Justiţia din România la răscruce

Se înteţesc atacurile la adresa justiţiei, comentariile din presă, deruta populaţiei care nu ştie ce să mai creadă: e bună justiţia noastră, e independentă sau serveşte alte interese decât LEGEA şi ADEVĂRUL? Are şi justiţia vreo vină că se decredibilizeaza uneori, chiar şi în ochii celor care au sprijinit-o în stradă?

Există riscul ca justiţia să cadă iarăşi sub cizma politicului, ca pe vremea Rodicăi Stanoiu, care decidea în şedinţele PDSR pe cine să mai aresteze?

Greu de răspuns la toate aceste intebari.

Am avertizat cu mult timp în urmă că politicul are o armă teribilă.

Independenţa justiţiei este la mâna  legislativului şi executivului, care pot emite legi şi OUG-uri fără să întrebe pe cineva dacă afectează, sau nu,  independenţa justiţiei. Chiar şi CCR nu poate contesta dreptul parlamentului de a legifera.

Marţea neagră, precum şi actualele iniţiative legislative de schimbare a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală, a legii ANI,  demonstrează că parlamentarii, adică politicul, au înţeles ce armă teribilă au în mână.

Chiar şi preşedintele Iohannis nu prea are ce face. Respinge o dată o lege, o trimite pe la CCR, iar în final este obligat să o aprobe, dacă CCR nu găseşte motive de neconstituţionalitate.

Unde au greşit procurorii şi judecătorii?

Atunci când au abuzat de arestarea preventivă, şi când nu era cazul de aşa o măsură gravă, care poate distruge viaţa şi cariera unui om.

Una este să te judeci în libertate, să te aperi cum crezi de cuviinţă, iar în final să fii condamnat sau achitat,  şi alta să fii achitat după ce ai făcut şase luni de puşcărie peventiva, echivalentă în ochii majorităţii românilor cu vinovăţia.

Există cazuri în care arestul preventiv este justificat, la infracţiuni cu violenţă, de distrugere şi falsificare de probe. Numai că probele esenţiale ar fi trebuit să fie deja strânse, când ţi se cere arestarea, nu când eşti închis şi faci audenunturi şi denunţuri pentru că nu mai suporţi, fizic şi psihic, regimul umilitor din aresturile poliţiei.

Cazul Marianei Rarinca, femeia care a stat 6 luini în închisoare DEGEABA, la denunţul făcut de Livia Stanciu, şefa ICCJ, şi care a fost achitată definitiv, a venit să toarne gaz pe foc.

Mai sunt şi alte 130 de cazuri, fără notorietatea şi expunerea mediatică a cazului Rarinca, de oameni care au stat în arest preventiv degeaba, au fost în final achitaţi.

Nu se poate accepta explicaţia: "Dacă sunt excese, semne de întrebare, arestări pripite, acestea reprezintă cazuri punctuale şi nimic mai mult". Cazurile acestea punctuale înseamnă vieţi omeneşti, nu contează dacă sunt puţine sau multe. Cand vorbim de viaţa unui om, chiar si un caz înseamnă prea mult!

Spuneam că toate aceste excese şi abuzuri vor fi  folosite ca pretext pentru încercarea de reîncălecare a justiţiei de către politic. Ceeace se întâmplă săptămânile acestea îmi dă dreptate în ce anticipam.

Justiţia trebuia să se ferească ca dracu de tămâie, să dea ocazii şi pretexte politicului să-i pună sub semnul întrebării independenţa, slujirea legii si adevărului.

Se pare că judecătorii au şi înţeles aceste lucruri, dovadă că arestările preventive s-au rărit în ultima perioadă. Nu şi procurorii, care cer în permanenţă arestare preventivă în absolut toate cazurile.

Alte poziţionări au făcut mult rău justiţiei.

Declaraţia aberantă a Liviei Stanciu, conform căreia „judecătorii sunt pe aceeaşi baricadă cu procurorii DNA”, declaraţia Codrutei Kovesi, „dacă va fi necesar vom aresta 1.000 de oameni, chiar 10.000”, deşi nu procurorii arestează, mai nou declaraţia şefului SRI, Eduard Hellvig care spune că „unii magistraţi au uitat că slujesc statul român”, ceea ce este uluitor pentru cetăţeanul de rând. Dacă eu, simplu cetăţean, mă judec cu statul, într-un proces de restituire, bunăoară (chiar este real), pe cine „slujesc” magistraţii în cazul meu? Şi eu care credeam că magistraţii slujesc doar LEGEA şi ADEVĂRUL!

Nu mai vorbim de declaraţia generalului Dumbravă de la SRI, conform căruia justiţia şi judecătorii intră în „câmpul tactic” al SRI până la finalizarea proceselor. Adică ce înseamnă această declaraţie, că nimeni nu pare să înţeleagă?

Cine sunt principalii atacanţi în lupta antijustiţie?

Vârful de lance este Călin Popescu Tariceanu, posibil să aibă pe conştiinţă abuzul în funcţie la interpretarea votului în cazul Sova.

Solicitarea sa de demitere a şefei ICCJ şi a şefei DNA a stârnit valuri de comentarii şi reproşuri, inclusiv de la liberali şi preşedintele Iohannis.

Numai că una este poziţia publică, şi alta situaţia când se votează în parlament, în cazul Sova sau la legi de diminuare a instrumentelor de lucru ale justiţiei.

Votul poate fi secret, şi atunci parlamentarii nu se mai tem de opinia publică, de viitorii alegători,  îşi apără propriile interese care, blestem, nu coincid cu interesele societăţii şi cetăţenilor.

Urmează zile şi săptămâni de foc pentru justiţie.

Va conta opinia publică, presa independentă şi votul parlamentarilor cinstiţi (câţi or mai fi), pentru ca sfârşitul de legislatură parlamentară să nu devină „iunie negru” pentru justiţia romană? Greu de spus  în acest moment.

UPDATE. Judecatorul Cristi Danilet la un post TV: au fost 500 de cazuri in ultimii 10 ani de cetateni care au fost achitati dupa ce au facut puscarie preventiva si au dat statul in judecata