E bine să avem sau nu complet de 5? Dar bietele victime, care au furat milioane de euro, ce cale de atac mai au? Dar dacă dăm Ordonanţă de Urgenţă pentru ceva de care are nevoie numai infractorul Liviu Dragnea, ce înseamnă, e bine sau rău?

Aţi recunoscut, aici, desigur, marile probleme ale României contemporane transpuse într-o filosofare fină, demnă de o nouă Republică platoniciană. Rezolvând tot restul, având mii de kilometri de autostrăzi suspendate şi spitale moderne, evident că României nu îi mai rămâne decât să umble la detallile de mare fineţe: cum spuneam mai sus, un complet de 5, o Livia Stanciu cu sau fără pardesiu, lucruri din astea pentru oameni ajunşi.

Dar ce te faci, că în tot timpul în care infractorii PSD-ALDE veghează la bunul trai al nostru, noi, ceilalţi români, am obosit. Am obosim să tot scrutăm în falia spaţio-temporală păcatul originar al corupţiei, doar-doar l-om putea izola şi elimina. Dintr-o perspectivă a ontologiei furcăciunii, aşadar, e mai puţin important dacă demonul s-a strecurat în România prin FSN sau PCR cât timp, iată, efectele sunt zilnice şi, după toate semnele, infinite.

Prin urmare, din această fază, atât timp cât mesajul nu s-a înţeles, iar atunci când s-a înţeles a fost copleşit cu bastoanele minerilor 2.0., a.k.a. jandarmeria doamnei Carmen Dan, nu mai rămâne decât pasul următor: izolarea regiunilor ţării de infractorii dovediţi, agresivi şi retrograzi baricadaţi în parlamentul României. Pentru că, până la urmă, pe bune, ce poţi face? După ce îi spui hoţului că nu mai vrei să te fure, iar el te minte în faţă pretextând că există un stat paralel care face asta şi nu el, ce Dumnezeu de dialog poţi să mai ai? Cu cine? Aşadar, îţi iei frumos bucata sau reginea de ţară, sau raionul, sau cantonul, sau cum se vor numi aceste Alianţe care se formează la Vest, la Nord şi în curând şi în alte zone şi îi laşi pe infractorii PSD-ALDE să guverneze peste cine îi acceptă: câteva judeţe din sud plus câteva din est. Asta mai este România în acest moment, iar clipa până când acest lucru va fi consfinţit şi parafat prin acte nu are cum să fie foarte departe. Şi, oricum, asta nu va face decât să ateste ceva ce este evident şi anume că România, aşa cum o ştiam, nu mai există.

Lucru, desigur, deosebit de trist. Ba chiar şi mai trist dacă ne gândim în ce moment survine şi anume, printr-o ironie cosmică a sorţii, la numai câteva zile după ce, cu mare pompă şi fast, românii au ieşit cu steaguri şi făclii să sărbătorească Marea Unire. Sigur, nu conta că nu au pe ce drumuri să meargă la Alba Iulia, nici că în fruntea guvernului este un infractor dovedit, care defăima instantaneu, prin simpla prezenţă, orice figură patriarhală ori matriarhală a României Mari, ci clipa astrală care trebuia sărbătorită. Lucru de înţeles, desigur, e normal să te bucuri că te-ai unit cu fratele de-un sânge şi-o limbă cu tine, chiar şi când ai un infractor în casă. Dar ce te faci, că după ce euforia trece şi aburii misticismului înălţător se risipesc, infractorul, ce să vezi, tot acolo e. Ba mai mult, are bijuteriile familiei în buzunar şi, în momentul când tu te revolţi în virtutea educaţiei pe care, din nefericire, ai primit-o într-o ţară de infractori, el îţi spune senin, rozând liniştit copanul de pui pe care intenţionai să-l mănânci la prânz, că este legitimat de un uriaş vot popular.

Lăsând gluma la o parte, asta este situaţia României de azi. Situaţie de altfel disperată, care, iată, reclamă gesturi binare, de viaţă şi moarte, la care nu s-ar fi gândit nimeni: oamenii îşi iau ţara şi pleacă. Iar asta nu mai e o glumă. E cruda realitate a guvernării unui infractor care refuză cu obstinaţie să se dea la o parte şi a celor care îl cauţionează. Şi este şi mai teribila realitate a unui dezastru pentru care, culmea, duşmanii României nu au nevoie să tragă niciun foc de armă, iar marile cutremure care zac sub plăcile tectonice din Vrancea niciun semnal de la aplicaţia lui Moise Guran. România se predă singură, zilnic, în principiu din lipsă de educaţie şi sărăcie. Ba România chiar se cutremură de la sine mai tare decât ar putea-o face orice mişcare seismică şi împrăştie, iată, zonele şi oamenii de care nu mai are nevoie. Iar la final, când Marea Dezbinare a infractorului anti-român Liviu Dragnea va fi ajuns la final, desigur că acesta se va uita cu mulţumire la poporul pe care-l mai conduce: Codrin Ştefănescu, Mitralieră, Olguţa Vasilescu. Şi va privi, mulţumit, orizontul necuprins al României la care visau înaintaşii lui: România Mică cu o graniţă în Teleorman şi alta în Vaslui.