La ce ne mai folosesc drepturile dacă facem COVID?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea carantinei şi izolării pe înţelesul tuturor, chiar şi al politicienilor; Ce înseamnă privare de libertate şi ce drepturi ai fără să fii arestat sau condamnat.

Ţara arde şi baba se piaptănă!” a comentat cineva la articolul de presă în care erau prezentate sugestiile APADOR-CH de îmbunătăţire a proiectului de lege privind carantina şi izolarea, adoptat pe nevăzute de Guvern şi trimis în grabă la Parlament, ca să-l aprobe. La ce ne trebuie atâtea drepturi, dacă ne îmbolnăvim de Covid, şi în general să ne mai scutească apadoru de filosofiile astea care ne lasă fără protecţie împotriva virsului. „APADOR ţine cu virusul, e împotriva românilor?”, se întreba alt comentator.

Nu e prima dată când ne lovim de astfel de reacţii când cerem respectarea unor drepturi. Dar până acum ni se reproşa că luptăm numai pentru drepturile infractorilor, şi nu avem grijă de restul oamenilor cinstiţi. Uite că ni se reproşează acum şi că ţinem cu drepturile bolnavilor. Cine ar fi crezut?

Oamenii sunt în general tentaţi să vadă lucrurile dintr-un unghi personal, pierzând din vedere diversitatea cazurilor care pot pune probleme şi pot duce la abuzuri, chiar şi atunci când măsurile luate sunt bazate pe cele mai bune intenţii. Tocmai de aceea este nevoie de un set de reguli/ legi clare, care să acopere pe cât posibil cât mai multe scenarii.

Toţi suntem de acord că un bolnav contagios trebuie izolat pentru a nu răspândi boala, însă modul în care se pune în practică această izolare sau carantinare face diferenţa între un regim abuziv şi unul democratic, bazat pe respectul faţă de drepturile tuturor, nu numai ale unora.

România, ca şi alte ţări, a fost prinsă nepregătită din punct de vedere legislativ în această pandemie. Cu „legi proaste, slab croite”, ca să-l cităm pe preşedinte. Dar nici modul în care Guvernul a legiferat în această perioadă nu a fost mai breaz, prin urmare a fost sancţionat de Curtea Constituţională. Inclusiv presa internaţională ne-a spus, prin unele articole surprinzător de superficiale, că de vină ar fi CCR pentru eliberarea din spitale a unor bolnavi, iar nu legislaţia „proastă, slab croită”, după posibilităţile guvernanţilor. Oare dacă altul ar fi fost Guvernul, şi acelaşi lucru ar fi spus CCR, am mai fi fost la fel de supăraţi pe Curtea supremă?

Starea de urgenţă nu justifică legiferarea amatoristică, dimpotrivă. Indiferent cât de drastic şi rapid vrem să impunem anumite măsuri de protecţie a populaţiei împotriva bolilor, nu avem voie să uităm sau să încălcăm Constituţia şi celelalte angajamente internaţionale pe care ni l-am luat, ca ţară. Respectiv garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti indiferent de situaţia în care ajung acei cetăţeni. Iar CCR asta a spus în fiecare dintre deciziile date în ultimele luni: că orice măsură ar lua guvernul, ea trebuie să fie clară şi să nu încalce Constituţia.

Faptul că vrem garanţii ferme în lege, privind respectarea drepturilor omului în cazul privării de libertate, nu înseamnă nici că negăm existenţa virusului, nici că ţinem cu el şi nu cu românii. Înseamnă că vrem ca acei români care vor ajunge la un moment dat suspecţi de Covid sau de orice altă boală contagioasă (legea discutată acum e generală, nu vizează doar Covid 19) să fie siguri că nu vor suferi şi abuzuri din partea statului.

  • Că vor fi trataţi cum spune legea, clar, previzibil,
  • Că nu vor fi luaţi de pe stradă pentru un strănut, ci vor fi carantinaţi, izolaţi sau spitalizaţi pe baza unor dovezi clare, ştiinţifice de boală;
  • Că vor fi izolaţi sau spitalizaţi fix atâta timp cât va fi necesar, nu pe perioadă nedeterminată;
  • Că nu vor atârna la mâna şi semnătura unui funcţionar vremelnic şi vor putea chiar să conteste decizia de internare la un judecător;
  • Că în cazul în care au copii, aceştia nu vor rămâne ai nimănui când părinţii sunt duşi la spital.

Garanţiile privind drepturile pacientului sau suspectului de o boală contagioasă trebuie tratate la fel de serios ca şi cele oferite de lege unei persoane arestate sau condamnate, pentru că şi carantina şi izolarea sunt tot privări de libertate, chiar dacă aparent bolnavii nu stau în spatele unor gratii.

Definiţia privării de libertate este foarte clară: „înseamnă orice formă de detenţie sau închisoare ori plasarea unei persoane într-un loc public sau privat de reţinere pe care nu îl poate părăsi după voia sa, prin ordinul oricărei autorităţi judiciare, administrative sau de altă natură.” Aşadar, inclusiv spitalizarea forţară, carantina şi izolarea intră în definiţia privării de libertate dată de OPCAT (Protocolul opţional pentru prevenirea şi combaterea torturii şi tratamentelor crude, inumane sau degradante, ratificat de România prin Legea 109/2009).

Dacă suntem cu toţii de acord că izolarea forţată a bolnavilor sau suspecţilor este o formă de privare de libertate, trebuie să fim şi cu faptul că aceşti oameni nu-şi pierd drepturile, odată ce se îmbolnăvesc. Adică chiar şi atunci când li se îngrădeşte libertatea, acest lucru trebuie făcut cu respectarea tuturor garanţiilor legale acordate în astfel de cazuri.

Bolnavului trebuie să i se spună cine este instituţia care decide izolarea/carantinarea sa, pentru ce perioadă, pe ce dovezi ştiinţifice se bazează acea măsură, să aibă dreptul să conteste măsura la un judecător, să fie audiat de judecător şi în general toate aceste decizii cu privire la persoana bolnavă sau suspectă să fie clar definite în lege, şi nu lăsate la latitudinea unui ministru sau a unui comitet cu o componenţă necunoscută.

Acestea sunt de altfel propunerile de îmbunătăţire a legii discutată în Parlament, făcute de APADOR-CH la dezbaterea de miercuri de la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi transmise ulterior şi Senatului. Ele nu reprezintă nici negarea existenţei virusului, nici existenţa vreunei conspiraţii mondiale la adresa poporului român, ci sunt elemente de bază ce nu trebuie să lipsească dintr-o lege democratică ce afectează grav drepturile omului.

E adevărat că cel mai greu e să te pui în papucii altuia când judeci o situaţie. De aceea de regulă ne e greu să ne imaginăm cum ar fi dacă am ajunge în arest, pentru că, nu-i aşa, noi niciodată nu vom face ceva ilegal… Dar să ne imaginăm totuşi că ne-am putea îmbolnăvi (de Covid sau altceva) parcă n-ar fi aşa de greu. Oare nu ne-ar plăcea să ştim că tot ce ar urma să ni se întâmple e prevăzut clar într-o lege, de când vom fi închişi într-un spital sau în propria locuinţă, până când vom fi vindecaţi şi eliberaţi?

De fapt, tot ce trebuie să facem este cât se poate de simplu: să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască, să stăm la distanţă şi să ne încurajăm politicienii să facă legi clare.Body

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite