este suficient de reprezentativă pentru „masa" intelectualităţii?

Nu ştiu să vă spun... Eu îl apreciez pe Mircea Cărtărescu nu neapărat ca judecător al politicii sau al economiei, ci ca exponent al estetismului sau ca exponent al gândirii complicate şi complexe. Nu este obligatoriu ca, fiind un scriitor sau un poet bun, să ai la fel de bune opinii şi în alt domeniu. Poţi să fii un extraordinar actor şi poţi să fii un prost. Ba dimpotrivă: cu cât eşti mai prost, cu atât ai mai multe şanse să fii un bun actor. Ştiu că vor sări oamenii inteligenţi... Vor sări brusc, dar am să spun că eu cunosc nenumărate cazuri de actori extraordinari - sper să nu se supere Maria Dinulescu despre care cred că este o femeie frumoasă, extraordinar de talentată, cu o vitalitate a interpretării extraordinară, dar care în materie de opinii este un zero absolut.

Sunt intelectuali care nu pot avea mesaj public, chiar dacă excelează în domeniile lor.

Da! Eşti intelectual dacă eşti scriitor, dar nu trăim într-o lume care are valori sigure. Trăim într-o lume care are valori tranzitorii. În democraţie valorile se schimbă, se modifică şi, în fond, sunt relative. Eu pot spune nişte tâmpenii extrem de mari acum, „La masa Adevărului", însă faptul că am o oarecare notorietate face ca tâmpeniile mele să fie propagate şi promovate drept nişte chestii deştepte.

Nu credeţi, totuşi, că publicul discerne?

Nu! Îmi pare rău, dar nu!

Vorbim de o anumită categorie de public...

Chiar şi aşa, părerile publicului de o anumită categorie nu devin automat publice. Şi publicul se împarte pe mai multe categorii. Există un public al limitei, al colţurilor, al zonelor exclusive. Atunci când noi, poeţii, vorbim despre poezie ne bucurăm numai la pomenirea unui nume despre care publicul nu ştie nimic. Ne aruncăm pălăriile în aer de entuziasm! Ştim bine că acel om este o valoare, chiar dacă publicul nu ştie nimic despre el.

Dar acea valoare pe care o intuiţi dumneavoastră va fi confirmată în timp?

Da, sigur! Fără discuţie! Dar un vin bun nu este confirmat în timp, el este bun din clipa în care este bun. O valoare nu aşteaptă ca anii să o măsoare... Ea este confirmată pe loc. O mare operă literară nu apare după zece ani de la lansare, ci apare în clipa în care a fost pusă pe hârtie. Publicarea este o întâmplare. Ion Budai-Deleanu nu a apucat să vadă tipărită „Ţiganiada". A fost descoperită la 70 de ani de la moartea autorului, dar despre ea ştiau prietenii. Desigur, nu există valoare în afara receptorului. De pildă, universul nu reprezintă nimic fără privitor. Din momentul când apare un privitor, el capătă sens, căldură, umanitate.

Intelectual e acela pe care îl doare capul atunci când nu gândeşte.

Cu cât eşti mai prost, cu atât ai mai multe şanse să fii un bun actor.

„Hertha Muller este un om fierbinte"

Putem vorbi despre o criză a intelectualităţii, plecând de la sensul original al termenului - transformare?

Intelectual nu este posesorul de cunoştinţe, ci posesorul de cunoştinţe care se pune în slujba cetăţii. Un inginer care face politică este un intelectual, iar unul care-şi vede numai de construcţiile lui nu este un intelectual.

În această logică, nici un filolog care nu se implică în viaţa cetăţii nu este un intelectual...

Un filolog care stă doar în turnul lui de fildeş nu este un intelectual. Intelectualul este cel care, având cunoştinţele necesare, se implică în bunul mers al lucrurilor. Este exact ca în economie - la criză există mai multe răspunsuri. Iată: creşterea impozitelor sau scăderea impozitelor. Sunt două răspunsuri contrare şi un matematician ar putea spune că este imposibil să dai la aceeaşi întrebare două răspunsuri diferite. Totuşi, economia şi viaţa demonstrează că se poate. Francezii dau un răspuns la criză, germanii dau alt răspuns la criză.

Românii se pare că nu dau niciun răspuns...

Sau dau un singur răspuns, care este „cel mai bun": răspunsul guvernului...

Pleacă foarte mulţi tineri din ţară în ultima perioadă...

Nu mai îmi spuneţi! Este lucrul cel mai îngrozitor cu putinţă! Când îţi pleacă valorile este o tragedie naţională. Orice ţară, orice popor produce valori pe bandă rulantă, dar în cantităţi limitate. Când majoritatea valorilor pleacă este o sărăcire a filonului cel mai bogat al unei civilizaţii. Dacă valorile noastre încep să se exprime în alte limbi sunt pierdute pentru noi.

Iată cazul Herthei Muller...

Ea nu are nicio legătură cu România, în afara celei a originii.

Totuşi, Hertha Muller s-a format aici...

Sigur, dar a fost refuzată de către conaţionali.

Nu de către conaţionalii ei, ci de către regimul comunist.

Este adevărat, unii nici n-au ştiut de ea. Dar asta este! Ea a scris, a publicat şi a devenit celebră într-o altă ţară. Asta-i situaţia! Eugen Ionescu a devenit celebru, într-o altă ţară...

Foarte multă lume nu înţelege de ce Hertha Muller este pornită împotriva României...

Mai bine zis, împotriva autorităţilor române. Dumneavoastră cereţi o perspectivă raţională, a unui om care este rece. Hertha Muller este un om fierbinte. Este un etnic german care din punctul acesta de vedere este fierbinte. Nu poţi negocia cu o suferinţă personală. Sau dacă negociezi nu-i bine.

Recent, Hertha Muller spunea că nu urăşte România, aşa cum a constatat că sunt de părere unii români. Are un public însemnat aici, iar cărţile ei au vânzare bună...

Da, dar cărţile ei au vânzare abia după ce s-a aflat că a primit Premiul Nobel. Vedeţi, Hertha Muller este un intelectual, apropo de ce discutam mai înainte? Da! Cu toate acestea, nu a fost percepută de către public până nu a intervenit un factor exterior - premiul Nobel. Dar acesta nu i-a schimbat cu o iotă cuvintele exprimate anterior. Brusc, cuvintele acelea care existau de 20, 30 de ani au ajuns la public prin intermediul unui premiu.

Nu cumva suntem uşor ignoranţi în ceea ce priveşte valorile naţionale? De pildă, în cazul Eugen Ionescu, Marie-France are o atitudine am putea spune ostilă faţă de ţara de origine a tatălui său.

Copiii pot avea orice fel de atitudine. Ce fel de atitudine ostilă a avut Eugen Ionescu faţă de România? Niciuna! Ei, atunci n-avem ce discuta despre asta. Discutăm despre moştenirea cuiva cu care Marie-France nu are nicio legătură, din punct de vedere intelectual. Are doar o legătură de sânge, însă din punct de vedere intelectual Marie-France n-are nicio legătură cu Eugen Ionescu. Asta mi se pare de o mare tristeţe... Eu înţeleg dreptul urmaşilor, însă uitaţi ce s-a întâmplat cu moştenitorul lui Vasile Voiculescu. Prin pretenţiile sale, îl exclude pe Vasile Voiculescu din moştenirea culturală românească. E dreptul lui şi nu-l lasă să intre în cultura română. Vasile Voiculescu a fost un persecutat al regimului, a făcut puşcărie, iar moştenitorul, prin intermediul unei chestiuni economice, continuă „opera" de înlăturare a sa. E foarte greu să lucrezi cu sentimentele cuiva şi mai ales să ştii dacă există vreun sentiment aici.

Are doar o legătură de sânge, însă din punct de vedere intelectual Marie-France n-are nicio legătură cu Eugen Ionescu.

„N-am iubit niciun om politic"



Astăzi, intelectualii par să se fi izolat în turnul de fildeş...

Intelectualii nu sunt deosebiţi faţă de oamenii obişnuiţi. Ei au în plus doar argumente. În profunzimea lor stă tot o convingere sau o iubire faţă de o idee, faţă de un om politic etc. Eu, personal, am învăţat să mă feresc de iubirea faţă de oamenii politici. N-am iubit niciun om politic. Slavă Domnului!

E şi greu să iubeşti vreun om politic, după ultimii 20 de ani...

Eu cred că de la Ion Iliescu şi până la Traian Băsescu am căzut într-o iubire din aia... cu limbi!

Nu credeţi că, necunoscând dezamăgirile anterioare, există riscul ca mulţi tineri să cadă şi ei, la un moment dat, într-o iubire de aceasta faţă de Crin Antonescu sau Victor Ponta, de pildă?

Doamne fereşte! Eu am să-i spun lui Crin Antonescu, dacă-l voi vedea vreodată: „Domnule, fereşte-te de iubirea asta care te transformă în zeu! În fiecare seară, atunci când ajungi acasă, trebuie să-ţi dai două palme şi să-ţi spui: revino-ţi Crinuţ!" Dar eu cred că n-are astfel de ispite. Eu m-am uitat - Băsescu nici nu atrage după înfăţişare: e un om chel, cu un ochi care pleacă-ntr-o parte, brăzdat, râzăreţ, uneori asudat şi totuşi are carismă. E un om puternic, extraordinar de puternic, de decis. În condiţiile în care ar fi susţinut o cauză folositoare propriului popor, el ar fi fost un erou naţional. Lumea a trăit cu iluzia că va face acest lucru. Se spune că oamenii votează în funcţie de propriile interese, însă politicul a învăţat să falsifice şi propriile interese ale alegătorilor care au început să voteze împotriva lor înşişi. Mai îngrozitor decât atât nu se poate!

Revenind la chestiunea plecării tinerilor din ţară, credeţi că vom ieşi secătuiţi din acest punct de vedere la finalul recesiunii economice?

Nu, dar altceva se va întâmpla: ştiu din exemplul României că, dacă există o generaţie foarte bună, ea pregăteşte zona pentru următoarea generaţie. Profesorul Dan Ungureanu vorbeşte, într-un articol recent, despre învăţământul românesc. Spune că le-a cerut studenţilor din anul terminal de la Facultatea de Litere, specializarea română-engleză, să comenteze în engleză un poem englez din secolul al XIX-lea, la alegere. Trei sferturi n-au putut numi niciun poet englez din secolul al XIX-lea şi nicio poezie. Unul a povestit un roman de Dickens, cinci au povestit piesa de teatru „Romeo şi Julieta" - numind-o alternativ „roman" sau „poem" -, iar alţii, care şi-au amintit o poezie, au scris în limba română.

Eu, personal, am învăţat să mă feresc de iubirea faţă de oamenii politici.

Eu cred că de la Ion Iliescu şi până la Traian Băsescu am căzut într-o iubire din aia... cu limbi!

„Nenorocirea este că intelectualul nu poate fi băgat într-un grup"

Nu vi se pare că nivelul actual al învăţământului românesc periclitează, pe termen mediu şi lung, siguranţa naţională?

Sigur că da. Dar vreau să vă spun un lucru pe care puţină lume îl ştie: în mediul rural, cei care urmează o cale universitară sunt 2%. Asta ar însemna, dacă luăm în considerare ceea ce vedem în jur, că în mediul rural nivelul inteligenţei este catastrofal. Asta nu este însă adevărat. Inteligenţa este răspândită uniform şi în aceleaşi procente, peste tot în lume. Atunci înseamnă că oamenii din mediul rural sunt lipsiţi de posibilităţi. Pe de altă parte, generaţia care urmează este la fel de dotată. Problema este că nu avem profesorii cu care să dăm mai departe aceste cunoştinţe. Pentru că nu poţi învăţa după o anumită vârstă. Există o vârstă a învăţării în care creierul creează acest mecanism. La 25 de ani creierul a terminat cu învăţatul. De la această vârstă poţi învăţa doar secvenţial. Revenind, este un mare pericol. Nu ştiu ce se va întâmpla... Ştiu doar că nu fuga tinerilor peste hotare este problema, ci însuşi sistemul de învăţământ. Nu cred că Daniel Funeriu poate să răspundă acestei provocări.

Nici ceilalţi miniştri nu au reuşit să răspundă acestei provocări...

Desigur! Asta pentru că n-am avut o dezvoltare durabilă a acestui domeniu. Aşa cum te gândeşti la dezvoltarea durabilă a unei ţări şi faci nişte proiecte cu specialişti, astfel poţi să te gândeşti la dezvoltarea durabilă a unui domeniu. Nu ştim cu va arăta lumea peste 50 de ani şi de aceea nici nu ştim cum trebuie să pregătim copiii pentru viitor. Dar pentru a rămâne oameni există nişte criterii. Învăţământul pe sistemul Bologna este să dezvoltăm îndemânările. A vorbi bine o limbă străină este o îndemânare, dar a avea vocabular este o cunoştinţă care se dobândeşte. A putea să evaluezi o distanţă este o îndemânare, dar a o măsura în termeni precişi, înseamnă că trebuie să stăpâneşti cunoştinţe pe care să le poţi aplica. Or, nu poţi trăi numai cu îndemânări în toate domeniile.

Nici în jurnalism nu poţi opera cu îndemânări...

Exact! Chestiunea aceasta cu îndemânările este un fel de ştiinţă fără conştiinţă. Prin urmare, problema este că aceia care pleacă în străinătate nu găsesc acolo numai resortul economic, ci şi exemplul unor personalităţi extrem de frumoase din jurul nostru.

Nu mai avem modele...

Acum este o criză a modelelor. Intelectualitatea furnizează modele însă într-un stadion de fotbal o melodie de dragoste va fi întotdeauna acoperită de zgomotul tribunei care trage înjurături. Intelectualii cântă şi ei, pe limba lor, dar zgomotul de fond este foarte puternic. Nenorocirea cu intelectualul este că nu poate fi băgat într-un grup. El intră foarte greu într-un grup, iar modul lui de acţiune acolo este foarte complicat.

Intelectualitatea furnizează modele însă într-un stadion de fotbal o melodie de dragoste va fi întotdeauna acoperită de zgomotul tribunei care trage înjurături.

„Mă gândesc să emigrez"

Studiile sociologice arată că mediul social alterat este factorul determinant al emigrării tinerilor români, mai ales al celor care au copii mici...

Tinerii români se manifestă ca nişte părinţi foarte responsabili. Eu am un copil mic acum şi, pentru prima oară în viaţă, îmi pun foarte serios problema dacă într-adevăr gândesc bine încercând să rămân aici. Am un prieten în Franţa care mă tot bate la cap să vin acolo pentru că are ce să-mi găsească de lucru. Îmi pun problema dacă n-ar fi timpul să-mi iau tălpăşiţa...

Vă gândiţi să emigraţi?

O să râdeţi, dar răspunsul este da. Mă gândesc... însă asta nu înseamnă că am să iau această decizie. N-am cum să nu mă gândesc pentru că eu am mai avut o perioadă lungă de aşteptare.

N-aţi plecat în anii '90, după mineriade şi vă gândiţi să plecaţi acum?

Nici măcar după Piaţa Universităţii nu m-am gândit să plec definitiv din ţară. Prietenii mei au plecat în Belgia, în Olanda. Credeam că nu se poate să nu se aranjeze lucrurile în ţară. Chiar am avut impresia, la un moment dat, că mergem pe drumul unei normalităţi liniştite. Brusc mi-am pierdut speranţa... De fapt, nu, nu mi-am pierdut-o, dar simt că ceva s-a tulburat foarte adânc.

Aţi identificat adevărata cauză a acestei stări pe care o trăiţi?

Nu ţine de partea intelectuală... Actuala stare de lucruri nu ţine de specificul naţional, ci este doar proasta organizare instituţională din România. De fapt, nu mă interesează guvernarea. Mă interesează ca instituţiile să fie OK - când intru în spital să fie OK, când intru în şcoală să fie OK, când merg pe stradă să fie OK, deci lucruri care în 20 de ani se puteau face, chiar dacă nu se putea ajunge la prosperitate generală. Măcar să ne simţim acasă... Suntem ca orice om căruia i-a intrat cineva în casă şi nu-l lasă nici să doarmă, nici să meargă la bucătărie, nici să meargă la WC. Am şi eu dreptul la casa mea! Casa mea este România şi văd că cineva îi deschide uşile şi le trânteşte foarte tare.

Ceea ce aţi exprimat dumneavoastră foarte plastic, alţii rezumă la disconfortul produs de persoanele pe care le numesc „cocalari"...

Îmi pare rău, dar America este plină de „cocalari".

Totuşi, acolo există nişte reguli pe care dacă le încalcă suportă rigorile legii.

Ei, aţi văzut?! E simplu: aici nu răspunde nimeni în faţa legii. Ministrul de Interne trebuie să-şi închidă telefoanele şi să spună: „Pedepsesc orice poliţist care face scăpaţi infractori!"

Credeţi că poate supravieţui „sistemului" un astfel de ministru?

Da, e foarte uşor. Trebuie să aibă şi un prim-ministru care să vrea lucrul ăsta. Şi acela trebuie să-şi închidă telefoanele.

Există convingerea că nu poţi demantela structurile acestea mafiote, solidificate în 20 de ani...

Ba poţi! Ştiţi cum aş face? Să zicem că suntem la Ministerul de Interne - îi dau o sugestie domnului Blaga, deşi ştiu că nu o să mă asculte -, intru şi mă uit care este cel mai mic în grad. „Tu ce eşti?", „Sublocotenent, să trăiţi!", „Din clipa asta tu eşti şeful! Vii peste o lună şi îmi spui ce măsuri ai luat." Cu entuziasmul tinereţii - pentru că numai atunci funcţionează asta, până n-ai învăţat că sistemul merge - va lua hotărâri. Foarte mulţi tineri nu ştiu că „sistemul" merge şi nu sunt resemnaţi. Ei cred că acesta poate fi oprit, şi atunci chiar poate fi oprit. În 1900, Academia Franţei a decretat că un obiect mai greu decât aerul nu poate zbura. Logic şi ştiinţific, au dreptate. Iată însă că există o portiţă de scăpare prin care dorinţa a fost mai puternică decât logica şi de cât ştiinţa. Dacă voi combina portanţa cu viteza vântului şi cu motorul, voi putea să zbor.

E valabilă analogia cu ceea ce se întâmplă la nivel instituţional în România...

Sigur că da! E suficient să nu ştii că nu se poate, ca să se poată şi în România.

Suntem ca orice om căruia i-a intrat cineva în casă şi nu-l lasă nici să doarmă, nici să meargă la bucătărie, nici să meargă la WC.

„Prin 2015 abia ieşim din criză"

Scriitorul Florin Iaru este convins că fiecare zi de proastă guvernare întârzie cu o lună ieşirea României din criza pe care o traversează



Cum vedeţi România peste cinci ani?

Staţi puţin că eu o văd foarte rău peste trei ani. Fiecare zi de proastă guvernare întârzie viitorul cu cel puţin o lună. Dacă ăştia o s-o ţină tot aşa, langa, prin 2015 abia ieşim din criză. Nu pot să înţeleg de ce nu vor să asculte pe nimeni. Probabil că ei cred că, dacă aud o vorbă sau un sfat bun de la un duşman, este o capcană. Scriitorii, atunci când aud o critică la adresa propriei poezii sau a propriului text, cred că e o chestie duşmănoasă. În loc să creadă în nevinovăţia şi în sinceritatea criticului, ei cred că respectivul face parte dintr-o conspiraţie şi vorbeşte cu rea credinţă.

Pliniu cel Tânăr făcea exact invers - asta dacă tot i-am adus în discuţie pe literaţi...


Aşa este şi normal. Dar, din păcate, asta nu se întâmplă şi în zilele noastre.

Dacă tinerii care s-au decis să părăsească România s-ar răzgândi pe ultima sută de metri, credeţi că ar apuca să se bucure de roadele muncii lor, aici, în ţară?

20 de ani este un termen rezonabil. Dar asta depinde şi de felul în care omul respectiv este construit în interior. Dacă este optimist şi ia ce este mai bun din viaţă, atunci da, va avea bucurii din cele mai mici lucruri. Dacă visează absolutul, atunci răspunsul este nu.

Foarte mulţi profesori pleacă din cauza salariilor. Cum ar trebui să arate o reformă reală a Educaţiei româneşti?

Pe valoare şi rezultat. Am scos un elev olimpic, sunt bun! Am scos un olimpic mondial, am cel mai mare salariu din Învăţământ!

Nimeni nu va accepta să-i dea o mie de euro pe lună unui profesor...

Asta e o nebunie care a apărut în urma campaniilor de presă. Aici presa este la fel de vinovată ca şi primul ministru pentru că presupune că munca are aceeaşi valoare peste tot. Noi suntem inegali din start - bărbaţi-femei, blonzi-bruneţi, chelioşi-păroşi etc. Fiecare are o valoare specială şi un profesor bun este nepreţuit. Profesor bun este cel care scoate pe bandă rulantă generaţii extraordinare.

Prin urmare, această chestiune ţine exclusiv de voinţa politică şi nu de constrângerile bugetare?

Da, fără discuţie! Gândiţi-vă că eu aş face treaba asta... N-ar urla lumea? Avem cu cine face asta - sunt în continuare olimpici. Ei de unde vin? Ce este excepţional trebuie plătit pentru că se întoarce ca o ploaie de aur asupra ta.

Pentru a se întâmpla asta trebuie introdus managementul privat în instituţiile publice...

Trebuie schimbate principiile. De aceea eu chem pe toată lumea: „Hai să schimbăm fundamental România, acum cât se mai poate schimba!" Să nu mai facem legi pe genunchi, ci să le discutăm pas cu pas, să vedem dacă este bine sau nu. România pe care o văd eu este niţeluş liberală, în sensul acela extraordinar. Şi Spiru Haret a fost liberal... Numai noi, prin noi înşine, vom reuşi schimbarea. Dacă am ajuns la fundul sacului, numai prin noi înşine putem să o scoatem la capăt.

Fiecare zi de proastă guvernare întârzie viitorul cu cel puţin o lună. Dacă ăştia o s-o ţină tot aşa, langa, prin 2015 abia ieşim din criză.

„Este de o rară prostie să consideri presa o ameninţare"

Cum vi se pare presa românească astăzi?

Într-o stare gravă pentru că presa nu poate trăi prin forţe proprii. Ea poate trăi doar printr-un efort financiar făcut de a treia parte. Dacă ar fi să trăiască prin forţe proprii, ar trebui să coste atât de mult încât nu ar mai putea fi vândută. Sigur, multora le-ar conveni, mulţi ar fi atât de fericiţi să terminăm o dată cu presa asta...

Este corect ca presa să fie trecută pe lista ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale?

Este de o rară prostie! Nu trebuie întrebat aici... Este de o rară prostie! Rară! Dacă aş fi în locul presei, aş angaja un avocat inteligent, aş reclama la Avocatul Poporului şi aş câştiga imediat. Aş face demersuri pentru ca să fie scos acest lucru de pe lista CSAT - printr-o decizie a Curţii Constituţionale. Am să vă explic de ce: să presupunem că sunt un cetăţean care a ieşit pe stradă. Pe stradă fiind, strig „Jos guvernul! Jos arma nucleară!" Este dreptul meu să strig pe stradă? Da. Atunci spuneţi-mi şi mie ce este oficial în vocile care sunt în presă? Sunt voci particulare care exprimă voinţa jurnaliştilor sau voinţa trustului. Care-i problem? Presa poate aduce atingere siguranţei naţionale în clipa în care intră în chestiuni care privesc răspândirea armelor atomice sau chimice. Dacă pui în pericol un transport nuclear, e de datoria mea să intervin ca să protejez viaţa celor din jur. În schimb, am tot dreptul să strig împotriva guvernului. Tocmai asta este esenţa democraţiei.

Lucrul acesta trădează un aspect mult mai grav - mentalitatea celor care ne conduc...

Ce vreţi dacă Emil Boc a fost cine a fost...

Şi alţii au fost ce au fost. Nu asta e problema, ci perpetuarea mentalităţii de dinainte de 1989.

N-a procedat Adrian Năstase la fel, venind cu pomana aceea publicitară? Au trăit ziare de pe urma pomenii publicitare de la stat.

Unii regretă acea perioadă...

Să nu uităm că atunci am fost într-un avânt economic şi aveai de unde să oferi publicitate de stat.

Cum găsiţi anatemizarea, de la cel mai înalt nivel, a „mogulilor"?

O prostie! Încă o dată: accesează „mogulul" bugetul ţării? Nici vorbă! Atunci la revedere şi-un praz verde! Atâta vreme cât ştiu, pot cumpăra un ziar sau pot să-l condamn la moarte, necumpărându-l. Statul trebuie să se ocupe de sănătate, învăţământ, ordine publică, curăţenie ş.a.m.d.

Care este cel mai mare rău care ni s-a întâmplat în ultimii zece ani?

Reîmpărţirea ideologică şi totalitară. Oamenii au ajuns să se urască. Asta-i partea cea mai gravă, mai sus decât corupţia. Este vorba despre învrăjbirea claselor sociale şi, mai presus de toate, a populaţiei României. Cei cinci milioane o sută îi urăsc de moarte pe cei cinci milioane două sute şi viceversa. Eu credeam că acest lucru s-a oprit în vremea lui Ion Iliescu. Exact aşa era şi atunci: era o ură generală a ţării împotriva Bucureştiului.

Mulţi îl văd acum pe Ion Iliescu ca pe un exponent al democraţiei.

Când nu mai eşti la putere este foarte frumos să operezi cu principiile democratice. E mai greu când eşti la putere...

Oamenii au ajuns să se urască. Asta-i partea cea mai gravă, mai sus decât corupţia. Este vorba despre învrăjbirea claselor sociale şi, mai presus de toate, a populaţiei României.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările