La cât ajung cheltuielile de spitalizare pentru un bolnav de COVID-19. „Mulţi români nu şi le-ar putea permite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacient spital coronavirus FOTO AFP / Sebastien Bozon
Pacient spital coronavirus FOTO AFP / Sebastien Bozon

Facturile emise de unităţile medicale pentru fiecare pacient internat cu noul coronavirus sunt uriaşe. Dacă nu ar fi decontate de stat, mulţi români nu şi le-ar putea permite.

Factura poate ajunge chiar şi la 16 mii de lei de pacient, în funcţie de gravitatea bolii şi de cât de mult a stat persoana respectivă internată în spital. Constantin Tîrziu, managerul spitalului Târgu Cărbuneşti, a declarat  pentru Digi24. Bugetul ce trebuie alocat tratamentelor pentru Covid opreşte alte investiţii.

„Costurile sunt diferenţiate pentru fiecare pacient în parte. Pentru pacienţii asimptomatici costurile au fost mici, în jur de 700-800, costurile diferă pentru fiecare. Cifrele aici se mişcă. Pentru pacienţii care au avut probleme, care au stat cel mai mult în secţiile de terapie intensivă sau pentru pacienţii ale căror teste s-au negativat foarte târziu, costurile ajung şi până la 160 de milioane, vorbesc de bani vechi”, a declarat Constantin Tîrziu pentru Digi24. În medie, pentru fiecare bolnav de COVID, Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti cheltuie 7.500-8.000 de lei.

Şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Gorj cheltuie mult pentru un pacient de COVID-19. „În medie, pentru un pacient care petrece aproximativ 12 zile în unitatea noastră costurile de spitalizare ar fi undeva la 10.000 de lei, la care se mai adaugă costurile de hrană, analize şi medicamentele, acestea sunt undeva pe la 2.000 de lei, ceea ce înseamnă că un total ar fi de 12.000 de lei noi”, spune Florin Niţu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Gorj.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite